Malaezu.ro

Poveste – Partea I

„Vezi steaua aia de-acolo?” am întrebat. „Care dintre ele?” „Cea mai de sus, din vârf de tot. Cea care străluceşte cel mai tare, cea care ne luminează orizontul.” A scuturat din cap, precum o salcie pe marginea unui lac, în toiul iernii. „Am să-ţi spun o poveste despre ea; şi despre cum a ajuns acolo, în top.”

Cum am ajuns aici? Privind către o stea, vorbind cu o voce în care, se pare, numai eu cred. Spunând poveşti, dar bucurându-mă de ele. Să vă spun şi vouă povestea. Povestea care avea să mă schimbe cu totul înainte ca eu să pot conştientiza că ea există. Este o poveste emoţională, o poveste din acelea în care găseşti căte un sentiment, în care te regăseşti pe tine; o poveste ce, indiferent cât de prost e spusă, îţi oferă câte ceva de învăţat. E o poveste caldă, primitoare, precum sărbătoarea zilei de Crăciun. Nu vei găsi aici cuvinte vulgare, replici acide ori ironii subtile. Nu vei găsi oameni răi, pentru că este o poveste cu, despre, şi pentru oameni buni.

Mă îndopam cu prăjituri. Exact asta fac an de an în ajun, mănânc multe dulciuri. Fac loc pentru cele ce vor veni în ziua de Crăciun, aşa gândesc eu. Stăteam pe parchetul încălzit doar de razele primitoare ale lunii, picior peste picior în faţa bradului, privind în gol. Priveam prin el, prin brad şi către fereastra de dincolo. De vreo două, poate trei ori, mi s-a părut că am zărit sania aia roşie a lui Moşu’ cum se chinuie să aterizeze în Pantelimon. Aici nu-s locuri de parcare nici măcar pe acoperiş. Apoi mi-am adus aminte de videoul ăsta, şi mi-am dat seama că până şi Rudolf Nas-Roşu bea o bere în noaptea de Crăciun. Moşul a dat-o pe parkour.

„Zi-mi şi mie cum de ai reuşit iar să intri?” Au fost primele cuvinte pe care i le-am adresat în acea seară. „E a patra yală schimbată în ultimii patru ani. Ai mei deja încep să fie suspicioşi cum de se strică toate fix în ajunul Crăciunului. Dar eu le stric, ei le schimbă, iar tu continui să intri la mine în casă. Anul trecut au crezut că sufăr de vreo boală canină, pentru că tot stau şi privesc la bradul ăsta, şi dau din cap ca un papiţoi de parbriz, aşteptându-te.”

Bătrânul nu zicea nimic. Nu-l puteam vedea, însă eram sigur că acolo, în spatele meu, ascuns pe după o perdea albă şi deasă, se afla un zâmbet schiţat discret. Se aşeză lângă mine, de-a stânga mea, în exact aceeaşi poziţie pe care o aveam şi eu. Începu să privească spre brad, gâdilându-şi bărbia pe sub barba stufoasă. Abia atunci am întors şi eu capul către el. Era exact aşa cum mi-l imaginam eu, şi exact aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre voi.

„Frumos bradul, nu?” l-am întrebat. Moşul doar a scuturat din cap, în semn că-i plăcea. „Eu l-am împodobit. Bine, eu, alături de familie. Dar ei dorm, aşa că rămâne să-mi iau eu meritele!” I-am zâmbit, cred că pentru prima oară în acea seară. Poate pentru întâia oară vreodată. „Vezi steaua aia de-acolo?” l-am întrebat. „Care dintre ele?” „Cea mai de sus, din vârf de tot. Cea care străluceşte cel mai tare, cea care ne luminează orizontul.” A scuturat din nou din cap, precum o salcie pe marginea unui lac, în toiul iernii. „Am să-ţi spun o poveste despre ea; şi despre cum a ajuns acolo, în top.”

Moşul o fixă cu privirea. Era aurie, stătea dreaptă, mândră, în vârful bradului, aproape atingând limita tavanului. Dar n-o făcea; era liberă. „În fiecare an se întâmpla la fel” îi povesteam eu. „Ajut la împodobirea bradului, mă descurc destul de bine. Dar e ceva, totuşi, ceva ce nu puteam face oricât de mult m-aş fi străduit. Niciodată nu ajungeam să pun steaua aia din vârf. Îmi aduc aminte cum tata mă lua pe umeri de fiecare dată, dar eu nu eram mulţumit. Nu eram mulţumit de mine. Pentru că îmi doream să pot de unul singur. Îmi doream să ajung în vârf pe propriile mele forţe. Şi mereu îi spuneam tatei că într-o zi voi creşte suficient de mare şi voi reuşi să aşez steaua aia fără ajutor. Dar tata îmi tot repeta că atunci când voi fi îndeajuns de mare pentru a atinge vârful, nu voi mai resimţi aceleaşi bucurii făcând-o.”

Mă oprisem pentru câteva secunde înainte de a continua. Privi din nou către Moş doar pentru a mă asigura că e încă acolo, că încă mă urmăreşte. Aşa era, încă prizonier în vraja bradului împodobit, Moş Crăciun îşi ciulea urechile bătrâne poveştii mele puerile. Apoi mi-am continuat istorisirea: „Anul ăsta, Moşule, am pus steaua din vârf de unul singurul. Am reuşit, în sfârşit, să fiu suficient de mare pentru a atinge apogeul bradului ăsta.” Moşul îmi zâmbi, însă pe chipul lui albit de gerul de afară, dar şi de trecerea anilor, se putea citi o uşoară dezamăgire. „Dar ştii ceva, Moşule?” i-am spus eu. „Tata nu avea dreptate. Bucuria pe care am întâmpinat-o atunci când degetele mele de copil au aşezat steaua în vârf a fost mai intensă ca oricând.”

„Ştii de ce?” m-a întrebat bătrânul. Chipul lui exprima aceeaşi tristeţe obosită, însă undeva dincolo de cearcănele vârstei, în ochii săi de un albastru cristalin, puteai întrezări o licărire de speranţă. Nu i-am răspuns în niciun fel. „Omul, micul meu admirator gurmand, e construit pentru a-şi dori să atingă vârful.” N-am putut să nu remarc în acea clipă privirea discretă pe care o aruncase peste cutiuţa mea cu dulciuri, aproape goală. Sesizasem şi eu apropoul, dar nu îl întrerupsesem în niciun fel. „Problema e că atunci când o face, treptat, îşi pierde din plăceri, din emoţii şi din sentimente. Îşi pierde ceea ce noi încă numim «umanitate». Spune-mi, puştiule, cum a fost anul tău? Cu bune, cu rele, spune-mi tot ce-ai făcut. Şi fii sincer cu mine.”

L-am privit în ochi pe Moş, cred că pentru întâia oară. Erau mult mai frumoşi decât aş fi cutezat eu să-mi imaginez. „Am greşit, Moşule..” i-am spus eu amărât, abia şoptit. „Faţă de cei pe care îi iubesc în deosebi. Am minţit faţă de prieteni, de familie, am iubit, am trădat şi am înşelat în acelaşi timp. M-am jucat cu păcatele de parcă ar fi fost dreptul meu să le folosesc după bunu-mi plac. Nu m-aş fi aşteptat să fie ăsta sfârşiul, atunci când am început să mă joc. Dar îngăduie-mi să-ţi povestesc…”

– Va Urma – 

Comentarii

comments

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *