Malaezu.ro

Gardienii Galaxiei: despre noua generaţie de super-eroi Marvel

Se tot învârte un clişeu în jurul filmelor cu super-eroi, indiferent de cine e vorba, de la Peter Parker la Bruce Wayne, de la Steve Rogers până la Clark Kent. Măcinaţi de o copilărie nefastă, dornici ca viaţa lor să însemne ceva şi ghidaţi de nevoia de a face bine pentru a repara din suferinţele trecutului, fiecare caracter produs pe rând de Marvel sau DC Comics pare că s-a născut odată cu celebra frază a lui Ben Parker: cu marile puteri vin şi marile responsabilităţi.

Gardienii Galaxiei au luat naştere în 1969, atunci când Marvel Comics îi aducea împreună în numărul 18 al benzii desenate Marvel Super-Heroes. Din ’90 se bucură de o serie de aventuri proprie iar din vara lui 2014 de un film pe marile ecrane. James Gunn, regizorul producţiei, aduce cinematografiei moderne un concept cu totul diferit de acela clasic eroului de film ce salvează lumea de rău. În ciuda unui nume ce îndeamnă la o protecţie universală, ai zice chiar cu aspecte divine, Guardians of the Galaxy reprezintă în esenţă binele găsit în rău.

Peter Qill (Chris Pratt) se foloseşte de numele său de nelegiuit, Star-Lord, pentru a fura şi a vine mai departe, o idee simplă despre cum te poţi îmbogăţi ilegal într-o galaxie amplasată nu într-un viitor îndepărtat, ci în actualul prezent. Qill reprezintă practic un Indiana Jones modern, cu o mască intergalactică pe cap în loc de pălărie, un arsenal de arme futuriste si o navă spaţială. Lumea lui Star-Lord se petrece pe acordurile muzicii anilor ’70, răufăcătorul devenit erou (sau invers, eroul cu origini de infractor) păstrând legătura cu copilăria sa de pe Terra printr-un walkman făcut cadou de mama sa. Nu o dată pe parcursul peliculei de 120 de minute Peter Qill pune siguranţa micuţei sale cutiuţe muzicale înaintea siguranţei personale, a celor din jur sau chiar a universului.

Zoe Saldana este Gamora, un fel de She Hulk ceva mai slabă, flexibilă şi calculată, însă cu aceleaşi origini barbare de asasin. Cu o reputaţie impresionantă de-a lungul galaxiei, Gamora ştie să se remarce prin postură, privire şi mai ales fapte. Wrestlerul Dave Bautista îi dă viaţă lui Drax the Destroyer, un maniac ghidat în călătoria vieţii de o dorinţă inconştientă de răzbunare faţă de cel ce i-a măcelărit cândva familia. Uşor sinistru aş putea spune, Drax nu împărtăşeşte aceeaşi nevoie a banului cu restul Gardienilor Galaxiei ci doreşte mai degrabă să îşi vadă oponentul mort. Un principiu pe care se baza şi Bautista însuşi atunci când lupta în ring.

Groot este copacul vorbitor (deşi e mult spus) modificat genetic, un dur în spatele căruia se ascunde o sensibilitate impresionantă. Vin Diesel îşi împrumută vocea personajului din lemn într-un rol mai mult decât solicitant pentru actorul care are de spus pe tot parcursul filmului doar trei cuvinte: eu sunt Groot! Mă gândesc că adevărata provocare pentru Vin Diesel a venit abia atunci când, după orele de filmare, se afla la un restaurat faţă în faţă cu un chelner amabil dornic să îi ia comanda iar el spune.. ei bine.. I Am Groot!

L-am lăsat la final pe cel de-al cincelea Gardian, zic clar şi favoritul meu, Rocket (voce Bradley Cooper), un raton supus experimentelor de orice natură. Rocket pare a fi creierul echipei, genul de personaj cu capul pe umeri, mereu cu un plan şi cu siguranţa următoarelor mutări, însă nici măcar el nu se poate pune cu imprevizibilul de care dau dovadă colegii săi. Cu un umor impecabil ce reuşeşte să te facă să râzi cu lacrimi de nenumărate ori, ratonul vorbitor te înspăimântă dar te şi fascinează în acelaşi timp. Este, dincolo de povestea în sine, motivul pentru care nu trebuie să ratezi filmul Guardians of the Galaxy.

Acţiunea filmului e oarecum simplă, evenimentele învârtindu-se în jurul unui glob magic care are puterea de a distruge planete întregi. Dar nu de-aia te duci să te uiţi la film, ci pentru că are un raton vorbitor, un copac sensibil şi o Zoe Saldana verde. Coloana sonoră e alcătuită exclusiv din melodiile anilor ’70, dintre care amintesc Hooked on a Feeling şi If you like Pina Coladas, iar ăsta e un alt mare avantaj al producţiei. Efectele 3D sunt bune, la fel şi cele speciale, secvenţele cele mai reuşite sunt cele comice, interpretarea actorilor este una în stilul caracteristic, iar o continuare se anunţă binevenită.

Guardians of the Galaxy, filmul care are ca scop revoluţionarea conceptului Marvel aducând în prim-plan o nouă generaţie de eroi, este distribuit de CineForum şi apare în România vineri, 8 august. Recomandarea mea este să-l vedeţi în format Imax 3D, la Cinema City Afi Palace Cotroceni. Mai jos aveţi un trailer drăguţel foc! 🙂

Comentarii

comments

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *