Malaezu.ro

Jocul ăsta o să cucerească internetul în următoarea perioadă

Îi zice No Man’s Sky și o să obsedeze multă lume plictisită de Pokemon Go, plus alți gameri cu suficient de mult timp liber. Pe 9 august a apărut pe PS4, pe 12 a apărut și pe PC, iar eu deja mi-am pierdut o noapte întreagă experimentând cu el.

Ideea e în felul următor: jocul e despre explorarea unui univers fictiv, care conține 18 la puterea a cincea milioane de planete (scuze, nu știu exact cum se numește numărul ăla), fiecare cu propria faună, floră, temperatură, peisaje, tehnologie și așa mai departe. Băieții care au făcut jocul au zis că, deși teoretic se poate ca doi playeri să se întâlnească la un moment dat pe aceeași planetă, treaba asta e cam imposibilă, având în vedere că suntem „doar” 7 miliarde de locuitori pe Pământ.

Jocul începe cu tine pe o planetă aleatorie, cu niște informații despre planeta aia, gen nume, sistem solar și alte detalii și cu o navă făcută bucăți alături. Scopul tău e să repari nava, doar că pentru asta trebuie să strângi resurse și să descoperi tehnologiile de pe planeta aia; și eventual să nu mori. Ai o armă cu laser și un scanner cu care să cercetezi fiecare plantă sau animal extraterestru ce-ți iese în cale. E mișto că odată scanate ai alte informații despre ele, gen poți vedea dacă un animal e agresiv, timid, ce anume mănâncă și-l poți hrăni ca să te împrietenești cu el; n-am înțeles încă la ce te ajută asta, dar mai cercetez.

Progresul jocului nu se salvează decât dacă ești la navă sau la anumite checkpointuri care sunt foarte departe unul de celălalt, deci ar fi bine să nu te plimbi prea mult pe jos și să-ți ții nava aproape (după ce o repari, desigur)! La un moment dat am rătăcit vreo 45 de minute într-o peșteră pentru că nu mai găseam ieșirea, iar personajul se mișcă destul de încet (comparativ cu shooterele în care aleargă de nebun pe toată harta). Ceea ce a fost destul de enervant, drept să spun.

În joc există și rase extraterestre cu care se poate interacționa, dar nu știu dacă-s toate pacifiste sau sunt și băieți răi. Eu am dat până acum doar de niște urecheați de treabă care m-au învățat limba locală și mi-au vândut diverse obiecte. Fiecare planetă are povestea și dialectul ei și cu cât te plimbi mai mult, cu atât poți învăța mai multe cuvinte în limba respectivă; eu, de exemplu, am aflat cum se zice la „interlop” într-o limbă extraterestră la un moment dat.

Și încă o chestie mișto e faptul că există niște momente în joc construite în funcție de deciziile tale: mie mi-au vorbit niște ruine care erau un fel de strămoși magici și înțelepți ai planetei și mi-au spus să nu le deranjez locașul sfânt. Am avut de ales dacă s-o fac sau nu și pentru c-am zis că-mi văd de drum m-au răsplătit cu o amuletă norocoasă. Și, da, în peșteră am zăbovit după ce-am primit amuleta aia, deci halal noroc!

La un moment dat devine frustrant să te tot plimbi fără să se întâmple nimic; aici cred c-au mers cam departe cu ideea de realism. Și ai un rucsac în care să-ți pui chestiile pe care le găsești pe drum incredibil de mic, că la un moment dat e plin și începi să arunci din el chestii mai puțin folositoare ca să faci rost de altele. Sunt foarte multe obiecte pe care le poți vinde și în schimbul cărora primești niște unități (un fel de monedă a jocului) cu care-ți poți cumpăra arme noi sau alte cele, însă le poți vinde doar dacă dai de extratereștrii ăia, altfel le cari degeaba după tine și ocupă loc. Cam astea ar fi aspectele mai puțin plăcute ale jocului.

Per total, No Man’s Sky mi se pare o idee super mișto, la fix pentru weekendul ăsta prelungit, dar deloc o idee bună pentru zilele lucrătoare, că poate deveni foarte ușor addictive. Îmi seamănă puțin cu Spore, doar că fără partea în care-ți creezi tu specia extraterestră, ci axat pe ideea de descoperire a lumilor noi. Eu zic c-o să prindă destul de bine, în special la puștimea care e încă în vacanța de vară.

(sursa foto)

Comentarii

comments

Tagged in:, ,
Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

4 Comments

  1. Emil Calinescu

    14 august 2016 - 12:21 pm
    Răspunde

    Desi ma tenteaza pt ps4, parca l-as lua pt PC, imi pare mai logic de jucat cu mouse-ul. Dar il voi testa cu siguranta.

    • Alexandru Ion

      14 august 2016 - 1:15 pm
      Răspunde

      Cred că secvențele în care ești în navă și zbori dintr-o parte într-alta a planetei (sau a galaxiei) sunt mișto de gestionat pe PS4. Eu îl joc pe laptop și n-am probleme.

  2. Simina

    15 august 2016 - 8:43 pm
    Răspunde

    Am ras ca nebuna. Cat de frumos povestesti. Il vreau si eu ca pare interesant!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *