Malaezu.ro

La mulţi ani, România 2.0!

A trecut un an de la precedentul 1 decembrie. Acum ninge, e aşa frumos, aşa de povetit, pare că toamna a fost fair play anul ăsta şi a decis să se dea la o parte în favoarea iernii fix când aceasta începea calendaristic. Nu mi-am atârnat un steguleţ de geam, nu am pus niciun status de la mulţi ani! pe Facebook, nu am încărcat pe Instagram o poză cu tricolorul şi nici la paradă n-am fost. Dar am înţeles că a fost aceeaşi cu cea de la 1918, cu aceleaşi utilaje militare dar, sper eu, nu cu aceiaşi soldaţi. Anul ăsta, mai mult ca oricând, România a fost pe internet (foto).

La foarte puţin timp de la încheierea alegerilor prezidenţiale Klaus Iohannis, preşedintele ales, a postat pe contul oficial de Facebook o poză prin care exclama că Online-ul a făcut diferenţa. În mai multe rânduri repetam şi susţineam puterea internetului în România, convins fiind că pentru întâia oară poporul de la nord de Dunăre va fi capabil să-şi exprime ideile în acest mediu 2.0. S-a putut observa asta cel mai recent şi cel mai evident în data de 16 noiembrie, atunci când imaginile din diaspora au ajuns pe internetul românesc, atunci când bloggerii şi-au dedicat timp şi articole unei mobilizări la vot cum nu a mai fost încercată vreodată. În final, aşa cum spunea şi preşedintele ales, online-ul a făcut diferenţa.

Dar nu numai. Internetul din România face diferenţa zi de zi atât în ţară cât şi dincolo de graniţele ei. Există poveşti mai mari şi poveşti mai mici, poveşti cunoscute sau mai puţin cunoscute despre cum acest mediu doar aparent virtual are puterea de a schimba vieţi şi mentalităţi. În urmă cu 13 ani Florin Talpeş, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori IT din România punea bazele unuia dintre cele mai puternice branduri autohtone: BitDefender. Doi ani mai târziu, în 2003, compania înregistra peste 10 milioane de dolari din vânzări la nivel mondial iar în 2004 peste 40 de milioane (!?) de utilizatori de Internet din întreaga lume erau protejaţi de tehnologiile BitDefender. În noiembrie 2010 BitDefender controla aproximativ 40% din vânzările de produse de securitate informatică din România. Florin Talpeş a început afacerea cu doar 300 de euro pe care îi avea din partea socrului său iar astăzi este creatorul celui mai cunoscut brand român în străinătate.

O altă poveste de succes a online-ului românesc e oferită de brandul supranumit YouTube de România. Mai întâi Trilulilu iar acum Zonga reprezintă una dintre principalele alternative pentru a asculta muzică pe internet, atât pe desktop cât şi pe mobil. Cartierul General al Zonga se află la Cluj, acolo unde românul Sergiu Biriş punea în 2012 bazele unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte online din România. Mai înainte de asta, timp de cinci ani Trilulilu, conceptul aceluiaşi Sergiu Biriş a reprezentat o forţă pe piaţă, fiind în 2010 al doilea cel mai accesat site din România, după Hi5. În noiembrie 2014 Zonga avea 500.000 de utilizatori, cu 18.000 de utilizatori noi săptămânal, iar în aprilie acelaşi an a stabilit un record de 1.7 milioane de ascultări.

Tot în 2012 trei români, pe numele lor Cristian Badea, Bobby Voicu şi Elvis Apostol puneau bazele Mavehunt, o platformă ce dezvolta jocuri online pentru Facebook. Aşa a apărut Solitaire Arena, unul dintre cele mai accesate jocuri de pe principala reţea de socializare din lume, cu peste 1 milion de accesări zilnic. Solitaire Arena permite jocul în timp real cu oricine de pe glob, are peste opt milioane de jucători în prezent iar veniturile Mavehunt reprezintă un număr cu şapte cifre, în condiţiile în care brandul are 25 de angajaţi.

Sunt trei poveşti, trei branduri, trei situaţii în care românii au făcut istorie pe internet. BitDefender, Zonga sau Solitaire Arena, toate reprezină provocări, încercări grele de a reuşi, însă experienţe de succes care au pus România pe o hartă mondială a internetului; de trei ori! Lor, acestor români de succes, celor care au reuşit în viaţă, celor cu poveşti mai mari sau mai mici, mai cunoscute sau mai puţin vizibile, dar şi celorlalţi români le urez astăzi, de 1 decembrie, un simplu şi călduros La mulţi ani!

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.