Malaezu.ro

Cu întârziere, despre noul James Bond

Am văzut filmul, desigur; cum aș fi putut să nu? Doar c-am fost plecat în ultima vreme, astfel că n-am apucat să vă povestesc despre el. Mă gândesc că între timp foarte mulți dintre voi l-au văzut deja oricum. Astfel că-mi pot împărtăși părerea, sau nu.

În principiu, Spectre face bine că încheie franciza în care Daniel Craig joacă rolul lui 007. Nu c-ar fi un film prost, căci este exact în nota celorlalte trei, ci tocmai de aceea. Spun că dacă v-au plăcut celelalte, vă va plăcea și acesta, iar altfel nu. Nu-s fan al seriei, însă Martin Campbell, regizorul primului film a reușit să-mi atragă atenția cu al său Casino Royale. Încă-l consider cel mai bun film al agentului 007.

Povestea curge de-a lungul celor trei pelicule și, chiar dacă fiecare dintre acestea vine cu multe elemente proprii, sunt destul de greu de urmărit și înțeles fără a parcurge întreaga serie. Astfel că Spectre, ca film de sine stătător, n-are nicio valoare. Totuși, pus în contextul acestui maraton despre care vă spuneam, are ca principal punct de interes prezentarea concluziei poveștii: cu toții suntem curioși să aflăm ce deznodământ a gândit Sam Mendes celui mai celebru agent din lume

Ce-mi place mult la Spectre e distribuția: pe antagonistul Christoph Waltz l-am văzut ultima oară în Big Eyes, unde cred c-a făcut un rol impecabil, în timp ce pe Andrew Scott l-am urmărit interpretând partitura lui Moriarty în serialul Sherlock. Ralph Fiennes este noul M, chiar dacă pentru mine va rămâne mereu, orice-ar face, Lord Voldemort. Bautista joacă și el rolul unui băiat care încearcă să omoare pe toată lumea, iar noua femeie-Bond este Léa Seydoux.

Legat de brandurile ce-l înconjoară pe 007, de amintit costumul Tom Ford, ceasul Omega și mașina Aston Martin. Dieta lui James Bond este alcătuită de vodka Belvedere, o cupă de șampanie Bollinger și, desigur, berea Heineken, singura permisă la evenimentele oficiale de promovare. Filmat parțial în Roma, filmul m-a făcut să înțeleg de ce era plin orașul de afișe cu Craig la costum; iar pentru c-am avut ocazia să vizitez capitala Italiei cu puțin timp înainte să văd filmul, am reușit să recunosc multe cadre filmate acolo.

Ultimul film Bond – ce-l are ca protagonist pe Daniel Craig, e bine de reținut – poate fi urmărit pe marile ecrane din România distribuit de CineForum.

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la social media.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.