Malaezu.ro

Noul MobiFest, evenimentul dedicat mediului mobile din România are loc pe 13 mai

Nu, nu, încă n-am împlinit anul de mers la conferinţe, şi v-am zis că se vor tot adăuga în timpul ăsta. De exemplu, pe 13 mai voi fi prezent la MobiFest, cel mai mare eveniment dedicat mediului mobile din România. Asta după ce de curând am fost la Mobile Advertising Congress, unde am ascultat alte prezentări foarte faine despre domeniul ăsta din ce în ce mai important pe la noi. Se pare că direcţia asta devine din ce în ce mai exploatată, aşa că nu staţi pe bară în timp ce ea se dezvoltă. Dar hai să vă zic mai concret despre ce e vorba.

În urmă cu 8 ani, Evensys a lansat primul eveniment despre mobile în România, Mobile Marketing Conference, şi de atunci a căutat mereu să aducă cele mai noi idei şi tendinţe din domeniu. Mediul mobil însă a crescut în mai multe direcţii în ultimii ani şi a influenţat foarte mult marketingul, vânzările şi chiar social media. Mai mult, astăzi vedem o trecere de la social media către mobile media, ceea ce deschide noi posibilităţi pentru companii şi branduri.

În 2015, Evensys vine cu un eveniment nou dedicat mediului mobil în care abordează domeniul din cele mai importante direcţii de dezvoltare, de la marketing şi comunicare la plăţi şi afaceri. Conferinţele şi seminariile din acest an vor urmări trei mari tendinţe:

Innovation in mobile: cum poate fi folosit mediul mobil în campanii de PR, sales, marketing, social media; noi abordări, idei şi instrumente pentru marketeri.
Building better apps: ce oportunităţi noi de dezvoltare a aplicaţiilor mobile există pe plan local şi global; căi noi de promovare a aplicaţiilor şi soluţii de monetizare.
Creative campaigns: studii de caz de succes în mediul mobil de la companii şi agenţii care au integrat canale multiple în campaniile lor.

În cadrul Mobifest va avea loc şi cea de-a treia ediţie a Mobile Awards Romania, care oferă recunoaştere celor mai creative şi inedite aplicaţii şi campanii din mediul mobile realizate în România în ultimul an. Înscrierea în competiţie se va desfăşura până pe 24 aprilie 2015.

Evenimentul va avea loc în data de 13 mai la hotelul Crowne Plaza din Bucureşti. Pentru informaţii actualizate, vă invit să urmăriţi site-ul http://www.2015.mobifest.ro/.

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

2 Comments

  1. Iancu Madalina

    6 aprilie 2015 - 1:10 pm
    Răspunde

    Bine ca am intrat la tine ca altfel ratam si conferinta asta. Si tare m-as mai fi ofticat dupa. M-am inscris si eu 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *