Malaezu.ro

Momentul Acela Când Vă Calc Pe Cap

Îmi lipseşte scrisul; şi cred că şi eu îi lipsesc lui. Avem aşa o relaţie frumoasă noi doi, găsesc în el perfecţiunea ce-i lipseşte oricărei femei. Nu că ar exista ea, perfecţiunea, însă lunaticul din mine a reuşit să înveţe să se bucure de frumosul oricărui detaliu. Dar trăiesc o pauză binevenită, nu pentru că mi-aş plânge de milă, ci pentru că data viitoare când voi lovi cu buricul degetelor de tastele tocite, vor cădea imperii, pentru a se naşte noi regate. Acum doar stau şi pregătesc atent momentul acela în care revoluţia gândurilor mele va schimba monotonia mentalităţilor voastre.

Am ajuns în punctul în care prădătorul fragil e aproape să eclozeze; punctul acela când vezi scoarţa creolă a oului cum se cutremură sub puterea halucinantă a ideilor şi cunoştinţelor ce zac ascunse dincolo de ea. Dar nu doar aceasta tremură, ci şi acela ce stă blajin în faţa ei sperând că are sufletul curat pentru a fi salvat de iadul ce va fi dezlănţuit apoi. Dar nu există aşa ceva, nu există sufletele împăcate, ci doar oamenii condamnaţi să-şi urmeze idealurile până în cele mai întunecate colţuri ale destinului. Iar în caz că ai secrete din acelea dureroase ce-ţi încarcă conştiinţa, atunci poate cel mai bine ar fi să ştii că nu există detaliu ce poate fi ascuns de dracul ce-şi ascute dinţii pregătit să te muşte. Iar când inevitabilul va fi produs vei sta neputincios în centrul acestui cerc vicios, privind îngrozit cum piese de domino ce îmbracă feţe umane cad rând pe rând, una câte una, în jurul tău. Tot ce poţi face tu în acel moment e să te întrebi când îţi va veni rândul, dar să fii conştient că într-o clipă, doar atât, pereţii se vor prăbuşi asupra ta.

Şi în acel moment, trist pentru unii, dar atât de vesel pentru alţii, nu vei mai găsi puterea să fugi, nu-ţi vei mai aminti explicaţia pe care o ai de oferit, sau scuzele ce mor în faţa realităţii aflate la apogeu. Doar stai, stai şi te întrebi: oare chiar mor acum? Vei vedea cum plicurile cu bani iau foc neputincioase, vei auzi vorbele acelea de duh, cuvintele ce reprezintă şantajul unei societăţi corupte cum pălesc toate, îţi vei privi îngerul târându-se pe jos într-un decor apocaliptic, zbătându-se în încercarea sa inutilă de a supravieţui, în timp ce tu-i cerşeşti cu disperare o ultimă oră de meditaţie. Vei observa stupefiat cum prietenii ce-ţi zâmbeau cândva acum îţi întorc spatele, lăsându-şi descoperită coada însângerată de diavol pământean. Te vei trezi fără puterea pe care altcândva te bazai atât de tare, lipsit de orice apărare în faţa unui adevăr greu de suportat, cerşind pentru mântuire, dar primind doar pedeapsa pentru nenorocirile produse.

Oricât ai încerca, orice ai face, şi oricât de mult ai spera, nu poţi scăpa de judecata unui demon dornic, nu de a provoca un haos iminent, ci de a înfăptui minunea unei societăţi doar puţin mai corecte. Şi pentru că trăim sub falsa impresie a unei democraţii, ai şansa de a alege: poţi naşte o revoluţie, sau poţi fi distrus de una.

P.S.: Sunt atât de narcisist încât abia aştept să-mi scriu memoriile (da, singur)! Abia aştept momentul acela…

P.P.S.: În orice război, terenul neutru „moare” primul.

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și, desigur, fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *