Malaezu.ro

Mă întorc la tine, iar și iar…

N-am mai pus piciorul într-un joc de escape room de astă vară; pe cuvânt! Și n-am avut nevoie de ajutor specializat ca să stau departe de viciul ăsta, nu sunt omul care să creadă în dependențe. Acum, desigur că vă întrebați de ce am făcut-o din nou. Ocazii am mai avut și înainte, dar le-am refuzat politicos pe toate.

Cred, totuși, că-i ceva cu nostalgia acestor vremuri și cu opțiunea aia de pe Facebook care te anunță ce-ai făcut cu un an în urmă, în fiecare zi. Și care m-a anunțat de curând c-am făcut un an de la primul meu joc de escape room. Am zis că merită sărbătorit cumva momentul, poate că d-aia am acceptat fără să stau pe gânduri invitația venită din partea CineForum și Ranevents Comm. Poate și pentru că îi vizitasem deja pe cei de la Trapped și știam că au niște camere foarte faine. Desigur, poate și pentru c-am fost ademenit cu provocarea asta, de a vedea cum m-aș descurca într-o situație extremă; exact ca-n filmul The Finest Hours, doar că pe un alt vas; și, mă rog, nu cu atât de multă apă.

Cu trei din patru camere explorate, singura variantă rămasă în picioare era The Black Pearl, continuarea (ușor ironic, chiar) ultimului escape pe care l-am jucat. Ca să înțelegeți: cei de la Breakout și-au făcut o cameră numită The Flying Dutchman, cu tematica Piraților din Caraibe, care practic se continuă în camera mai sus amintită, a celor de la Trapped. Adică m-am mutat de pe-o corabie pe alta. Mă rog, ordinea nu contează, n-aveți nevoie s-o jucați pe una ca s-o puteți rezolva pe cealaltă; e doar o coincidență în care m-am cufundat eu.

De-aici am evadat în aproximativ 50 de minute, poate că d-aia aș înclina să zic că mi-a plăcut mai mult. Și are două aspecte care pe mine mă cuceresc (cu condiția să fie realizate cum trebuie) atunci când iau parte la un astfel de joc: un decor cât mai apropiat de ideea din spatele jocului și de povestea cu care mă atrage și un mecanism tehnologizat care să mă ia prin surprindere. Guilty as charged, fără să supăr pe nimeni afirm că prefer varianta asta în favoarea unui cufăr cu un lacăt pe el. Crește adrenalina în mine.

Poate c-am și trișat puțin, pentru că mi-am format o echipă exact așa cum îmi place mie: care să aibă atât oameni cu experiență, cât și debutați și, credeți-mă, au fost cel puțin două momente cheie în joc în care s-a văzut importanța acestui echilibru. Nu mi-am pierdut îndemânarea, asta e clar; cu excepția a câtorva decizii mai puțin inspirate și a unor timpi morți ce-ar fi putut fi evitați, cred că ne-am descurcat destul de bine. Chiar mai bine decât m-aș fi așteptat.

Nu, n-am să-mi reiau drumul către escape room-uri de azi înainte. A fost doar un context și o ocazie pe care am îmbrățișat-o. Pentru că n-am zis niciodată – și mi s-ar părea greșit să fie așa – că nu voi mai juca un astfel de joc în viața asta. Continui să recomand camere de evadare bune prin București celor care mă întreabă și continui să susțin faptul că e o activitate super faină.

Strict referitor la camerele de la Trapped, cred că The Black Pearl e cea mai bună a lor. Și, deși am pierdut contactul cu lumea asta în ultimele luni, mă bucur să aflu că afacerile încă merg, că lumea investește în pasiunea asta și că pot apărea camere noi și foarte bune chiar dacă în spatele lor mai sunt peste 100 de alte încercări. Cel mai important, pentru mine, a fost și va rămâne faptul că un joc de escape room mă ajută să-i cunosc mai bine pe cei de lângă mine; iar asta cred că e mare lucru.

(Da, știu că suntem mulți în poza de mai sus; unii au rămas blocați în The Bunker, în timp ce eu cu Emil, Angela, Răzvan, Auraș și Andreea am evadat din The Black Pearl.)

Despre 
Blogger aici, konstructor la Kooperativa 2.0, dependent de social media, fan Arsenal și amator de filme și seriale. În timpul liber mai sunt și student la Relații Publice.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *