Malaezu.ro

Arta cititului: între plăcere şi obligaţie

Oare sunt singurul care priveşte cu o oarecare tentă de dezgust către romane gen „Baltagul” lui Sadoveanu, sau „Mara” lui Slavici? Dacă da, înseamnă că într-adevăr am eu o problemă, dacă nu, înseamnă că problema se ascunde în altă parte…

Pentru început, ca o scurtă paranteză, ţin să precizez că într-o ţară civilizată tinerii sunt îndrumaţi către a citi, pentru că le sunt oferite cărti pe care ei chiar le pot citi, cu un limbaj modern, un subiect incitant, o doză de mister şi suspans, nu o înşiruială inutilă de arhaisme îmbinate cu vreo două trei înjurături, pe o temă infect de banală, cum ar fi.. viaţa la ţară într-o anumită perioadă de timp. Pentru amatorii pasionaţi de căutări pe google, îi invit să caute „Lord of the Flies”, a lui William Golding, autor premiat la Nobel; cartea este în programa de a 9-a în State, acolo unde lumea studiază subiecte precum „trecerea de la normalitate la primitivism”, nu relaţia dintre Sida (la dracu’ cu numele ei) şi Natzl.

Cu tot respectul pentru Sadoveanu, Slavici, Creangă & co. dar chiar era nevoie să îmi strice mie orele de română cu poveştile lor, în loc să mă lase să citesc de plăcere romanele lui Lars Kepler? De ce nu putem studia şi noi la amărâtele alea de ore de română teme precum hipnoza, arta şantajului, chestii ştiinţifice, sau alte teme care fac un creier să.. funcţioneze, în loc să îi citesc povestea de viaţă a sărmanei Mara?

Ceea ce e şi mai urât, dacă îmi e permisă folosirea termenului, atunci când vorbesc de clasicii autori români, e că, deşi au ales teme şi poveşti fascinante, abordarea acestora lasă mult de dorit; am acea vagă senzaţie că „Moara cu Noroc” a lui Slavici putea fi cu uşurinţa film de Oscar, dacă era scrisă de vreun britanic. Pentru cei ce nu au nici cea mai vagă idee despre ce e vorba acolo, pot garanta eu că arta în care un personaj ca Lică se joacă cu mintea şi caracterul rivalului său, poate fi cu uşurinţă expusă într-un film de succes, cu condiţia ca autorul să poată aborda subiectul ales în aşa fel încât să placă.

.Şi pentru că nu îi putem, niciunul dintre noi, reproşa nimic lui Slavici, sau celorlalţi, pentru modurile în care şi-au exprimat secolele, putem avea măcar pretenţia ca noi, în secolul tehnologiei, să citim lucruri mult mai educative decât „Ion” sau „Moromeţii”, pentru că, la dracu’, asta înseamnă „citit de plăcere”, nu atunci când vine cineva şi îţi îndeasă pe gât un ditai romanu`, şi are pretenţia ca în mai puţin de 24 de ore să îl citeşti pe tot, în timp ce tu înoţi printre arhaisme inutile.

P.S.: Dacă cineva vrea într-adevăr să citească autori români, subiecte bune, abordate în mod corect, îl invit să aleagă „Războiul Psihotronic” a lui Emil Străinu. Altfel, literatura nordică mie unul mi se pare genială, iar autori precum Kepler,  Theorin sau Larsson chiar merită citiţi!

 

Despre 

Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *