Malaezu.ro

Episodul VI: Părerea Celor Buni

Alexandru Ion ştie să nuanţeze cu subtilitate aspectele unei realităţi în măsură să sugereze  „viaţa într-o cutie de carton”, lamentabilă şi întristătoare datorită nimicniciei şi mediocrităţii exprimate. Romanul „Viaţa Într-o Cutie de Carton” este povestea unui erou care refuză să se mistifice. – Marin Iancu

Mi-a plăcut mult paragraful ăsta, cel pe care-l tot folosesc repetitiv înaintea fiecărui episod. Ca un generic, dacă articolele mele ar fi o telenovelă. I-am dat acolo şi numele autorului, o altă persoană pe care o respect atât profesional dar mai ales ca om: ca mentalitate, ca ideologie. Pentru aceia dintre voi care nu au cunoştinţă despre consecinţele publicării romanului, le menţionez eu aici că acesta s-a bucurat de o critică literară în numărul de iunie al publicaţiei Vatra Veche. Critică realizată impecabil de domnul Marin Iancu.

Am făcut-o cunoscută la vremea respectivă, însă cum ea nu a fost menţionată niciodată aici, pe blog, şi cum timpul s-a mai scurs puţin de la perioada cu pricina, o readuc în discuţie. Articolul la care fac referire poartă numele de „Drumul Spre Sine” şi poate fi găsit online, în varianta finală, integrală şi total gratuită a revistei aici. Dintr-o dorinţă personală simt nevoia să public articolul şi aici, aşa cum mi-a fost el oferit mie în exclusivitate, înainte de redactarea sa finală.

        Remarcabil prin ţinută, în toate sensurile admise de acest termen, romanul tânărului prozator Alexandru Ion ( Viaţa într-o cutie de carton, Bucureşti, Editura CD  Press, 2013) ne pune în faţa unui scriitor, care, în ciuda celor optsprezece ani ai săi, se înfăţişează fără îndoială sub semnul unei autentice înzestrări literare. Atras de aspecte de o marcată gravitate sub raport existenţial şi moral, Alexandru Ion abordează cu dezinvoltură tema inadaptabilităţii adolescentine. Înscris în dinamica evoluţie a unei precipitate şi disperate identificări, adolescentul Alex Myers se află într-un moment hotărâtor al acestei deveniri. Născut într-o familie modestă, cu un tată autoritar, ce-şi vedea mai mult de ale lui, „un bărbat micuţ, de statură, dar bine făcut, un bărbat ce făcuse o uşoară obsesie pentru disciplină în ultimii ani” , grijile familiei rămânând însă în seama mamei, o prezenţă grijulie şi blândă, personajul central al romanului Viaţa într-o cutie de carton se formează într-unul dintre cele mai deocheate cartiere din Capitală, „cu toţi câinii maidanezi, cu toţi golanii, hoţii, cu toată răutatea care înconjoară acel cartier „, cu băieţi de tipul uriaşului şi agresivului Ted Gruny, „întruchiparea perfectă a golănaşului pe care orice cartier trebuie să-l aibă: mare, solid, aproape chel, cu şapcă întoarsă pe cap, o pereche de blugi trei sferturi şi un tricou mulat pe burta lui plină de bere ce lăsa să se vadă inscripţionat un mesaj subtil „.

         Dramatismul existenţial al biografiei lui Alex Myers îşi are sursa în agresivitatea prin care diverse aspecte ale vieţii îl smulg din ipostaza unui tânăr sincer şi cuceritor, căruia, dincolo de o frumoasă poveste de dragoste, trăită cu o sinceră intensitate, şi de alte aspiraţii îmbătătoare, îi surâdea speranţa unor mari împliniri. Sursa întregii sale stări de „rătăcire ” stă în surprinzătoarele treceri de la o viaţă liniştită la momentele de confruntare dură cu dramatismul vieţii şi de alunecare în plasa complexului de manifestări proprii unei maturizări ostentative. Procedeul de a-l situa pe tânărul erou într-un contact  direct cu personaje şi medii susceptibile de imoralitate îşi dezvăluie, în acest sens, funcţia subiacentă cu totul semnificativă de a releva procesul iminent al declinului pe care îl trăieşte acesta. Se poate vorbi cu îndreptăţire de surprinzătoarea şi nu mai puţin semnificativa regăsire a tipologiei şi problematicii proprii crizei adolescentine, în descrierea căreia mentalitatea lucid analitică a prozatorului se răsfrânge aproape exclusiv asupra imaginii spirituale a personajului principal, identitate dedusă din modul în care diferite momente ale biografiei sale cotidiene, de la cele mai derizorii etape ale unei existenţe stereotipe până la mediile cu adevărat excentrice, dominate de personaje ca Richard Bane şi Artur Van Goede, reuşesc, în asamblu, să-l aducă la marginea prăpastiei. Crispat şi încrâncenat, eroul este stăpânit de o vervă incisivă, aproape brutală, de a cuceri puterea. De la tânărul loial şi atât de vii-auztal, lucid şi în acelaşi timp sentimental, dornic să comunice tandru cu prietena sa, Alex Myers se transformă într-un ins cu precare disponibilităţi afective şi morale. Desprins, în cele din urmă, de o asemenea existenţă traumatizantă, adolescentul maturizat prematur trăieşte un adevărat proces al conştiinţei, arătându-se dispus să refuze să-şi falsifice existenţa şi să-şi găsească mobilurile reale ale evoluţiei sale, relevante pentru dezvoltarea sa ulterioară.

         Incursiunile epice realizate în acest context pun în valoare talentul real al lui Alexandru Ion de a construi tablouri social – umane de o evidentă concreteţe a detaliului descriptiv şi a experienţelor de viaţă astfel sugerate. Viziunea epică din romanul Viaţa într-o cutie de carton atrage de îndată atenţia prin apetitul pentru descriere, astfel încât reconstituirea „biografiei interioare” a personajului principal rezultă din efectele pe care le poate oferi exercitarea talentului descriptiv pe bune spaţii ale desfăşurării narative. Construcţie plină de viaţă, cu personaje viabile şi cu un dialog verosimil, romanul de faţă reuşeşte să surprindă nuanţele subtile ale adolescenței, cu cele câteva bravuri de-o clipă şi dureri ascunse ale tinereţii. E vorba de o bună alegere şi economie a mijloacelor care au rolul să readucă în prim plan, în egală măsură, profunzimea şi rafinamentul perspectivei epice şi  nu mai puţin, densitatea problematicii. Alexandru Ion ştie să nuanţeze cu subtilitate aspectele unei realităţi în măsură să sugereze  „ viaţa într-o cutie de carton „, lamentabilă şi întristătoare datorită nimicniciei şi mediocrităţii exprimate. Romanul lui Alexandru Ion este povestea unui erou care refuză să se mistifice.

       Într-o atare situaţie, densitatea cam monotonă a unor pagini şi sentimentul de ambiguitate ce răzbate din unele momente de trecere de la un fir narativ la altul rămân elementele de ordin compoziţional asupra cărora suntem atât de convinşi că talentatul prozator Alexandru Ion va insista, înregistrând progrese surprinzătoare.

Privind către cuvintele şi ideile exprimate mai sus, tind să cred că încă mă aflu pe un drum bun. Încă. Deşi e posibil ca într-o zi toată treaba asta să mi se urce la cap, şi să fiu acuzat, atunci, pe bună dreptate, de neadevărurile ce mi se reproşează în clipa de faţă. E un fel de a spune că ascensiunea mea socială nu are apogeu; ea este într-o permanentă creştere.

Nu rata următorul episod din Cutia de Carton! Două poveşti delimitate de idei diferite, două romane complexe într-unul singur! Despre dragoste, bani, evoluţie, despre sentimente, ori lipsa lor, despre răzbunare, toate acestea lunea viitoare, exclusiv pe malaezu.ro! Tot atunci că voi prezenta momentul cheie al romanului, în care realitatea dispare foarte subtil, dar abrupt totodată, fiind înlocuită cu idei ficţionale!

Despre 

Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *