Malaezu.ro

Dacă ar dispărea moda filmelor de peste două ore lumea ar fi un loc mai frumos

Mi-e greu să înțeleg de ce mai toate filmele în zilele astea au o durată mai lungă de două ore. Oricum foarte puține dintre ele chiar își merită timpul ăla, dar chiar și atunci dacă ai renunța la vreo 30 de minute nu ar afecta aproape deloc povestea. Majoritatea cadrelor sunt de umplutură și deseori sunt secvențe puse acolo doar ca să mai contureze puțin personalitatea personajelor, fără a fi neapărat nevoie de asta.

Nici nu mai vorbesc de filmele românești, aia e o cu totul altă discuție. Am simțit cum îmbătrâneam pe scaun la Sieranevada și la Inimi Cicatrizate, două filme care nu au acțiune, dar care au împreună peste 300 de minute. Apoi aproape toate filmele care își propun să intre în cursa pentru Oscar depășesc două ore, de parcă ăsta ar fi un criteriu.

Ieri am văzut A Cure for Wellness, un film super dubios cu și pentru oameni care au ceva tulburări psihice. Cred că-s printre puținii oameni din sală căruia chiar i-a plăcut. Nu la modul „da, e un film ok„, ci „da, bă, chiar e un film ok!” Dar e foarte, foarte lung; are două ore și 26 de minute. Dintre care în primele 90 de minute te plictisești groaznic, cu excepția câtorva scene care te fac să tresari pe scaun și să-ți mai scape câte o înjurătură printre dinți.

Dacă ar fi avut cu 45 de minute mai puțin ar fi fost ideal. Sunt convins și c-ar fi avut ce să scoată, sunt multe cadre lungi sau secvențe complete care nu înseamnă nimic pentru povestea de ansamblu. Sunt doar imagini menite „să te introducă în atmosfera filmului„.

Atmosferă care-i mișto, de altfel. E vorba de un fel de centru de tratament elitist cu apă termală, un fel de Băile Herculane pentru oameni bogați, în care pare că o armată de vârstnici se pregătește pentru protestele de la Cotroceni. Oamenii ăia sunt pe norișorul lor, n-au treabă cu realitatea, sunt bătrâni, bolnavi și urâți, fix genul ăla de persoane care și-au trăit viața până în punctul în care s-au deconectat cu totul de lumea din jur.

Mi-a plăcut ce a făcut regizorul Verbinski, chiar dacă personajele lui nu par a avea nimic deosebit. Dar a reușit să creeze o poveste suficient de încâlcită și de bolnavă încât la final să nu-ți mai pese că efectiv nu are nicio logică. Și, repet, dacă n-ar fi avut peste două ore ar fi fost și mai bine.

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

2 Comments

  1. Casian

    14 februarie 2017 - 6:06 pm
    Răspunde

    Ai dreptate! Si pe mine ma enerveaza filmele prea lungi. Tocmai pentru ca e greu ca un film sa te tina captivat pe o durata atat de lunga, 2 ore si jumatate spre exemplu. Poate ca vorba aia cu esentele tari se aplica si in domeniul asta. 🙂

    • Alexandru Ion

      15 februarie 2017 - 12:27 am
      Răspunde

      D-aia îmi plac mie serialele alea de 45-60 de minute: că te țin prins acolo și după un episod vrei să-l vezi pe următorul fără să mori de plictiseală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *