Malaezu.ro

Patru lucruri cu care am rămas după prima ediție de Instacamp

Săptămâna trecută am participat la prima ediție a Instacamp, totodată și primul eveniment de acest gen dedicat comunității de instagrammeri din România. A fost organizat de echipa Evensys și a venit ca o gură de aer proaspăt într-o bulă dominată de Facebook și influenceri.

Instacamp a oferit, pe scurt, cam șase ore de prezentări pe zone diferite: au fost unele mai tehnice în care s-a vorbit despre reguli de fotografiere sau despre aplicații utile în editarea foto, au fost și altele axate pe latura inspirațională a conținutului foto. Mai jos am făcut o listă cu patru lucruri utile cu care am rămas eu după eveniment. Pe unele am început deja să le aplic, la altele mai am de lucru.

Aș vrea, totuși, ca înainte să începi să parcurgi lista de mai jos să ții cont de faptul că eu nu-s instagrammer și nu îți ofer informațiile astea în calitate de expert, ci mai degrabă îți transmit ceva ce cred că s-ar putea să te ajute din tot ce am aflat eu de la oameni ceva mai pricepuți ca mine.

1. Folosește-te cât de mult poți de stories; Instagram nu mai e doar o simplă rețea socială unde încarci fotografii. A pornit de la locul ăla în care urcai rapid o poză făcută cu telefonul, trecută printr-un filtru obscur, însă acum opțiunile pe care le ai sunt mult mai multe. Mulți oameni urmăresc mai mult postările de tip story decât conținutul clasic, deci nu ezita să fii activ acolo.

De asemenea încearcă să gândești o strategie în ceea ce postezi acolo și profită de opțiunea de highlights pentru a evidenția una sau mai multe colecții. Eu, de exemplu, am făcut două colecții cu recomandări de seriale și documentare pe care le poți urmări în timpul liber și pe care le găsești dacă intri pe profilul meu personal, aici; și dacă tot intri, poți da și un follow în cazul în care nu ai făcut-o deja.

2. Încearcă să-ți alegi o nișă; indiferent de cât de populară sau absurdă ar putea fi. Am auzit exemplul ăsta și mi se pare prea bun ca să nu-l dau mai departe: Tom Hanks postează pe Instagram poze cu obiectele pierdute pe care el le găsește pe stradă. Poate că ți se pare stupid sau poate că vei zice că-i Tom Hanks și la el nu contează, însă nu asta e ideea. Găsește acel ceva cu care te identifici și care poate fi exprimat ușor și în mod constant prin fotografie. Dacă-ți place să faci desene cu cerealele într-un bol cu lapte îți poți face un cont de Instagram plin de desene cu cereale în lapte.

3. Găsește mixul perfect între aplicațiile de editare pentru a-ți crea propriul stil. Întâi de toate îți las aici lista asta de aplicații pe care am primit-o și eu la Instacamp: Snapseed, VSCOCAM, Typorama, Layout, Mirror Lab, A Color Story și Quick. Le poți căuta în Google Play sau App Store.

Eu folosesc foarte mult Snapseed, în funcție de ce vreau să obțin de la o poză mă folosesc de opțiunile de editare de acolo. De asemenea mi se pare și cea mai complexă. VSCOCAM are niște filtre super mișto, mai apelez la ele ocazional, atunci când mi se pare că-mi oferă ceva suplimentar față de ce-am găsit în Snapseed. Pe celelalte nu le-am testat încă, dar ești liber să încerci.

4. Urmărește și interacționează cu tipul de conținut similar celui produs de tine. Asta e totodată cea mai evidentă chestie, dar și cea mai dificilă. Recunosc că mie nu-mi iese, în special din lipsă de timp, dar cum ziceam, eu nu-s chiar exemplul perfect în contextul ăsta. Cu toate astea am dat follow multor conturi ale căror fotografii mă inspiră; în special conturi care pun fotografii din București, pentru că și eu fac asta în majoritatea timpului.

În același timp încerc să țin cont de hashtagurile cele mai relevante subiectului respectiv. Am auzit la un moment dat la Instacamp o recomandare ce spune să ai în cadrul postărilor tale atât hashtaguri personale, hashtaguri generale (gen #nature, #sky, #lake, etc.), dar și hashtaguri adresate nișei pe care comunici (cum ar fi #igersbucharest în cazul exemplului dat de mine anterior).

Cam asta ar fi, pe scurt. Dacă vei considera utile informațiile astea și vei încerca să le aplici și tu dă-mi un mesaj cu contul tău de Instagram și cu ce faci acolo mai exact. Sau, cum ziceam mai sus, dă-mi un follow; și, în limita timpului disponibil, încerc eu să intru să mă uit singur.

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la social media.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.