Malaezu.ro

Zece producții cu și despre fotbal pe care să le urmărești pe Netflix

Oameni suntem și păcate avem cu toții; eu, de exemplu, mi-am neglijat irecuperabil pasiunile în ultimele două săptămâni în favoarea meciurilor de la Campionatul Mondial de Fotbal și, deși sunt conștient de daunele aduse relației pe care o am cu Netflix, probabil că voi continua să fac fix același lucru și în următoarele două săptămâni.

Pentru a păstra tonul și atmosfera acestor zile în care vrem, nu vrem, nu pare să mai existe și altceva în afară de fotbal și PSD am făcut o listă cu zece producții tematice pe care le-ai putea urmări pe Netflix în pauza dintre două meciuri. Nici eu nu le-am văzut pe toate, dar asta nu înseamnă că ele nu-s acolo și nu mă așteaptă.

1. First Team: Juventus
Asta e povestea renumitului club de fotbal Juventus, atât pe teren, cât și în afara acestuia în lupta pentru cel de-al șaptelea titlu consecutiv în Italia, dar și pentru glorie în Liga Campionilor. Am văzut prima parte, mi-a plăcum maxim deși eu nu-s fanul torinezilor; partea a doua apare pe 6 iulie.

2. Becoming Zlatan
Un documentar sportiv cu secvențe rare despre celebrul fotbalist Zlatan Ibrahimović începând cu anii săi tumultuoși de început și până la remarcarea lui în anul 2005. Acoperă perioadele petrecute de suedez la Malmo și Ajax, dar și începutul carierei sale la Juventus. L-am văzut, recomand.

3. Boca Juniors 3D: The Movie
Documentarul oferă fanilor o nouă perspectivă asupra unuia dintre cele mai cunoscute cluburi din fotbalul argentinian, Boca Juniors, precum și asupra faimosului stadion La Bombonera.

4. Concrete Football
Un documentar ce prezintă modul în care a evoluat fotbalul profesionist din întreaga lume pornind de la un sport practicat nicăieri altundeva decât pe străzile Franței.

5. Forever Pure
Atunci când doi jucători musulmani sunt aduși să facă parte din echipa de fotbal Beitar Jerusalem iese la suprafață rasismul instituționalizat din Israel, iar odată cu el se nasc o mulțime de controverse.

6. Le K Benzema
Filmul spune povestea vedetei fotbalului francez și a celor de la Real Madrid, Karim Benzema, în timp ce acesta vorbește sincer despre cariera sa și explică acuzațiile ce i-au pus în pericolul postul de titular la echipa națională a Franței.

7. Les Blues – Une autre histoire de France, 1996 – 2016
Acest documentar analizează 20 de ani din istoria naționalei franceze de fotbal ”Les Bleus”, a cărei evoluție a fost o reflexie fidelă a vieții sociale.

8. Soccer City
În timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Africa cinci jucători locali analizează semnificația culturală a sportului în cartierul lor mărginaș.

9. The Real Football Factories
Istoria zbuciumată a huliganismului în fotbal e prezentată chiar din perspectiva unora dintre cei mai renumiți huligani din Anglia, ce povestesc despre rivalitățile înverșunate pe care le au cu alte cluburi de fotbal.

10. Trainer! 
Acest documentar din culisele sportului urmărește carierele a trei antrenori profesioniști de fotbal din Germania în decursul unui singur sezon.

Tagged in:, ,
Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la social media.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.