Malaezu.ro

Eseu: Problema Sensului Vieţii

Voi face o mutare ce va fi considerată de multă lume ca fiind ori incredibil de proastă, ori incredibil de curajoasă. Eu o consider ca fiind normală. Şi anume, m-am decis să public pe blog, ca într-un fel de avanpremieră, eseul pe care îl am de realizat pentru orele de filosofie de la liceu. Înainte de asta, fac însă următoarele două precizări: prima este aceea că, într-o societate în care mai toată lumea îşi găseşte temele pe referate.ro sau alte site-uri în genul, nu mă deranjează în caz că o copiază cineva, ci din contră. E spaţiu public, aşa că simţiţi-vă liberi. Iar a doua precizare, ceva mai puerilă şi deloc matură, se referă la faptul că mi-am permis să-mi rezerv în avans dreptul de a prezenta eseul ăsta. Mi se pare inutil să existe două teme abordate la fel.

Rousseau, Camus, Freud, ori al nostru Cioran dezbat tematica sensului vieţii în lucrările lor. Fiecare folosind o perspectivă diferită, având o percepţie diferită, şi ajungând în final la câte o concluzie diferită. Nu există o abordare corectă a problemei sensului vieţii, la fel cum nu există nici una greşită. Există doar idei, şi fiecare în parte este valabilă.

Sensul vieţii există – iar asta este cert, însă e diferit de la individ la individ, de la o mentalitate la alta. Poate avea însemnătăţi diferite pentru fiecare dintre noi, ne poate conduce în direcţii opuse, dar să fie în egală masură un ideal acceptat de fiecare în parte. În timp ce Sigmund Freud consideră sensul vieţii ca fiind un permanent drum către fericire, Emil Cioran atribuie noţiunea de suferinţă scopului existenţei. Sunt două principii total diferite, dar la fel de reale, de corecte.

Sensul vieţii reprezintă, în fond, idealul în care tu crezi, către care tu aspiri. Scopul final al acţiunilor şi gândurilor tale se reflectă într-o imagine complexă a unei perfecţiuni personale. Perfecţiune ce nu poate fi vreodată atinsă, însă perfecţiune asimilată de om ca fiind propriul său sens al vieţii. Pentru că ea, viaţa, reprezintă doar un lung şi obositor şir de decizii. Faptul că eu scriu asta acum, faptul că tu mă urmăreşti, sau nu, reprezintă doar o altă decizie pe care cineva a fost nevoit să o ia. Iar ea contează, în felul ei, în final. Există decizii de o importanţă mai profundă, există consecinţe mai apăsătoare ca altele, sau există decizii neînsemnate. Dar fiecare alegere pe care omul o efectuează de-a lungul unei vieţi – şi sunt incredibil de multe – îl defineşte pe el ca şi caracter. Îi conturează aşadar un sens al vieţii.

Mai mult decât atât, mai mult decât deciziile ce indică o direcţie determinantă evoluţiei individului, ascensiunea sa, cât şi declinul său, sunt conturate de plăcerile pe care acesta reuşeşte să le atingă. Scopul omului nu este de a fi fericit, ci de a-şi îmbrăţişa propriile plăceri către care tânjeşte preţ de o viaţă; mereu aceleaşi, mereu altele. E firesc să îşi dorească mereu mai mult, e firesc ca atunci când momentul ce cândva reprezenta absolutul său este înfăptuit, el, omul, să meargă dincolo de propriile bariere impuse cândva. Aflat într-o permanenţă schimbare, creat tocmai pentru diveristatea de care se bucură, acest sens al vieţii, atât de abstract, reprezintă doar natura pe care o capătă dorinţa omului. Eu vreau. Când atribui dorinţa verbului realizezi de fapt direcţia către care te îndrepţi, plăcerea către care aspiri, scopul de care te faci responsabil. Dar în acelaşi timp, si poate cel mai important, motivul pentru care existenţa ta va însemna în final ceva.

Eu vreau să scriu o carte. Dorinţa mea reprezintă în egală măsură o plăcere către care eu aspir, o stare de bine, dar şi un sens pe care existenţa mea îl capătă odată cu naşterea acelui gând. Porneşti de la un gând, o simplă idee raportată la plăcerea ce îţi oferă satisfacţie; urmează decizia, aceea despre care am vorbit în primele rânduri. Împreună, toate aceste noţiuni, aceste fragmente ale existenţei umane îi conturează acestuia propriul său sens în viaţă. Dorinţă; gând; plăcere; decizie. Într-un final, un sens al vieţii personalizat fiecăruia dintre noi.

Comentarii

comments

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

2 Comments

  1. Marius

    30 martie 2016 - 2:01 pm
    Răspunde

    Mi-a placut prezentarea ta despre sensul vietii, simpla si la obiect. Cu precizarea ca Freud a preluat fericirea ca sens al vietii din alte filosofii anterioare, de la cele asiatice la cele antice grecesti. Fericirea ca sens al vietii cred ca se regaseste printre primele filosofii.

  2. Alex

    17 septembrie 2017 - 10:10 am
    Răspunde

    Sensul vietii il reprezinta nonsensul, deoarece, avand constiinta de fiinta, vei avea, implicit si explicit, constiina de nefiinta si, prin urmare, orice semnificare a existentei va constitui, realmente, o disonanta cognitiva majora, irezolvabila si iremedianila, pe care vei incerca sa o rezolvi prin vanitate nemargimita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *