Malaezu.ro

Peripeţii cu dinozauri în noul Jurassic World

Aşa cum anunţam anterior, joi seară am văzut la Râşnov, într-un context deosebit, o vizionare specială a filmului semnat de Colin Trevorrow: noul Jurassic World. La mai bine de 20 de ani de la apariţia primului film (regizat pe atunci de Spielberg), revoluţia dinozaurilor cucereşte din nou marele ecran în căutarea succesului la box office. Dacă filmul originar al lui Spielberg rămâne un punct de referinţă în industrie, următoarele două părţi (din ’97 şi 2001) nu reuşesc să îi ducă mai departe succesul. Cu toate astea, reabilitarea seriei în anul de graţie 2015 pare că a revitalizat puţin perspectivele filmelor cu dinozauri.

Au trecut 22 de ani de la evenimentele din Jurassic Park, însă acum tot conceptul gândit atunci de Hammond este din nou pus în funcţiune de miliardarul Simon Masrani (Irrfan Khan). Insula Nublar este pentru încă o dată gazda a numeroase specii de dinozauri, concepute acum cu ajutorul geneticii pentru a distra şi a impresiona vizitatorii parcului. Trăind într-o lume a unui continuu progres, Masrani refuză să se mulţumească cu o istorie clasică a dinozaurilor şi cere fabricarea unui hibrid care să poată mări încasările.

În celălalt plan, fraţii Gray (Ty Simpkins) şi Zach Mitchell (Nick Robinson) sunt trimişi de părinţii lor pe Insulă, în grija mătuşii Claire (Bryce Dallas Howard), unul dintre managerii parcului. Uşor workaholică din fire, Claire neglijează atenţia pe care ar trebui să o acorde celor doi copii şi îi lasă pe aceşia în grija unei asistente chiar şi mai zăpăcite. Puştii scapă rapid de aşa-zisa dădacă şi pornesc singuri în descoperirea misterelor ascunse în parc.

În tot acest timp, faimosul Indominus Rex, dinozaurul creat în laborator de către angajaţii parcului, reuşeşte să scape din captivitate şi să devină cel mai fioros prădător văzut de omenire vreodată. Pericolul se îndreaptă rapid către partea turistică a Insulei, astfel că Masrani se vede nevoit să închidă parcul. Owen (Chris Pratt), acest îmblânzitor de dinozauri, este chemat pentru a opri monstrul, dar şi pentru a-i salva pe cei doi nepoţi ai lui Claire, aflaţi acum liberi prin parc.

Jurassic World trebuie privit şi apreciat exact pentru ceea ce s-a dorit să fie şi, de ce să nu recunoaştem, ceea ce chiar este: un film de entertainment, un blockbuster menit să stoarcă încasări multe şi să reunească în sălile de cinema fanii filmului din ’93 cu amatorii de senzaţii tari ai generaţiei prezente. Precum în ultimul film al seriei Fast and Furious, n-ar trebui să urmărim logica şi să analizăm contrucţia personajelor din punct de vedere psihologic, la fel cum nu ar trebui să ne deranjeze micile clişee propagandiste tipice americanilor.

Este recomandat să ne bucurăm de efectele vizuale primite şi să încercăm o vizionare la IMAX sau, de ce nu, la şi mai noul 4DX. La fel de bine se pot urmări şi relaţiile ce se nasc între oameni (oricare ar fi aceştia) şi dinozauri, de prieteniile şi antipatiile provocate de grija sau, desigur, de superioritatea cu care vine rasa umană în faţa unei specii ceva mai periculoase.

Filmul Jurassic World şi-a făcut debutul pe marele ecran vineri, 13 iunie, adus de Ro Image. Aşa cum am precizat deja, poate fi urmărit atât în format 2D, 3D, IMAX 3D cât şi 4DX, deci aveţi de unde alege pentru atunci când vă veţi hotărî să mergeţi la cinema. Iar mai jos vă las şi trailerul:

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *