Malaezu.ro

Gânduri după 12 ani de şcoală

Da, v-aţi prins, poza de-alături înfăţişează un mini-malaez în prima lui zi de şcoală; e făcută acum 12 ani. Cu o privire de „sigur iau bacul” (ca să-mi citez un bun prieten), un papion agăţat de gât şi abecedarul pe bancă, aşa îmi trăiam pe-atunci începutul. Între timp, în 12 ani, am schimbat patru clase, două şcoli generale şi un colegiu naţional,  am avut 4 diriginte diferite (plus o doamnă învăţătoare), peste 100 de colegi de clasă şi am fost pe rând atât olimpic cât şi în situaţie de corigenţă (chiar dacă doar pentru câteva ore).

Nu o să scriu un articol lung, pentru că sunt momente în viaţă, ca cele de acum, în care nu cuvintele sintetizează cel mai bine o emoţie. O să scriu, cu liniuţă, aşa cum m-a învăţat pe mine învăţătoarea, concluziile unui roman pe care l-am trăit, nu l-am scris.

  • am început clasa I cu o dorinţă arzătoare de a-mi face prieteni mulţi; termin clasa a 12-a cu un gând, fie el şi mincinos, că am reuşit.
  • primul lucru pe care l-am făcut în clasa I, imediat ce am păşit în sala de clasă, a fost să-mi întreb un coleg dacă locul de bancă de lângă el e liber; nouă ani mai târziu, când mi-am început aventura la liceu, am făcut fix şi exact acelaşi lucru, fără să-mi dau seama.
  • am fost timp de patru ani parte dintr-o clasă de engleză-intensiv, pentru ca mai apoi să renunţ să mai dau examenul de bilingv, spunându-mi în gând că nu o notă aşezată pe o foaie de hârtie mă reprezintă; a fost primul moment în care am gândit aşa, iar acum, patru ani mai târziu, sunt mai convins ca oricând că am avut dreptate.
  • am reuşit performanţa de a fi olimpic la matematică într-un an, şi să mă chinui să trec clasa în următorul; îmi aduc acum aminte ultimul lucru pe care mi l-a spus proful de mate din generală: bucuraţi-vă că m-aţi cunoscut, ăia la liceu vor încerca să vă distrugă!
  • mai bine de cinci ani de zile mi-am dorit, ghidat de farmecul din jocurile de genul SimCity, să devin arhitect. Acum, la doi ani de la acele gânduri, singurul lucru pe care-l mai am în comun cu arhitectura e Eugen. Bafta pe mai departe, amice!
  • ca să vedeţi şi voi evoluţia, am schimbat coroniţa de flori pe care o purtam la final de clasa a V-a cu pălăria asta neagră ce aduce a Harry Potter, şi pe care nu înţeleg de ce dracu am împrumutat-o de la americani.
  • îmi aduc aminte de o compunere pe care o scriam undeva în şcoala generală şi în care spuneam că mă voi căsători cu prima fata de care o să mă îndrăgostesc. Acum, la sfârşit de-a 12-a, mi-am început ultima lucrare cu propoziţia: peste 10 ani de-acum mă văd, înainte de toate, burlac!
  • primul calificativ pe care l-am luat în clasa I (ca oricare alt copil cu minim jumătate de neuron) a fost un Foarte Bine. 12 ani mai târziu, ultima mea notă a fost un 10.
  • am început clasa I scriind bastonaşe şi codiţe de prucel; o termin pe a 12-a scriind romane. (mă scuzi, mama, că ţi-am împrumutat ideea)
  • de asemenea am început aventura şcolară nu doar fără internet, ci fără a avea un calculator în casă; o termin cu un computer personal, două laptopuri, un smartphone şi, cel mai important, parte dintr-o lume social media de excepţie.
  • nu sunt un sentimental; n-am fost şi nu voi fi; dar celor care au fost prezenţi în viaţa mea în ultimii 12 ani, colegi, prieteni, profesori, sau (mai ales) familie le mulţumesc.

Despre 
Blogger aici, konstructor la Kooperativa 2.0, dependent de social media, fan Arsenal și amator de filme și seriale. În timpul liber mai sunt și student la Relații Publice.

1 Comentariu

  1. adi

    15 martie 2016 - 12:59 pm
    Răspunde

    ioiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *