Malaezu.ro

Cum va reuşi Anglia să câştige Cupa Mondială?

Cine a vorbit măcar de două ori în viaţa asta cu mine despre fotbal ştie ca sunt simpatizant al fotbalului britanic. Mai concret al tunarilor de la Arsenal Londra (ştiţi voi, băieţii ăia care prin 2004 luau Premier League fără să piardă vreun meci tot sezonul) şi al naţionalei Angliei. Adică să nu fim ipocriţi, dacă Steve G îşi va da mâna la început de partidă cu Bourceanu eu voi fi fanul lui Gerrard. Deşi dintre Piţurcă şi Hodgson parcă l-aş alege pe Heynckes.

Despre ce voiam eu să vă povestesc de fapt: m-am uitat la Cupa Mondială de se petrecu vara asta (aia unde dădură nemţii de pământ cu brazilienii, unde Spania fu ruşinea intergalactică a turneului) şi am văzut cum englezii fac un (nou) turneu final prost. Evident că, ultraş pătimaş de fel, subsemnatul s-a apucat să dea jos de pe torrente FIFA şi să câştige cu Anglia Cupa Mondială; pentru că, nu-i aşa, mâinile lui Terry meritau să atingă şi altceva decât pe soţiile colegilor.

Dar cum FIFA e prea mainstream, am zis să-ncerc o altă variantă. Aşa am dat de scumpetea asta de joc, Great Champions îi zice, unde m-am apucat de jucat un fotbal cum nici mama lu’ FIFA n-a văzut vreodată. Ca să înţelegeţi şi voi cât de real e jocul, România nici măcar nu e prezentă! Şi-am bătut pe rând pe slovaci, pe algerieni, pe americani (ăştia în grupe), şi tot felul de alte naţii. Am dat de nemţi, am trecut cu tancurile peste ei de se uita săracul Neuer la Lampard după ce a reuşit hat-trickul ca Gâlcă la Keşeru după meciul Stelei cu Pandurii Târgu Jiu.

După ce-am bătut şi Portugalia lui Runaldu şi-am ridicat trofeul cu Anglia, am zis că mai fac o încercare: să o fac pe Honduras campioana lumii! Dar înainte de asta am zis să fac o pauză şi să vă zic şi vouă cum e cu jocurile astea. Site-ul pe care am intrat eu se cheamă simplu GoKids.ro şi are o grămadă de jocuri cu fotbal. Nu le-am încercat încă pe toate, că asta vreau să şi fac în orele ce urmează (adică să nu mă deranjaţi, cum ar veni), dar vă zic din ce-am testat eu până acum. Sunt p-acolo jocuri în care execuţi penalty-uri, dar şi jocuri în care le aperi, ai fotbal european, soccer adică, dar şi fotbal american, băi am găsit chiar şi un joc mişto cu Scooby-Doo!

Asta voiam să vă comunic, dragilor, că sufletul meu a fost deja corupt şi se joacă fotbal de zici că-i Balotelli. Daţi şi voi cu un ochi pe-acolo, că-s curios ce performanţe aveţi la fotbal. Adică eu deja îs campion mondial cu Anglia, da’ să vă văd pe voi dacă reuşiţi să-l faceţi pe Blatter să înmâneze trofeul unei ţări d-asta mai de valoarea lui Mutu. Şi hai Honduras!, că m-apuc de treabă!

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și, desigur, fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *