Malaezu.ro

Cum au ajuns americanii de la John și Jackie la Donald și Melania?

Cred că istoria politică a Statelor Unite e printre cele mai complexe din lume. E o părere personală bazată pe evenimentele principale în care au fost implicați americanii de-a lungul timpului, dar și pe profilul avut de fiecare șef de stat ce i-a reprezentat până acum.

Citeam ieri pe undeva (și-mi cer scuze că nu mai știu unde, c-aș fi dat un link) că relația de invidie dintre Trump și Obama e asemănătoare cu cea avută de Nixon față de Kennedy și că, în final, Donald va sfârși la fel ca Richard. Precum JFK, Obama a fost genul ăla de lider carismatic ce reușea prin aparițiile sale să însuflețească rigurozitatea instituției pe care o reprezenta. Și precum Nixon care l-a urmat (chiar dacă nu direct), Trump preia conducerea unei societăți cucerite de zâmbetul primului președinte de culoare.

Nu în ultimul rând se pot face paralele între Michelle Obama și Jackie Kennedy, iar ideea că Melania Trump s-ar putea apropia câtuși de puțin de nivelul impus de cele două este departe de a se realiza.

Aseară mă uitam la filmul Jackie și mă gândeam ce destin trist au americanii în prezent și, cel mai probabil în anii ce vor urma. Dacă ești pasionat de istorie, de politic sau de drame biografice cred că filmul în care Natalie Portman întruchipează una dintre cele mai iubite prime doamne pe care le-a oferit Statele Unite îți va ajunge la suflet.

În timp ce Jackie oferă un interviu pentru presă la scurt timp de la asasinarea soțului său, cu lacrimi în ochi și o țigară între degete își aduce aminte de ultimele clipe petrecute alături de cel căruia-i spunea Jack, dar și de ce a urmat imediat după moartea sa. Celebrul costum roz în care era îmbrăcată în ziua de 22 noiembrie 1963 devine unul dintre motivele principale ale filmului, alături de referințele și de fragmentele din musicalul Camelot.

Dacă mă întrebi pe mine, una dintre cele mai puternice secvențe e cea în care Jackie descrie cum a trăit momentul în care acel ultim glonț a nimerit craniul soțului ei. Știu, poate ți se va părea deplasat, scârbos, dar asta nu face ca momentul să fie mai puțin real și cred că tocmai tăria asta cu care ea povestește modul în care-l ținea în brațe pe Kennedy reprezintă un punct de interes.

Filmul are un ritm lent, dar cred că regizorul Pablo Larraín (aflat la primul său film în limba engleză, apropo) știe să accentueze exact detaliile care contează. Natalie Portman e una dintre favoritele premiului Oscar anul ăsta, și pe bună dreptate pentru că reușește să contureze o interpretare foarte bună. Doar efortul pe care l-a depus pentru a imita timbrul vocal al lui Jackie Kennedy merită un premiu.

Vei observa niște doze mici de feminism și câteva clișee clasice de propagandă la adresa măreției Statelor Unite (care, da, chiar era un stat măreț la acea vreme), dar pe mine nu m-au influențat în vreun fel negativ. Mai mult cred c-am fost deranjat de prezența unui preot care-i tot repeta lui Jackie, după ce femeia a pierdut un soț și, anterior, doi copii, că Dumnezeu are un plan măreț pentru ea.

În altă ordine de idei, și tot legat de paralele pe care le-am făcut între Kennedy, Obama și Trump, cel din urmă se chinuie să găsească un artist care să cânte la ceremonia sa de învestitură, pentru că îl refuză toată lumea. Așa că mă scuzi, dar eu încă n-am găsit un răspuns potrivit la întrebarea pe care am lăsat-o în titlu: cum au ajuns americanii de la John și Jackie la Donald și Melania?

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.