Malaezu.ro

Benicio del Toro vorbește despre puterea unui brand în noile reclame Heineken

Cam orice ai vrea să faci în 2016, brandul pe care îl ai în spate reprezintă o componentă esențială într-un puzzle al succesului. E important ca lumea să te poată identifica și să te recunoască, iar dacă tu nu faci nimic în acest sens nu te poți aștepta de la cei din jur să știe cine ești pur și simplu.

Eu am câteva branduri pe care le apreciez și le urmăresc tocmai pentru că îmi plac ceea ce fac atât în online cât și în offline. Unul dintre ele e Heineken care, nu cred că-i vreun secret, e cam berea mea preferată. Îmi place ce fac cei de acolo cu brandul pe care-l au la dispoziție; astă primăvară, de exemplu, l-au adus în România pe Alessandro Nesta, fostul mare fotbalist italian.

Cu imaginea brandului prezent în cap, multă lume uită modul în care acesta a fost construit și greutățile pe care le-a întâmpinat pe parcurs. Noile spoturi tv realizate de Heineken se axează tocmai pe acest aspect, pe puterea pe care o are brandul de față. Iar fapul că l-au pus la masă pe Benicio del Toro mi-a adus aminte de o întâmplare pe care am avut-o acum câteva luni.

Ieșeam de la un film care-l avea în distribuție pe actorul în cauză și tot încercam să-mi aduc aminte cum îl cheamă și de unde-l știu. Pentru că, desigur, îl știam prea bine din alte filme, însă nu reușeam să-l asociez cu persoana potrivită. Exact cum se întâmplă în reclama de mai jos…

Sub hashtagul #morebehindthestar, Heineken face o scurtă incursiune prin istoria de 142 de ani, precizând faptul că este prezentă în momentul de față în 192 de țări de pe glob. Ba mai mult, spun cei de acolo, gustul este același oriunde în lumea asta decizi să te bucuri de o bere Heineken.

Despre 
Blogger aici, konstructor la Kooperativa 2.0, dependent de social media, fan Arsenal și amator de filme și seriale. În timpul liber mai sunt și student la Relații Publice.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *