Malaezu.ro

Am ascultat-o live pe Alexandra Ușurelu pentru prima oară

Mi-a plăcut mult ce-am auzit. Îmi făcusem un playlist pe Youtube pe care l-am ascultat înaintea recitalului din Cărturești, ca să intru puțin în atmosferă și am ajuns acolo convins c-o să-mi placă ce urmează să se întâmple. Dar mi-a plăcut mai mult decât am anticipat. Hai s-o iau cu începutul.

Luni, pe 18 ianuarie, Alexandra Ușurelu va susține un concert destul de mare la Teatrul Național din București. Toată treaba e deja sold-out, că mi-ar fi plăcut mult să vă recomand acum să vă cumpărați bilete. Adică s-o faceți, dar pentru următoarele spectacole! Înainte de asta, Alexandra a preferat să se apropie și mai mult de publicul ei, organizând un recital mai mic, o introducere pentru ceea ce urmează săptămâna viitoare.

Joi seară, în Caruselul Cărturești din Centrul Vechi Alexandra a susținut primul spectacol din turneul ”Povestești și Călătorești la Cărturești”. N-o ascultasem niciodată live până atunci. Îi știam câteva piese, îi cunoșteam vocea și îi apreciam talentul, dar atât. Și vă spun că mi-a plăcut mult ce-am văzut și ce am auzit acolo: căldura pieselor Alexandrei provine exact din natura ei, ca om, din felul ei foarte primitor de-a fi. Fapt care-i face melodiile să sune mult mai fain live decât în varianta de studio.

Îs două chestii pe care vreau să vi le comunic cu ocazia asta. Prima idee e referitoare la concertul de luni, de la TNB și cred că interesează atât pe cei care și-au cumpărat bilet, pentru a-și forma o idee despre ce-i așteaptă, cât și pe cei care n-au apucat, în vederea spectacolelor ulterioare. Concertul se numește #PUR și va include un playlist cu cele mai cunoscute cântece ale artistei, dar și câteva melodii complet noi, ce se vor regăsi pe viitorul ei album. Pe lângă bandul Alexandrei, pe scenă se vor afla și cei de la Muse Orchestra, iar ca invitați speciali vor fi Mircea Vintilă și Dan Byron.

Cea de-a doua idee e despre turneul ”Povestești și Călătorești la Cărturești”, care continuă în fiecare oraș din România în care se află o librărie Cărturești. Da, tot acum, în aceeași perioadă cu turneul #PUR pe care îl va avea prin țară. Ceea ce mi se pare foarte, foarte fain e că Alexandra merge în paralel cu două turnee, astfel încât cât mai mulți oameni să aibă ocazia s-o asculte.

Programul turneului #PUR este următorul:

– 18 ianuarie: Sala Mare a Teatrului Național, București
– 29 ianuarie: Temple, Brașov
– 13 februarie: No Limit, Buzău
– 14 februarie: Aula Bibliotecii Centrale Universitare, Iași
– 19 februarie: Phoenix, Constanța
– 27 februarie: Casa de Cultură, Oradea
– 28 februarie: Teatrul Maghiar de Stat, Timișoara

În timp ce pentru turneul de la Cărturești o puteți asculta după cum urmează:

– 27 ianuarie: Cărturești Ploiești (Afi Palace)
– 28 ianuarie: Cărturești Brașov
– 10 februarie: Cărturești Suceava (Iulius Mall)
– 11 februarie: Cărturești Iași (Palas Mall)
– 17 februarie: Cărturești Constanța
– 24 februarie: Cărturești Cluj (Iulius Mall)
– 26 februarie: Cărturești Timișoara (Mercy)
– 29 februarie: Cărturești Arad (Atrium Center)

(sursa foto)

Despre 

Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *