Malaezu.ro

Vă invit la o dezbatere despre Panama Papers cu unul dintre oamenii care au adus cazul în România

N-am scris nimic despre cazul Panama Papers până acum, cu excepția unei postări pe Facebook în care ziceam că peste ani un film cu numele ăsta va lua Oscarul. Asta se întâmpla în urmă cu o săptămână, în prima dimineață de după publicarea documentelor respective. 

Știam pe atunci că subiectul va fi la ordinea zilei la cursurile de la FJSC în perioada următoare și m-a bucurat să văd că așa au și stat lucrurile. Mi se părea greșit ca o facultate de jurnalism și comunicare să ignore una dintre dintre cele mai mari (poate chiar cea mai mare) scurgeri de informație din istoria presei.

Ceea ce mi se pare cu adevărat fain este că la scurt timp după ce cei de la Rise Project au adus cazul Panama Papers și în România, a existat cineva la FJSC care să organizeze o dezbatere în jurul subiectului ăsta. Nu m-am sfiit niciodată să-mi exprim sentimentele față de facultatea pe care o urmez exact așa cum sunt, cu bune atunci când e cazul și cu rele în momentele în care asta simt. Tocmai de aceea asta este ocazia în care laud o inițiativă gândită foarte mișto.

Despre ce e vorba? Luni, pe 18 aprilie, în cadrul primei zile a așa-zisei Săptămâni Altfel, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării va fi gazda unei dezbateri ce se anunță extrem de interesantă pe tema jurnalismului de investigație și a mediei alternative. Subiectul principal urmează să fie, așa cum spuneam, cazul Panama Papers, care va putea fi discutat cu unul dintre oamenii care au contribuit la implementarea lui în România: Ștefan Mako, jurnalist la Rise Project și Casa Jurnalistului.

Alături de el vor fi prezenți Ovidiu Vanghele, din partea Centrului de Investigații Media și Cătălin Antohe, de la Cetateanul.net, într-o dezbatere moderată de Antonio Momoc. Evenimentul va avea loc începând cu ora 13 în Amfiteatrul R3 din cadrul Facultății de Chimie (zona Universitate) și va fi deschis tuturor celor care doresc să afle mai multe despre subiect, indiferent că sunt studenți ai FJSC sau nu.

Mi-ar plăcea să fie cât mai multă lume prezentă în sală pe 18 aprilie pentru că, dacă mă întrebați pe mine, o astfel de discuție nu trebuie ratată de aceia dintre voi care sunt pasionați de jurnalism și comunicare. Iar dacă nu puteți ajunge și aveți, totuși, întrebări despre subiect mi le puteți adresa mie, iar eu voi încerca să le duc mai departe.

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *