Malaezu.ro

Am stat de vorbă cu Attila Ambrus, banditul de origine română care a dat 30 de spargeri în Budapesta

De curând am văzut pe Netflix documentarul The Day I Met El Chapo; prezintă povestea interviului realizat de actrița Kate Del Castillo și de actorul Sean Penn cu unul dintre cei mai periculoși oameni din lume, traficantul de droguri Chapo Guzman. Am stat mult timp și m-am întrebat cum se trăiește și cum se relatează mai departe o experiență d-asta. Cum e să stai față în față cu genul ăla de persoană.

Când l-am văzut prima oară pe Attila Ambrus era în fața unui panou, făcând poze și promovându-și filmul. Nu l-a regizat și, cu excepția unei apariții cameo încântătoare, nici n-a jucat în el. Dar e filmul lui din alte considerente mult mai importante: e despre o parte marcantă a vieții sale. Attila s-a născut în România, la Miercurea Ciuc, la data de 6 octombrie 1967; cu doar trei zile înainte ca Che Guevara să își găsească sfârșitul. De altfel recunoaște că și-a dedicat o mare parte din viață studiindu-l pe sud-american și pentru o perioadă chiar a crezut că este reîncarnarea sa. „O lungă perioadă a fost eroul și modelul meu, dar ulterior am aflat că era doar un infractor mărunt.” Așa e caracterizat revoluționarul comunist de către Attila, o victimă la rândul său a regimului lui Nicolae Ceaușescu.

În 1988 părăsește ilegal România, aflându-se sub vagoanele unui marfar, și ajunge la Budapesta. Acolo încearcă să se integreze, însă nu reușește să-și obțină cetățenia maghiară sau vreun loc de muncă bine-plătit. Își propune să se dedice unei cariere un hochei, însă realizează că nu poate trăi din asta. În 1993 are loc prima spargere, la un oficiu poștal aflat în capitala Ungariei. De-atunci și până în 1999 au mai urmat alte 26 de jafuri, din ce în ce mai mari. Nu uită să menționeze faptul că primul lucru pe care l-a făcut cu banii astfel obținuți a fost să meargă la o casă de toleranță unde „a comandat” trei femei.

Rememorează momentele în care se afla în băncile pe care le-a jefuit și spune că a trăit cu teamă toate acele clipe. „Mie mi-a fost mult mai frică decât celor pe care îi jefuiam; eu nu sunt un om agresiv și, chiar dacă jefuirea băncilor este un lucru agresiv, eu nu am intrat acolo pentru a răni pe cineva, ci pentru că aveam nevoie de bani.” Pentru Attila Ambrus banii au însemnat mult timp ideea de libertate: „Banii îți oferă libertatea de a-ți îndeplini visele din copilărie, îți oferă femei, călătorii și tot ce îți dorești. Credeam pe undeva și că banii îmi vor aduce recunoaștere și că voi fi o persoană apreciată.” Și aproape c-a fost exact așa.

În scurt timp cel supranumit de presă Banditul Whisky, ca urmare a faptului că lăsa de fiecare dată un miros puternic de alcool după el a câștigat simpatia oamenilor și a fost considerat un Robin Hood local. „Întotdeauna e un lucru bun să știi că opinia publică este de partea ta, însă știam că nu opinia publica va trebui să stea la închisoare pe durata sentinței, ci eu. Într-un fel te unge la suflet că opinia publică este de partea ta, dar dacă aș ține arma îndreptată către părinții dumneavoastră probabil că m-ați considera mai puțin erou„, îmi spune el privindu-mă în ochi de pe partea cealaltă a mesei la care ne aflăm. E important să știi că Attila Ambrus n-a rănit niciodată pe nimeni și își pregătea fiecare lovitură având la bază acest principiu. Mai mult, în primele sale spargeri a folosit doar pistoale de jucărie.

Recunoaște că n-a avut remușcări și nu considera că banii pe care îi fura puteau proveni de la persoane cu o stare financiară precară: „Nu știu care este escrocul mai mare: banca sau cel care o jefuiește. Cred că în perioada respectivă băncile nu dădeau doi bani pe sistemele de securitate și pe asigurarea economiilor clienților lor, deși asta era o obligație; au făcut o analiză de risc și au realizat că nu-i nicio problemă dacă sunt jefuiți o dată sau de două ori, că plătește asiguratorul. Din acest motiv nu am avut niciun fel de remușcări pentru că nu am rănit pe nimeni și pentru că, dacă ar fi să facem o analogie, banca are cel puțin la fel de multă răspundere ca mine.

Pe un ton glumeț se raportează la activitatea sa ca la o „meserie” și spune c-a știut mereu care ar putea fi finalul drumului pe care l-a ales. „Știam că acest stil de viață se va termina și că are doar două finaluri posibile: fie ești împușcat, fie ești băgat la închisoare. Tocmai din acest motiv în perioada respectivă nu am vrut o familie și copii pentru că știam că la un moment dat va veni acel final.

Attila Ambrus a fost arestat pe 15 ianuarie 1999 în timp ce încerca să părăsească Ungaria și să intre în România. Pe 19 iulie este primul om care reușește să evadeze din închisoarea în care a fost reținut vreme de șase luni și o face folosind o sfoară formată din cearceafuri, ciorapi și cabluri. „Ceea ce m-a îndemnat să scap din închisoare a fost faptul că eram acuzat pe nedrept de lucruri care nu erau adevărate. Eu am fost corect în mărturiile mele, dar au vrut (n.red. autoritățile maghiare) să-mi pună în cârcă și altele, și anume faptul că am încercat să ucid un polițist. Eu i-am rugat să vină și să facă o cercetare la fața locului, lucru pe care ei nu au vrut să-l facă. Practic au făcut abuz de putere.

Trei luni mai târziu a fost arestat pentru a doua oară și condamnat la 17 ani de închisoare. În 2012 Attila a fost eliberat pentru bună purtare după 12 ani petrecuți în spatele gratiilor. A ales să-și trăiască viața confecționând și comercializând produse din ceramică și spune că, deși s-a mai confruntat cu tentația de a jefui o bancă, a lăsat acest aspect al vieții sale în urmă. „La un moment dat am fost la un târg din Slovacia, unde timp de două zile și jumătate nu am reușit să vând nimic. Știam că urma să plătesc toate cheltuielile din ce urma să vând, însă acest lucru nu s-a întâmplat și nu aveam cum să achit. Deja îmi contactasem relațiile pentru a face rost de o armă ca să fac același lucru, însă s-a întâmplat un miracol: în jumătatea de zi rămasă am vândut mai mult decât toate datoriile avute.

Producția Banditul Whisky, sau A Viszkis pe numele său original intră în cinematografele din rețeaua Cinema City începând cu 26 ianuarie. E un film foarte bun despre o poveste de viață și mai interesantă. Ți-l recomand cu încredere, la fel cum îți recomand să citești mai multe și despre viața lui Attila Ambrus, cel ce nu a uitat să menționeze faptul că pentru el România este patria mamă și că-și dorește ca atunci când va muri să fie înmormântat în Ardeal.

Tagged in:, ,
Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la social media.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.