Am crezut că n-o să apuc să scriu pe blog despre asta; nu e Roşia Montană, în ciuda faptului că toată lumea o mediatizează. Am crezut că n-o voi face pentru că psihicul meu refuză să-mi coordoneze într-un mod logic şi coerent degetele să tasteze pe o aşa temă. Am făcut o mutare inspirată şi am ieşit în oraş, spre încă surprinderea mea, cu puşti şi puştoaice de 14-15 ani. Iar acum mă tem de viitor.

Nu-mi aduc aminte ce făceam la 15 ani; cred că eram băiat cuminte. Din ce-mi aduc aminte m-am prostit ulterior, era o vreme când făceam greşelile de a intra în rând cu lumea, ăsta a fost motivul. E haios, pe vremea mea (zic asta pentru că am înţeles că mă face să par mai matur) nu existau atâtea terase, cluburi, opţiuni de a fi. Nici nu ştiu ce era la modă „pe vremea mea”, dar ştiu că lumea punea preţ în perioada aia pe „a fi tu însuţi”. Asta era în trend atunci. Îmi place mai mult acum, îmi place mai mult diversitatea, nu-mi place că e poluată de minţi abstracte. E o opţiune bună să îţi petreci timpul prin centrul vechi, dar ar fi şi mai bine dacă ai face-o după ce îţi iei buletin, de exemplu. Eu la 14 ani nici nu ştiam unde e centrul vechi pe hartă.

Dacă mă întrebai acum 3-4 ani ce-i ăla un check-in probabil că-ţi răspundeam că e un fel de control la cap, să vadă dacă ai probleme. Acum e o modalitate prin care anunţi o comunitate întreagă unde îţi iroseşti viaţa; şi eu o folosesc, normal, am stabilit deja că-mi place să fiu în rând cu lumea. Ciudat e că treaba asta chiar funcţionează, adică nu e doar un text scris într-o cârciumă cu care să aduni like-uri de la băieţii din cârciuma vecină. Nu. Lumea află că tu eşti în cârciumă şi în 20 de minute ai o şatră întreagă lângă tine. E drăguţă treaba asta cu socializarea, nu mai e ca în tinereţile mele, când strigai de pe uliţă către mama lui George şi o rugai să-l lase pe George afară. N-am idee cine e George.

Treaba cu Facebook-ul şi cu diversitatea pe care el ţi-o oferă e că, dacă nu eşti încă un ciudat, sigur vei deveni unul. Am zis-o azi de câteva ori, eu mi-am cunoscut colegii de clasă la două săptămâni după ce a început a noua. Erau ocazii când mă mai intreba câte cineva ceva, iar eu aveam o reacţie interioară în genul: a, da, tu eşti cu mine în clasă? Ăştia se ştiu, mă, toţi între ei, care de unde e, cu cine umblă, pe unde şi când, e cu reputaţii, cu poziţii sociale. M-am uitat la nişte filme cu mafioţi la viaţa mea, dar parcă nu funcţiona chiar aşa.

E cu clanuri,  cu grupuri din astea moderne, făcute pe Facebook. Adică dacă într-o zi te trezeşti plictisit, pac, faci un grup pe Facebook, îi dai o denumire d-aia random, gen „Happy Meal-ul Vesel”, şi dai add tuturor persoanelor pe care le vrei în grup. Câţiva la început. Ăştia dau add altora, şi tot aşa. Pui acolo pe grup că se face o întâlnire la etaj la Mc, îţi dai un check-in când ajungi acolo, iar în jumătate de oră o să fie asalt de comenzi cu Happy Meal la casele de marcat.

E acum o aplicaţie, am înţeles că e la modă, mărturisesc că nu sunt în temă. AskFm. Nu, nu e un post de radio, e doar o alegere nereuşită de nume de domeniu web. Faci cont şi primeşi întrebări de la anonimi dornici să afle câte ceva despre tine. Întrebările sună cam aşa: mai eşti virgin/ă? cum îl/o cheamă pe băiatul/fata pe care îl/o placi? ce melodie asculţi acum? mai eşti virgin/ă? o poză cu tine? (încă nu am înţeles ce fel de întrebare e asta, dar în fine) tot virgin/ă eşti?

Răspunsurile sună cam aşa: da. nu-ţi spun. link cu melodia (ori Miley Cyrus ori Florin Salam, fac parte din aceeaşi arie culturală). da. link cu o poză făcută pe loc cu webcam-ul de la laptop. nu.

Dacă ai şi grup pe Facebook şi aplicaţie d-asta Ask, atunci eşti chiar şi mai bun. Adică imaginează-ţi, îţi faci grupul, şi oricine are întrebări dar nu îl duce capu’ să le pună pe un grup al cărui scop asta e, le pune pe AskFm, ăsta. Mă gândesc că dacă e vreo întrebare d-aia cu virginitatea se face un sondaj de opinie inside-group, şi ce iese majoritar, aşa se răspunde. E bine şi aşa, că e democraţie.

Chiar am întrebat, „măi dar de ce faceţi toată treaba asta?” Mi s-a zis că e pentru amuzament. Pe mine mă amuza la 15 ani să sparg punguţele alea de pocneau frenetic. Credeam că virginitatea e o boală pe care o au şobolanii. E trist faptul că în curând omenirea chiar o să o asimileze ca fiind o boală pe care o mai au doar şobolanii.

Generaţia următoare e haioasă. E cam dereglată, dar mie îmi place nebunia din oameni. Mi s-a zis azi că arăt ca de facultate. Nu, frate, am un bac de dat în vară, consolaţi-mă! Şi eu sunt dement, dar văd că am multe de învăţat de la „ăştia micii”. Vedeţi să nu vă prostiţi de mici, altfel vă pierdeţi prea repede principalul scop în viaţă!

P.S.: glumeam la faza cu boala şobolanilor. Serios că da.