Malaezu.ro

Poveste – Partea a II-a

„Acum că e sfârşitul, simt nevoia asta.. sună destul de iresponsabil din partea mea, dar e o nevoie personală, pentru un ultim act faţă de care să mă eliberez: adevărul. Şi oricât de greu mi-ar fi, trebuie să mi-l asum şi să-l admit în faţa tuturor.” Mă privi blând, cu ochii umeziţi de lacrimile poveştii mele, după care mă întrebă: „Vrei să faci asta? Poţi să faci asta?” I-am zâmbit şi l-am aprobat mândru.

Nu înţelegeţi nimic? Pentru cei ce au ratat articolul special de Crăciun, el poate fi citit aici! E prima parte a poveştii. În timp ce priveam către steaua din vârful bradului, alături de mine s-a aşezat nimeni altul decât bătrânul lapon, Moş Crăciun. O poveste desprinsă din vremurile copilăriei, alături de înţelepciunea unui idol legendar mă aduce înaintea unor mărturisiri pe care doar Moşul le-ar putea cunoaşte deja.

„Am greşit, Moşule..” i-am spus eu amărât, abia şoptit. „Faţă de cei pe care îi iubesc în deosebi. Am minţit faţă de prieteni, de familie, am iubit, am trădat şi am înşelat în acelaşi timp. M-am jucat cu păcatele de parcă ar fi fost dreptul meu să le folosesc după bunu-mi plac. Nu m-aş fi aşteptat să fie ăsta sfârşiul, atunci când am început să mă joc. Dar îngăduie-mi să-ţi povestesc mai înainte să mă judeci. Am trăit anul ăsta din plin, mai mult decât, aş putea spune, le-am trăit pe celelalte la un loc. Mi-am permis asta, dintr-o inconştienţă ce, în final, mă bucură mai presus de toate.”

Bătrânul Moş Crăciun asculta atent cum vorbele mele se aştern peste parchetul de pe jos, precum neaua ce aluneca lin dincolo de draperiile dinaintea ferestrelor. „M-ai întrebat ce-am făcut anul ăsta. Anul ăsta, Moşule, am făcut acel singur lucru de care m-am ferit sălbatic preţ de atâta amar de timp: am iubit. N-a fost alegerea mea, ci poate a destinului.” Am fost de îndată întrerupt de chicotitul aspru, dar totodată catifelat, al Moşului. „Dar tu nu crezi în destin, puştiule!” mi-a spus. N-aveam ce face decât să-i dau dreptate. „Şi-atunci” continuă el „spune-mi de ce ai iubit?” „Din suflet!” i-am răspuns sec, din instinct, de parcă vorbele acelea fuseseră menite să-mi iasă pe gură înainte ca eu să le pot controla.

„Şi ce s-a întâmplat?” „S-a ales praful.” i-am spus eu, plecându-mi ochii ruşinat. „Regreţi ceva din tot ce s-a întâmplat?” Moşul punea întrebări dintre cele mai potrivite, de parcă mi-ar fi ştiut povestea, de parcă mi-ar fi cunoscut trăirile, şi simţit emoţiile. Sau poate chiar aşa era. Cum aş fi putut eu să păcălesc un om bătrân? Iar în fond, îmi stabilisem deja că asta urmează să fac, şi exact aşa avea să se întâmple. „Nu, Moşule, nu regret nimic, iar dac-ar fi s-o iau de la capăt, aş face exact acelaşi lucru. Deciziile mele m-au făcut ceea ce sunt azi. Sunt mândru de ceea ce sunt azi: mândru de realizările mele, mândru că am învăţat din greşeli, dar cel mai important, sunt mândru că sunt fericit!”

Am putut zări, deşi ochii încă-mi erau plecaţi, cum privirea Moşului se înseninează la auzul ultimelor mele cuvinte. „Eşti?” m-a întrebat. „Sunt ultimele clipe din an, Moşule; iar eu, după atâta amar de vreme în care mi-am îmbrăţişat proprii demoni, am reuşit să mi-i înfrâng. Ştiu că sună poetic, dar într-un final, am reuşit să-mi găsesc pacea de care aveam atâta nevoie. Vezi tu, mi-am petrecut anul ăsta căutându-mi fericirea prin cele mai nebănuite locuri. Nu neg, l-am trăit din plin. Nu mi-am dat seama niciodată că aparenta mea fericire semnifică durerea altora. Iar lor le-am greşit. Le-am greşit dintr-un egoism complet de care am dat dovadă, dintr-o nevoie personală de supremaţie.”

Era clar, mă feream de evident. Îmi era frică să mărturisesc un adevăr prea bine ştiut deja de toată lumea. Îmi era teamă că, dacă voi accepta greşeala ce-am înfăptuit-o, nu voi reuşi să mă iert eu, înaintea celorlalţi. Bătrânul Moş îşi aşeză în acele momente mâna sa pe umărul meu. Vedeţi voi, nici măcar eu nu pot descrie în suficiente cuvinte căldura pe care am simţit-o în exact acea clipită, şi uşurarea cu care m-am confruntat. Toată ceaţa din sufletul meu se risipi, iar calea pe care urma să apuc deveni deodată mai clară ca însăşi bradul de Crăciun.

„Acum că e sfârşitul, simt nevoia asta.. sună destul de iresponsabil din partea mea, dar e o nevoie personală, pentru un ultim act faţă de care să mă eliberez: adevărul. Şi oricât de greu mi-ar fi, trebuie să mi-l asum şi să-l admit în faţa tuturor.” Mă privi blând, cu ochii umeziţi de lacrimile poveştii mele, după care mă întrebă: „Vrei să faci asta? Poţi să faci asta?” I-am zâmbit şi l-am aprobat mândru. „Vreau să îmi cer scuze, măcar acum, într-un ultim ceas, tuturor acelora ce le-am greşit cândva. Mulţi la număr. Vreau ca ei să ştie că fiecare greşeală de-a mea a fost un pas important pentru mine, în împlinirea persoanei de azi. Vreau să ştie că nimic din tot ce-am făcut, n-a fost spre răul lor, ci doar spre binele meu. Şi cel mai important, vreau să ştie că mi-am petrecut ultimele zile din an dorindu-mi ca ei toţi să fie fericiţi!”

L-am putut observa pe Moş cum îşi alungă discret o lacrimă din colţul ochiului. Nu vorbea, nu-mi mai spunea nimic, astfel că eu îmi continuam liniştit povestea. „Sper ca, dacă nu în acest sfârşit de an, măcar în cei ce vor veni de-acum înainte, ei toţi să fie fericiţi. Pentru că eu cu siguranţă voi fi!”

„Nu…” Doar atât îmi spuse Moşul, iar sprâncenele sale se încruntară uşor. „Nu e momentul să fii fericit. Avem treabă de făcut.” „Cu tot respectul, Moşule, dar eu nu-s ren.” i-am răspuns uşor amuzat de reacţia sa. Dar eram, în egală măsură, foarte nedumerit de ceea ce urma. „Ştii de ce m-am aşezat în stânga ta?” m-a întrebat. Am clătinat din cap, şi mai încurcat. Mi-a făcut semn, iar eu am privit către dreapta. Ceea ce am văzut acolo mi-a îngheţat sângele în vene. Am făcut ochii mari şi am dat să mă ridic, să fug; n-am putut…

– Va Urma –

Despre 
Blogger aici, konstructor la Kooperativa 2.0, dependent de social media, fan Arsenal și amator de filme și seriale. În timpul liber mai sunt și student la Relații Publice.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *