Malaezu.ro

FC Voluntari este cea mai de succes echipă din Liga 1

Cred că v-aduceți aminte de celebra poză devenită virală pe internet acum trei ani, când neamțul Mario Götze a venit îmbrăcat într-un tricou pe care scria mare Nike la prezentarea sa la clubul Bayern Munchen, sponsorizat de adidas.

În weekendul ăsta în mult-prea-iubita Ligă 1 de fotbal din România cei de la FC Voluntari au demonstrat de ce sunt cea mai de succes echipă din campionatul nostru: au reușit performanța să intre pe teren cu un echipament semnat de cei de la Joma, în timp ce jucătorii de pe banca de rezerve, alături de membrii staff-ului tehnic aveau echipamente și accesorii Puma.

N-are importanță că ilfovenii sunt în play-out și încearcă să se salveze de la retrogradare, cât timp își permit luxul de a se îmbrăca de la două branduri diferite în timpul aceluiași meci. Asta într-o competiție în care multe echipe abia își găsesc sponsori să poarte pe tricou, în timp ce multe cluburi au fost, sunt sau probabil vor fi în insolvență.

Nici Joma, nici Puma nu sunt sponsorii noștri, noi cumpărăm produsele de la ei. O fi fost amuzant, dar pe banii noștri ne îmbrăcăm de unde vrem„, spun cei de la Voluntari. Dacă n-ar fi trist, da, ar fi amuzant într-adevăr. Știrea completă o găsiți pe gsp.ro, acolo de unde am luat și pozele sugestive de mai jos.

(sursa featured foto)

Despre 
Blogger aici, konstructor la Kooperativa 2.0, dependent de social media, fan Arsenal și amator de filme și seriale. În timpul liber mai sunt și student la Relații Publice.

2 Comments

    • Alexandru Ion

      14 martie 2016 - 1:04 pm
      Răspunde

      Joacă pe datorie, ca majoritatea fotbaliștilor din Liga 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *