Malaezu.ro

Care este momentul meu preferat din istoria fotbalului? via Chinezu

Abia ce-am văzut la Chinezu pe blog postarea asta şi mi-a plăcut mult. Ca şi idee, adică, mi-am dat seama că n-am stat niciodată să fac un fel de top al momentelor frumoase pe care le-am trăit privind fotbal în 19 ani de activitate. Poate că nici nu-i cu putinţă un astfel de top, dar zic că măcar o întâmplare din toate cele de m-au bucurat în anii ăştia merită să aleg.

Îmi aduc aminte că primele momente în care am luat contact cu ce înseamnă lumea fotbalului au fost undeva prin 2005, odată cu dubla dintre Steaua şi Valencia din, pe atunci, Cupa UEFA. Ce-i drept că la acele vremuri nu-mi prea dădeam seama de importanţa momentului şi nu înţelegeam de ce se bucură toată lumea şi de ce urlă comentatorul ăla aşa de tare la golurile lui Andrei Cristea. Tot ce ştiam e că intensitatea aia de care m-am lovit m-a cuprins în întregime, m-a făcut să mă bucur la fel de tare, chiar inconştient fiind de ce o fac. Penaltyurile le înţelegeam, nu ştiam care-i contextul, dar ştiam că e o logică simplă: ai noştri tre’ să dea gol, ai lor tre’ să rateze. Şi aşa a fost, şi Steaua s-a calificat în optimile Cupei UEFA în acel an. Iar mai apoi a câştigat şi campionatul. Îmi aduc aminte că, văzând cât de bine joacă steliştii, mi-am întrebat părinţii dacă e vreo echipă mai bună ca ei în lumea asta. Da, aşa gândeam pe-atunci, şi ce-i drept că în naivitatea mea aveam şi motive.

Când am înţeles mai bine cu ce se mănâncă fenomenul ăsta Steaua era deja campioana en-titre a României, era din nou calificată în primăvara europeană şi era pe punctul de a cuceri al doilea titlu la rând în Divizia A. Se întâmpla în 2006, anul de graţie pentru fotbalul românesc modern, anul sfertului UEFAntastic, dar şi anul eliminării dramatice de la Middlesbrough. N-am cum să uit vreodată imaginea cu Olăroiu, în autocar, cu ochii înlăcrimaţi după ce ratase în ultimul minut calificarea în finala Cupei UEFA. Aveam zece ani, iar treaba aia avea să mă marcheze profund.

Derulând timpul doar cu puţin înapoi, în martie acelaşi an, campioana României se întorcea la Sevilla, oraşul care o încoronase campioana Europei cu 20 de ani în urmă. După 0 – 0 în tur, la Bucureşti, echipa lui Olăroiu ateriza pe pământ spaniol pentru a disputa returul cu Betis din cadrul optimilor UEFA Cup. Jucători precum Ogăraru, Goian, Nicoliţă, Rădoi, Neşu sau Dică erau pregătiţi să realizeze cea mai mare performanţă pentru fotbalul românesc de după revoluţie; nici nu visau ei, înainte de meci, care avea să fie deznodământul acelei seri. Două goluri de vis marcate de Bănel, plus lovitura de cap a lui Victoraş Iacob au dus scorul la 3 – 0 pentru români, care priveau deja către tragerea la sorţi de la Eindhoven, de ziua următoare, tragere la care avea să fie prezentă şi rivala din capitală, Rapid.

Aşa emoţie, de-o aşa intesitate cum am trăit în seara aia, la doar zece ani, mai rar mi-a fost dat să cunosc. Dacă până atunci îmi puneam întrebara care echipă în lumea asta e mai bună ca Steaua mea, atunci eram convins, în inocenţa vârstei mele, că nu există o asemenea formaţie. Desigur că a urmat dubla din sferturi, cu Rapid, peste care steliştii au trecut învingători, a urmat semifinala cu britanicii de la Boro, asupra cărora roş-albaştrii au avut la un moment dat un avantaj general de trei goluri. Dar soarta… şi Maccarone… Desigur că a urmat o calificare superbă în grupele Champions League, datorită golurilor lui Vali Badea din preliminarii, a urmat o victorie istorică la Kiev, 4 – 1 contra lui Dinamo. Desigur că au urmat trei ani la rând de prezenţe în grupele celei mai importante competiţii intercluburi din lume, şi 11 ani de calificări în grupele unei competiţii europene. No, şi ca să fac acum o răutate gratuită, desigur că au urmat 6 victorii consecutive împotriva rivalei Dinamo şi un foarte recent 5 – 2 în Cupa României.

Dar nimic din toate astea, dacă e să mă întrebaţi pe mine, nu se compară cu bucuria pe care am simţit-o faţă de performanţa românului Nicoliţă din acea seară magică de la Sevilla! 🙂

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și, desigur, fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *