Malaezu.ro

Concert Ana Moura la Sala Palatului – Atunci Când Cultura Învinge

A oferit una dintre cele mai curajoase mutări atunci când a ales să concerteze în aceeaşi zi cu mult mai celebrii membrii ai trupei Vunk. Ei la Polivalentă, ea la Sala Palatului. Nu ştiu dacă era conştientă de riscul unei astfel de alegeri, dacă a fost avertizată, sau îndeajuns de curajoasă pentru a pune acest pariu. Un pariu cu ea însăşi, dar mai ales cu publicul român, public eliberat de acea dorinţă necesară de culturalizare a minţii umane. A câştigat sau nu pariul, nu ştiu. Ştiu că în ziua următoare celor două concerte, lumea vorbeşte mai mult despre din nefericire prea puţin cunoscuta Ana Moura decât de întâmplările de la Polivalentă.

Amărâta noastră de Sală a Palatului este atât de bleagă, de decăzută, de tristă în faţa unei muzici mult prea vesele oferite de o portugheză. Cu câteva minute înainte de începerea concertului, atunci când gongurile răsună, atunci când audienţa îşi ocupă în fugă locurile, umplând până la refuz sala, priveşti către o ceaţă densă ce acoperă împrejurimile. „E doar praf ridicat din scaune şi mochetă„, susţine Vlad Petreanu pe contul personal de Twitter. E o ironie îndeajuns de veridică pentru a putea fi folosită. Zic din nou: păcat de Sala aia.

Ceea ce cântă ea, Ana Moura, se numeşte fado; muzică tradiţională portugheză. E un fel de folclor al lor, unul de o eleganţă şi o profunzime ce depăşeşte cu mult partiturile populare de pe plaiurile mioritice. Se pare că portughezii îşi pot respecta cultura şi originile fără să îmbrace vreun port naţional mai vechi decât cele mai îndepărtate amintiri ale civilizaţiei. Într-o rochie neagră, lungă până-n pământ, cu umerii descoperiţi, şi sub vuietul unei mulţimi ce aplauda cu speranţă, aşa a intrat Ana pe scenă. Înaintea ei a urcat pe scenă band-ul ei, cinci muzicieni fabuloşi, mi-aş permite eu să-i numesc, atât prin carisma dar şi prin skill-ul de care dădeau dovadă în utilizarea instrumentelor lor. Ar fi trebuit ca pe numele afişelor de promovare a concertului să scrie „Ana Moura & Band”; am putea spune lejer că băieţii ăia au fost „sufletul petrecerii”.

Ana Moura dă dovadă de o engleză impecabilă. Veţi spune că nu e mare chestie ca în vremea lui 2013 să ştii să vorbeşti engleză, iar mie mi-ar plăcea să vă dau dreptate. Aş vrea, totuşi, să-l văd pe Bănică Jr. concertând la Lisabona şi comunicând cu publicul său. Apoi îmi veţi da voi mie dreptate. După ce ne salută cu un „Bună seară” ce suna mai degrabă a „Buona Sera”, îşi cere scuze pentru lipsa ei de cunoaştere a limbii noastre materne, şi trece rapid la engleză. Îşi laudă producătorul şi ne precizează că noul ei album conţine o combinaţie de trei stiluri muzicale: fado, jazz şi folk. Aşadar asta am ascultat timp de două ore. Cu o pauză scurtă.

Eram, mărturisesc, destul de reticent faţă de publicul venit să o asculte pe domniţă. Mi-era teamă că acesta nu îi va putea oferi ei, artistei, meritele pentru care aceasta muncise din greu. Mi-era teamă că nu va înţelege ce urma să se întâmple. Apoi am văzut mulţi, foarte mulţi străini împrejurul meu. De la britanici la iberici, francezi, parcă se adunaseră toţi acolo. Ana prezintă una dintre primele ei melodii, încurajându-şi auditoriul să ţină ritmul muzicii cu ajutorul aplauzelor. Trecuseră doar vreo zece minute din concertul  de mai bine de două ore. Publicul timid se supune, mai mult voit, cererii artistei; asta în primele secunde. Pentru următoarele două ore aveau să o susţină pe fadistă cu bătăi ritmate ale palmelor într-o permanenţă copleşitoare. Trecuseră momentele în care Ana le cerea, sau să zic „ne cerea”, nouă, celor prezenţi acolo, să o ajutăm cu aplauze. Ele nu se mai opreau oricum.

La început de act secund, band-ul artistei are parte de momentul său de glorie, susţinând un mic concert instrumental de toată frumuseţea, cu solouri, cu momente excepţionale în care priveai către ei şi realizai că erau deja plecaţi din amărâta Sală a Palatului, erau în lumea lor, pe norişorul lor muzical. Ana reapare pe scenă sub aceeaşi furtună de aplauze ce păreau a nu fi încetat nici pe parcursul pauzei de 15 minute. A cântat o singură piesă în engleză, „A Case of You„, exact cea cu care a debutat în partea a doua, aducându-mi aminte de o superbă Lara Fabian ce reuşea să-şi cucerească publicul de la primele note atinse.

Îşi încheie concertul cu, probabil, cea mai frumoasă melodie pe care a avut-o de oferit, „Desfado„, nu înainte de a iniţia publicul în tainele ascunse în spatele acestor versuri. Precizează despre ironia lor, trăsătură ce le conferă o frumuseţe aparte, despre lupta interioară ce se poartă de către fiecare nativ portughez în parte, dar şi despre influenţele pe care Atlanticul le are asupra oamenilor acelor meleaguri. Asta doar pentru ca, imediat după, să îşi salute ascultătorii cu un „Noapte Bună” impecabil, cântat în aceleaşi ritmuri ale fado-ului autentic. Atât! am exclamat, ridicându-ma imediat în picioare. Eu, şi restul sălii.

În ropote de aplauze iese de pe scenă întâi ea, apoi band-ul ce o acompania. Aplauzele continuă câteva minute, iar luminile nu contenesc a se aprinde. Era clară apariţia unui bis. Iar bisul apare, Ana mai cântă o melodie, şi apoi încă una. Îşi provoacă unul dintre chitarişti să ţină pasul cu un public de aplauda frenetic. Ei aplaudau din ce în ce mai alert, el lovea corzile mandolinei sale din ce în ce mai repede. A fost un bis tare atipic, a durat cam 15 minute.

A fost un concert care, spre deosebire de multe altele, de marea lor majoritate, a promovat cultura. Am fost întrebat de curând de către cei de la Dilema Veche ce îmi place să citesc. Le-am răspuns că prefer blogurile, presa, online-ul, în favoarea literaturii, pentru că trăim într-o lume în care nevoia de informare este mai mare decât aceea pentru cultură. Îmi menţin ideea, însă adaug acum faptul că principalul mod pentru o gestionare corectă a informaţiei este cu ajutorul unei culturi bine desăvârşite. Mă alătur Anei Moura, în încercarea ei de a promova cultura.

Sursa Foto: pagina de Facebook a Anei Moura

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și, desigur, fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *