Malaezu.ro

Explozia Fotbalului Spaniol – Generaţia Tiki-Taka

Barcelona; Real Madrid; Xavi; Iniesta; Casillas; del Bosque; Euro 2008; Euro 2012; Cupa Mondială 2010; Champions League; Europa League; Tiki-Taka. Toate, cu un singur numitor comun: Spania. Plus un alt element, acela al gloriei, al dominaţiei, al succesului cunoscut, nu doar de generaţia ce l-a înfăptuit, ci mai ales de aceia ce au avut onoarea să o privească.

Era vara lui 2008 atunci când începea nebunia; adevărata nebunie. Pentru noi, românii, era nebunia aceea a naţionalei calificate din nou la un turneu final, însă pentru restul mapamondului însemnătatea acelei veri avea să fie mult mai mare.

Începutul generaţiei „tiki-taka”

Naţionala lui Luis Aragonés avea să termine pe primul loc grupa D a acelui Campionat European, cu trei victorii din trei meciuri posibile. Avea să elimine la penalty-uri campioana mondială en-titre Italia (0 – 0; 4 – 2), şi să mai bată o dată, după 4 – 1 în grupe, Rusia (3 – 0 în semifinale). Câştigă şi finala disputată împotriva nemţilor la Viena (1 – 0, gol Torres), şi îşi adjudecă primul trofeu din cele multe ce urmau să vină. Era doar începutul generaţiei tiki-taka.

World Cup 2010 – Confirmarea

Doi ani mai târziu, cu un antrenor diferit, după ce Vicente del Bosque preia banca tehnică a naţionalei Furia Roja, ibericii îşi continuă ascensiunea către o glorie ce va fi, mai mult ca sigur, prezentă în cărţile acelea groase de tip „Top 100 poveşti de succes”. Povestea pe scurt îi înfăţişează din nou pe spanioli terminând grupa Campionatului Mondial din Africa de Sud pe prima poziţie, şi eliminând ulterior echipe precum Portugalia, Paraguay şi Germania (toate cu acelaşi scor, 1 – 0), în drumul său către finala de la Johanesburg. După un meci strâns împotriva portocalei mecanice, Spania câştigă şi acea Cupă Mondială, cu un gol marcat de Iniesta în minutul 116 al prelungiilor. Era doar o confirmare a naţionalei ce, în ultimii doi ani, pusese o stăpânire certă pe harta fotbalistică a lumii.

Tiki-taka la apogeu

Punctul de apogeu al naţionalei „tiki-taka”, aşa cum a fost, şi cum încă este recunoscută naţionala Spaniei, s-a consumat în 2012, în Ucraina şi Polonia, atunci când reuşeşte performanţa de a-şi păstra titlul câştigat cu patru ani în urmă, acela de campioni ai Europei. Zdrobeşte Italia în, poate, cea mai categorică finală din istoria recentă a fotbalului, cu un 4 – 0 sec, şi ridică deasupra capului al treilea trofeu major consecutiv. Au trecut nu mai puţin de şapte ani de când o altă naţională decât cea spaniolă a reuşit să pună mâna pe unul din cele două mari trofee pentru care se luptă formaţiile europene, Cupă Mondială respectiv Campionatul European.

Tiki-taka: cine? unde? cum? de ce?

Despre tiki-taka se ştiu atât de multe lucruri, încât ai putea spune că nu ştii nimic de fapt. Există variante despre cine a utilizat stilul de joc prima dată, există şi nume româneşti în această poveste ce datează cu mulţi ani înaintea folosirii sale de către Aragonés, în 2008. Nu au nicio importanţă acum toate acele istorisiri ce contează doar în cărţile de statistică fotbalistică.

Dacă vei întreba un tânăr de 20 de ani când a apărut stilul tiki-taka şi cine l-a folosit prima oară, îţi va răspunde prompt, cu o singură variantă validă: naţionala lui Luis Aragonés la EURO 2008. Nu contează nici un alt detaliu, pentru că azi ideea de tiki-taka se confundă cu Spania, cu naţionala ei, cu echiepe sale de club (vezi celebra „tiki-taka Barcelona”, adesea utilizată de Gigi Becali şi fanii săi). Tiki-taka reprezintă mai mult decât un stil de joc, reprezintă o cultură a fotbalului, un mod de viaţă pentru gloriile prezente.

Privim către meciurile, atât ale naţionalei iberice, cât şi ale „surorii” sale Barcelona, şi observăm o posesie zdrobitoare meci de meci, o acurateţe a paselor incredibilă şi o apărare cu care doar Serie A se mai putea lăuda în momentele sale de glorie. Aceasta este adevărata tiki-taka.

Explozie internă: colosul Primera

Se numeşte Primera Divison, La Liga, sau Liga BBVA, dar în realitate spune o singură şi fascinantă poveste: aceea a granzilor spanioli. Reprezintă, în prezent, cel mai puternic campionat de fotbal european, ocupând prima poziţie în clasamentul UEFA. Însă, dincolo de această aparentă dominare a fotbalului spaniol de club, celebra Primera Divison se împarte în două mari categorii: coloşii Real Madrid şi Barcelona, într-una din ele, şi restul de 18 echipe în cealaltă.

Au trecut aproape zece ani de când o altă echipă în afara celor doi granzi spanioli a pus mâna pe trofeul din Primera (Valencia în 2004), zece ani în care titlul de campion se împarte, aleator, între Barcelona şi Real.

Dar nu doar asta înseamnă explozia pe plan intern a fotbalului spaniol. Începând din 2009, trofeul pentru cel mai bun jucător de fotbal al Europei, celebrul Ballon d’Or, a ajuns de nu mai puţin de patru ori consecutiv la superstarul Barcelonei, Leo Messi. Deşi un argentinian în buletin, Leo este exclusiv produsul academiei de fotbal La Masia, din Barcelona.

Ba mai mult, în afara lui Cristiano Ronaldo în 2009, pe vremea când acesta evolua la Manchester United, toţi ceilalţi reprezeintaţi ai podiumului pentru Balonul de Aur ai ultimilor patru ani au fost jucători ce activau în Primera Division.

Minunea „La Masia”

La Masia de Can Planes, pe numele ei întreg, este şcoala de fotbal a Barcelonei, este locul unde s-au născut, fotbalistic vorbind, legendele zilelor noastre, dar şi campionii ce vor deveni legende ulterior. Academia de tineret este împărţită în nu mai puţin de 16 categorii, începând de la grupa de vârstă 7-8 ani, până la formaţia secundă a Barcelonei, constituind astfel cea mai complexă şcoală de fotbal a lumii.

Majoritatea campionilor mondiali şi europeni din perioada 2008-2012 sunt produse ale academiei La Masia, iar aici îi amintim pe Xavi Hernández, Andrés Iniesta, Cesc Fábregas, Gerard Piqué, Pepe Reina, Jordi Alba, Sergio Busquets ori Carles Puyol. În 2010 Spania câştigă Cupa Mondială cu o echipă formată din şapte jucători crescuţi de La Masia, dintre care şase titulari.

Dulcile Concluzii ale Succesului

Pornind de la Academia La Masia, continuând cu un joc de tiki-taka dus la perfecţiune de antrenori precum Luis Aragonés, Vicente del Bosque (pentru echipa naţională a Spaniei) sau Pep Guardiola (Barcelona), urmărind îndeaproape ascensiunea incredibilă a unor fotbalişti de excepţie enumeraţi mai sus, cu investiţii majore şi încredere deplină, aşa s-a născut „generaţia tiki-taka”, cea mai spectaculoasă generaţie de fotbalişti de care s-a putut bucura planeta asta vreodată. Privim mândrii către viitorii, să zicem douăzeci de ani, către momentul în care vom povesti copiilor, nepoţilor noştri, despre cum am avut onorea de a privi cea mai frumoasă parte a istoriei fotbalistice.

Articol în cadrul  concursului „Prima Pagină” de pe mysport.gsp.ro!

Despre 
Blogger aici, konstructor la Kooperativa 2.0, dependent de social media, fan Arsenal și amator de filme și seriale. În timpul liber mai sunt și student la Relații Publice.

1 Comentariu

  1. fotbal scris

    1 octombrie 2013 - 3:13 pm
    Răspunde

    articolul este foarte bun, dar daca foloseai numele lui kruyff si-l legai de kovacs dadea lovitura sub centura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *