Malaezu.ro

Ofer Zâmbete!

E noiembrie; adică mai e o lună până vine iarna calendaristică, o lună şi puţin până la Crăciun, cam o lună jumătate până la şampania de Anul Nou. Pentru mine personal, examenul de bac e mai aproape cu două luni faţă de momentul în care am început şcoala anul ăsta. Pentru tata, spre exemplu, e din ce în ce mai aproape viitorul concediu de vară pe care-l aşteaptă încă de la precedentul. Dar destul cu asta, să trecem la subiect zic…

Ofer zâmbete! Nu stickere colorate cu un smiley-face parşiv, ci motive pentru a-ţi desena propria expresie facială fericită. Am pornit de la ideea că e noiembrie şi văd că toată lumea e posomorâtă din diverse motive. Chiar nu-l mai aşteaptă nimeni pe Moşu’? Am alcătuit mai jos o listă cu doar câteva motive de care s-ar putea bucura absolut fiecare dintre noi, pentru că sincer îmi doresc să văd oameni fericiţi. Din simplul şi egoistul fapt că a fi unicul euforic într-o societate de trişti mă deprimă. Apoi, dacă cineva are alte motive pentru care zâmbeşte e invitatul meu să le împărtăşească cu cei din jur, pentru a avea o lume de fericiţi. Să începem:

1. zâmbeşte; dacă toată lumea dintr-o încăpere reuşeşte să zâmbească aparent fără motiv în acelaşi timp atunci mai mult ca sigur cel ce va intra pe uşă va crede că sunteţi drogaţi! 🙂

2. zâmbeşte; indiferent de probleme, zâmbind îi demonstrezi celui ce te priveşte că ai o viaţă perfectă. Fă-i pe ceilalţi să creadă că totul în jurul tău e perfect, iar apoi chiar va fi. 🙂

3. zâmbeşte; cineva în lumea asta trage chiar acum de o uşă pe care scrie „împinge”! E veche, dar e clasică. 🙂

4. zâmbeşte; cu siguranţă zâmbetul tău va fi mai frumos decât al băiatului ăsta! 🙂

5. zâmbeşte; ai văzut vreodată vreo poză cu vreun om de succes supărat? Nu; toţi zâmbesc. Probabil că asta e reţeta succesului! 🙂

6. zâmbeşte; dacă eşti stelist, pentru că Steaua joacă în Champions League; dacă eşti dinamovist, pentru că oricum Steaua se face de râs acolo; dacă eşti rapidist, pentru că anul ăsta nu vei mai suporta înfrângeri în faţa rivalelor. Pentru toţi ceilalţi, există MasterCard! 🙂

7. zâmbeşte; cu siguranţă ai o amintire frumoasă păstrată pe undeva. Mai adu-ţi aminte de ea din când în când! 🙂

8. zâmbeşte; dacă eşti singur/ă şi crezi că viaţa ta sentimentală e nasoală, gândeşte-te că încă n-ai găsit persoana ideală. Deci ai un motiv să mergi mai departe, trăind cu speranţa că ea e undeva acolo! 🙂

9. zâmbeşte; dacă ţi-ai pus cumva o dorinţă când ai dat de o stea căzătoare şi aştepţi ca ea să se îndeplinească, vezi că de pe Terra noi vedem stelele alea cu câţiva ani lumină întârziere; mai bine apucă-te şi luptă pentru a-ţi transforma visul ăla în realitate! 🙂

10. zâmbeşte; oricât de sărac ai impresia că eşti, gândeşte-te că Bill Gates nu a avut niciodată o monedă cu care să-şi deblocheze căruciorul la cumpărături! 🙂

11. zâmbeşte; e singura modalitate prin care poţi avea orice vrei în viaţă. La mine funcţionează, mereu când cer ceva o fac cu zâmbetul pe buze, că dacă par supărat nu mi se mai oferă. 🙂

12. zâmbeşte; bucură-te că poţi face asta din pura şi nevinovata ta plăcere, nu precum coreenii care sunt obligaţi de sistem să o facă. Bine, ce-i drept că ei sunt plătiţi să zâmbească, dar tu fă-o oricum! 🙂

14. zâmbeşte; uită-te la numerotarea ideilor mele şi realizează că-s un idiot; nu, am sărit peste punctul 13 pentru că nu vreau să aducă ghinion cuiva.. 🙂

13. zâmbeşte; m-am răzgândit, am zis să-l adaug oricum. N-are sens sa fii superstiţios, tot ce contează e să fii optimist! 🙂

15. zâmbeşte; doar adu-ţi aminte că eşti protagonistul propriei tale poveşti de viaţă. Fă-o să fie cea mai frumoasă poveste din lume! 🙂

Vă mulţumesc pentru zâmbete şi vă invit să le daţi mai departe. Pe voi care dintre motivele de mai sus vă face să zâmbiţi? Aveţi şi altele care vă provoacă satisfacţie? Cred că o să fac abuz de treaba asta, dar… #uniţizâmbim! 🙂

Despre 

Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *