Malaezu.ro

Hai să facem niște copii să zâmbească!

Ideea asta cu Shoebox mi se pare foarte, foarte tare. Și mi se pare și mai tare faptul că în sfârșit, după ce tot auzeam și citeam despre ea în anii trecuți, acum apuc și eu să mă implic. Ideea lui Valentin Vesa a apărut în 2007, iar de la an la an proiectul Shoebox – Cadoul din cutia de pantofi este tot mai vizibil și tot mai multe persoane doresc să se implice.

Pe scurt, la sediul Kooperativa 2.0 o să se strângă foarte multe cadouri ce urmează să se „împrăștie” ulterior în mai multe direcții, către foarte mulți copii care au nevoie de cineva care să-i facă să zâmbească. Loredana este cea care s-a asigurat de fiecare dată că totul iese impecabil, și așa are de gând să facă și anul acesta. Iar ca s-o ajutăm, întâi de toate am să vă las eu mai jos toate detaliile de care aveți nevoie dacă doriți să luați parte la ediția de anul acesta a Shoebox. Apoi, desigur, este de datoria voastră să ambalați cadourile astfel încât la final ele să poată aduce zâmbete pe fețele copiilor la care ajung.

Cum spuneam, cutiile se colectează la sediul Kooperativa 2.0, pe Strada Sfinții Voievozi, nr. 48 – 50, ap. 6, interfon 6, Sector 1, București (harta aici). Perioada de colectare este între 7 și 16 decembrie, de luni până vineri în intervalul orar 17:00-19:00 și sâmbătă de la 10:00 la 14:00 (cu telefon în prealabil). Persoana de contact este colega Loredana Pricopie, pe care o puteți găsi la numărul de telefon 0762 918 783 sau la adresa de mail loredana.pricopie@gmail.com.

Acum, referitor la ce vă trebuie:

  • o cutie goală de pantofi (corpul și capacul), cu dimensiune normală, nu foarte mare;
  • hârtie de împachetat cadouri, ceva cu modele de Crăciun sau de Sărbători de Iarna;
  • o foarfecă/un cutter;
  • timp și bani pentru shopping sau sortarea lucrurilor din casă pe care vreți sa le dăruiți unor copii cu vârste intre 0-18 ani;
  • răbdare…

Zic c-ar fi o idee bună să urmăriți și materialul ăsta, care vă poate ajuta să pregătiți cutiile pentru cadouri:

Mai departe, după ce cutia și capacul sunt frumos ambalate, începeți să puneți în cutie tot ce aveți pe suflet să cumpărați sau aveți prin casă și puteți dărui:

  • dulciuri (ex. ciocolată, biscuiți, napolitane), dar nu ceva perisabil (ex. banane, portocale, iaurt);
  • articole școlare: caiete de scris, creioane colorate, un ghiozdan, un penar sau orice altceva;
  • jucării potrivite pentru vârsta și sexul copilului;
  • produse de igienă personală: perie și pastă de dinți, săpun, șampon, gel de duș, absorbante;
  • felicitare de Crăciun pe care să scrieți câteva rânduri pentru copilul care va primi cutia;
  • va rugăm să nu aduceți haine folosite, în plase de rafie.

Mai mult, așteptăm sugestiile voastre la adresa de mail loredana.pricopie@gmail.com, cu centre de copii pentru a le duce cadouri sau familii cu posibilități financiare mai reduse. Hai să facem treaba asta, să iasă bine!

 

Comentarii

comments

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *