Malaezu.ro

Câteva studii de caz de la Mobile Advertising Congress

Am participat la începutul săptămânii ăsteia la conferinţele Mobile Advertising Congress, însă din lipsă de timp şi somn, nu am apucat să scriu despre ele până azi. Doar m-am lăudat pe Facebook c-am câştigat un telefon Vodafone Smart 4 max la o tombolă. Telefonul îi tare fain, mă bucur de el, ştiu că şi voi vă bucuraţi pentru mine, însă în cele ce urmează voi vorbi strict despre prezentările de la eveniment, căci mi-au atras în mod deosebit atenţia. Va fi pe bază de video şi studii de caz, sunt sigur că o să vă placă.

S-o luăm cu începutul: evenimentul a avut loc pe 31 martie la Intercontinental Hotel, în capitală, şi a fost organizat de Conference Arena. Discuţia a fost în jurul telefonului mobil modern, acest smartphone de care nu ne putem lipsi şi care ne ajută să facem aproape orice ne dorim. Discuţia a fost despre noi, despre cum ne putem noi plăti facturile, dar şi despre alţii, despre cum pot face ei advertising folosind aplicaţiile mobile.

Înainte să vă prezint studiile de caz, am s-o iau schematic cu câteva idei pe care le-am reţinut în urma prezentărilor de marţi:
– în 2001 existau deja aproximativ 3.8 milioane de utilizatori de mobil;
– în topul nevoilor şi aşteptărilor comercianţilor se găsesc utilitatea de a plăti, securitatea şi beneficiile;
– există extrem de puţine studii în care SMS-ul reprezintă metoda de plată, şi nu doar canalul de comunicare al ofertelor;
– în 2014 au fost vândute aproape 2 miliarde de telefoane, dintre care 1,3 au fost smartphone-uri (faţă de aproximativ 300 de milioane în 2010; putem observa deci o oarecare creştere);
– 4 din 5 smartphone-uri vândute în 2014 au ca sistem de operare Androidul (aproximativ 1 miliard, faţă de doar 200 de milioane de smartphone-uri ce utilizează iOS-ul);
– în România avem parte de 22,3 milioane de cartele SIM active;
– în prima jumătate a lui 2014 s-au vorbit la telefon peste 3 milioane de ore zilnic; de asemenea au fost trimise peste 1,6 miliarde de SMS-uri lunar;
– un grafic foarte fain ne arată că ne petrecem 25% din timp pe reţelele sociale, 16% jucând jocuri şi 8% ascultând radio; avem un procent de doar 4% în care trimitem mesaje, şi tot atât pentru a face poze.

Acestea fiind spuse, mai jos aveţi studiile de caz despre care am menţionat şi care sunt foarte tari:

1. Pay Per Laugh

2. Mercedes Benz Take the Wheel

3. Granata Pet Snack Check

4. Coca Cola Happy ID

La eveniment am fost alături de colega Andra Enache, ale cărei impresii le puteţi citi pe blogul cristianflorea.ro.

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *