Malaezu.ro

Ce face acum elevul de la care îți copiai temele în liceu

Cât a trecut de când ai terminat liceul? Mai știi cum era atunci? Erai un elev de nota 10 sau unul care-și făcea temele pe genunchi pe scările de la intrare?

Eu am dat bacul acum vreo trei veri, deci încă sunt proaspete în mintea mea amintirile din perioada liceului. N-am fost deloc un elev de nota 10 atunci, ultima oară când chiar puteam afirma despre mine treaba asta s-a întâmplat în clasa a 5-a, când am terminat cu coroniță pe cap anul școlar. Am fost mai degrabă un elev care a știut tot timpul să se adapteze și să-și pună în ordine prioritățile.

În clasa a 11-a m-am decis că vreau să urmez o facultate de comunicare și am descoperit că pentru a intra la FJSC nu am nevoie de medii mari, nici măcar de o notă mare la bacalaureat, deci nu mi-a păsat prea tare de asta; n-am avut niciodată probleme cu corigențele și nici nu mi-am pus problema că n-aș lua bacul, am avut în mare măsură note de 7 și 8 pe la toate materiile. Pot spune că am fost un elev mediocru conform criteriilor de evaluare ale sistemului educațional din România.

Copiam foarte multe teme, în special la materiile ce aparțineau științelor exacte, gen mate, chimie, fizică sau info. La teste copiam mai puțin, de multe ori aveam și noroc, plus că nu mi-am dorit niciodată note mari. Copiam și la română, engleză și mai ales franceză, iar principala întrebare pe care o puneam mereu la materiile astea era dacă „e temă de creație.” Așa mă interesam dacă trebuie s-o gândesc eu sau, în cazul în care-i vorba de ceva gramatică pot copia fără probleme.

Aveam un coleg de la care copiam în majoritatea cazurilor. Omul era o enciclopedie ambulantă, era pasionat de istorie și reușea cu brio să ne enerveze pe noi, ăștia mai „golani” din clasă, când aducea în discuție monarhia în timp ce noi vorbeam de fete sau când ridica mâna să răspundă primul la orice. Până ne-am prins că-i bine ce face, că mai bine se oferă el să fie ascultat decât noi. Îmi aduc aminte că ne luam de el atunci când ne copiam temele de la el și găseam vreo greșeală și îl atenționam să fie mai atent pe viitor ca să nu mergem noi cu tema greșită din cauza lui. Și ce-l mai certam atunci când nici măcar el nu-și făcea vreo temă, nu că n-ar fi avut timp sau ar fi uitat, ci că nu știa s-o facă.

Băi Ștefane, dacă citești rândurile astea să știi că-ți mulțumesc că m-ai trecut clasa la mate și franceză vreo trei ani. Iar dacă le citește profa de franceză îi confirm eu că temele alea erau ale lui Ștefan, eu eram paralel cu materia ei cam ca Tudose cu guvernarea.

De când am terminat liceul am mai schimbat doar ocazional câteva vorbe cu Ștefan, nu știu prea multe despre ce face el acum. Sper că și-a păstrat în continuare pasiunea pentru istorie, ultima oară când vorbisem cu el se interesa deja de subiectele pe care să le abordeze la lucrarea de dizertație, deși încă nu-și dăduse oficial licența. De-aia las sfârșitul articolului ăsta să fie ca un fel de întrebare deschisă, prin care te pun să te gândești cum era elevul de la care-ți copiai temele în liceu (sau poate de la tine își copiau alții temele) și ce mai face el acum. Asta și ca să vezi că, la urma urmei, e chiar foarte bine să fii un elev de 10 dacă asta îți dorești.


Timp de 10 ani cei de la World Vision desfășoară proiectul „Vreau în clasa a noua” cu sprijinul KFC și Pizza Hut. Proiect pe care eu l-am susținut și în anii trecuți cu articolele de aici și de aici

Pe parcursul lunii octombrie poți dona câte 1 leu în toată rețeaua de restaurante KFC și Pizza Hut, fără a fi nevoit să cumperi neapărat vreun produs, iar astfel vei contribui la bursele unor copii înscriși în program pentru a se bucura de un nou an de școală. De-a lungul celor zece ani de parteneriat au fost strânse fonduri în valoare de peste 519.000 de euro și au fost ajutați peste 1.000 de elevi cu burse lunare de câte 250 de lei.

Tagged in:, ,
Despre 

Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *