Malaezu.ro

A fost cam frumos la Biz SMS Camp 10

A fost prima mea ediție de Biz SMS Camp; și a fost una aniversară, căci se înfăptuiau nu mai puțin de 10 tabere organizate de stimabilii de acolo. Pot să vă spun cu mâna pe inimă – fără a vrea s-o laud prea tare – că a fost una dintre cele mai faine experiențe pe care le-am avut în lumea asta a social media.

Lumea mă tot întreabă ce vreau eu să fac cu viața mea. Chestii d-alea, gen unde mă văd peste 10 ani, ce drum vreau să apuc. Cred că tabăra asta a reprezentat o intensificare a dorințelor mele, o certitudine față de acel răspuns pe care-l ofeream oricum: social media! Desigur că-mi puteți spune orice, îmi puteți da oricâte exemple, dar eu mă întorc cu gândul doar la ce-a însemnat Biz SMS Camp și știu sigur că asta e ceea ce vreau de la viață.

Ce se întâmplă cu fenomenul ăsta al online-ului, cum e el transpus în offline, toate astea sunt niște lucruri fantastice; sau cel puțin așa le văd eu. Gândiți-vă că am fost, timp de 4 zile, aruncați împreună bloggeri, oameni din agenții și reprezentanți ai diverselor branduri. Au fost și nopți, bineînțeles, nu doar zile. Pentru că și în timpul nopții se petreceau lucruri interesante și aveau loc dialoguri frumoase. Adică am și petrecut (mult), dar mai mult decât atât, Biz SMS Camp a fost, este și va fi despre networking-ul ăla pe care îl faci indiferent că ești într-o sală de conferințe, cu o sticlă de bere în față, puțin amețit, sau dimineața la micul dejun, cu un borcan de murături alături.

Am întâlnit o grămadă de activări foarte mișto venite de la branduri. N-aș vrea să numesc câteva, pentru a nu le uita pe celelalte, însă vreau să spun că mi-a plăcut mult felul în care Radu Tănase de la Calif a profitat de nebunia declanșată de Star Wars în aceste zile și a venit costumat în Darth Vader. Plus că ne-a adus și niște kebaburi venite tocmai de pe Steaua Morții, învelite în lipie neagră.

Din nou vă spun, să nu vă gândiți c-am fost acolo (doar) la petrecut! Căci toată ziua am asistat la o groază de prezentări susținute de oameni faini ai industriei. De la Sorin Psatta am aflat o primă rețetă de aur, care zice că e important în ce poziție îți ții capul pe umeri.

psatta

Cu o altă rețetă, de această dată pentru o campanie de succes în social media au venit și cei de la Biz. Acum, să ne înțelegem, eu am dat bacul la uman, nu prea mă descurc eu cu ecuațiile astea. Dar cică merge treaba!

ecuatie campanii

Revenind la treburi serioase, mi-a plăcut mult c-am avut posibilitatea să ne jucăm cu niște briefuri venite din partea clienților, pe care să încercăm să le rezolvăm. E un exercițiu util pentru toată lumea, de la sine-nțeles! Plus că am avut ocazia să stau la aceeași masă – în aceeași echipă, cum ar veni – cu oameni pe care i-am cunoscut pentru prima oară acolo, în tabără. Eram singurul blogger din echipă, ceea ce a oferit o și mai mare diversitate felului în care am gândit exercițiul.

Nu e cazul să vă spun cât de mult aștept acum ediția din vară, nu? Și cum m-a prins drogul ăsta atât de tare încât îmi doresc foarte mult ca la ediția cu numărul 11 să poată ajunge cât mai mulți dintre cei pe care-i cunosc, ca să nu mă simt eu prost apoi când le povestesc cum a fost. E genul ăla de bucurie pe care chiar vrei s-o împărtășești cu alții, pentru că știu cum e să nu fii acolo. Știu cum e să aud de la alții cât de mult s-au distrat, să văd poze pe Facebook și tocmai de aceea n-am de gând să mai ratez tabăra de acum înainte.

Despre 
Blogger aici, konstructor la Kooperativa 2.0, dependent de social media, fan Arsenal și amator de filme și seriale. În timpul liber mai sunt și student la Relații Publice.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *