Malaezu.ro

Povestea Balului din „Locul Potrivit”

Acest articol reprezintă strict, dar strict, o părere personală, o descriere a evenimentelor aşa cum le-am văzut eu, şi ţin din nou să precizez, ca de fiecare dată, că nu este nimeni obligat să îmi împărtăşească părerea. Mulţumesc.

Ceasul arată undeva pe la ora patru după-amiaza, atunci când Loganul roşu, nu o limuzină neagră, aşa cum se practică prin serialele simandicoase, pleacă din parcare, către evenimentul ce purta numele de „Balul Bobocilor din Colegiul Naţional Iulia Haşdeu”. Face o oprire, şi-apoi încă una, până la final aveam să fim patru, cei ce ne dădeam jos elegant, din clasica maşină românească.

Cei doi grifoni de la intrarea în club privesc cu un aer superior şi rece către oricine calcă pe imaginarul covor roşu de la intrare, în timp ce luxuriantul club Player se învecinează, după cum era de aşteptat, cu o pizzerie, un bar, şi o shaormerie. Ţinute elegante, şiruri de taxiuri, zâmbete superficiale şi emoţii, cu toate aşteaptă afară, ca evenimentul să înceapă.

Odată ce uşile au fost deschise, puteai simţi cum bass-ul puternic din interior te atrage ca un magnet, într-un spaţiu care, trebuie să recunosc, nu am reuşit niciodată să îmi dau seama dacă era prea mic, sau prea plin. Masa, un mic dreptunghi înfipt în podea, pe care să îţi pui doza de Cola pe care ai dat nu mai puţin de 10 lei, în timp ce bancheta, de 15 persoane, se dovedeşte a fi de doar cinci, şi aceia stând destul de înghesuiţi, fiind nu mai mare decât canapeaua din modestul meu dormitor. Maldărul de geci, paltoane, fulare ori genţi, se aşează comod pe ea, în timp ce noi, restul, ne zbatem să găsim un loc pentru a ne odihni picioarele obosite.

Totul era bine gândit, atmosfera fiind mai mereu întreţinută de picioarele „bebeluşelor” „bebeluşe”, şi un DJ destul de bun, astfel că aveai mereu la ce privi. Un nou plus este selecţia pentru miss, făcută foarte atent, în faţa noastră prezentându-se şase domnişoare elegante, frumoase; mi-ar plăcea să spun acelaşi lucru şi despre „misteri”, dar cu vreo două excepţii, restul nu îşi prea aveau rostul. Dacă fetele au promovat o variantă a boboacei senzuale, provocatoare, băieţii au optat pentru varianta cocalarească, şi lipsită de gust, după părerea mea. Ordinea premiilor de la miss, din nou merită apreciată, iar eu ţin să o felicit, pe această cale, pe „Miss Boboc”; pe de altă parte, din nou băieţii vor primi un „minus” de la mine, pentru că eu încă nu am reuşit să înţeleg alegerea „mister-ului” de anul acesta, aşa că dacă cineva mă poate lămuri, e invitatul meu.

În altă ordine de idei, nu pot trece cu vederea primul moment special al serii, apariţia Raluk-ei, care, alături de un manechin dezbracat şi ud, o dansatoare parcă ieşită dintr-o cuşcă, dar şi o prestaţie reuşită, părerea mea, a bucurat multe, foarte multe priviri. Uneori mă întreb dacă folosirea în exces a şerveţelelor, care alunecau pe abdomenul băieţaşului acela, nu a fost plănuită dinainte. „Bebeluşele” apar din nou pe scena pe care, ceva mai devreme, se zbenguise Raluk, şi anunţă surpriza de proporţii ce avea să vină: Ghici Cine? Mă aşez confortabil la bar, cumpăr o cola (da, nu am baut pic de alcool, şi sunt mândru de asta, chiar dacă, nu contează faptul că nu prea aveam voie), beau două, şi aştept să apară surpriza. Trece o oră, dar nici urmă de surpriză, până când în absolut toate difuzoarele răsună puternic vocea lui Laurenţiu Mocanu. Şi eu, la fel ca şi mulţi alţii, am avut parte de plasa vieţii, atunci când, spre surprinderea tuturor, Guess Who începe să cânte nu pe scena pe care prestase şi Raluk, şi „bebeluşele” ceva mai devreme, ci chiar în spatele nostru. O oră întreagă de live, cu melodii de la nemuritorul „Locul Potrivit”, până la piesa care duce o sală întreagă „Tot Mai Sus”, Guess Who a reuşit performanţa să fie acel tip de rapper care îi face până şi pe profesori să îi fredoneze melodiile. Momentele de muzică erau presărate atent cu mici schimburi de replici, dialoguri, între el şi prietenii lui de pe micuţa scenă rotundă, dar şi audienţa, respectând de fiecare dată rugaminţile noastre. Luminile se sting, artistul dă să coboare de pe scenă, dar mulţimea îl vrea înapoi, numele acestuia e scandat puternic de sute de oameni, iar rapper-ul reurcă pe scenă, cântând din nou vreo două-trei piese.

Ceasul ticăie ora 22:30, fiecare dintre noi era aşezat pe unde apucase, atunci când o voce feminină, enervantă, pe care cu greu o voi uita, anunţă cu patos: „Petrecerea s-a terminat, <<Haşdău>>, toată lumea e rugată să… iasă afară”. Şi, împinşi de profesori, fiecare dintre noi părăseşte clubul, în timp ce suntem felicitaţi de „voce”, pentru binevoinţa de care am dat dovadă, în timp ce pe fundal se auzeau clasicele înjurături de sfârşit de seară.

Ce a rămas în urma balului? Geaca mea duhneşte a tutun, vocea mea e… lipsă, la fel şi cheful meu pentru această superbă zi de luni, şi mă pot mândri că m-am salutat cu Guess Who. Aştept părerile celor prezenţi aseară la evenimentul care, zic eu, a fost mai mult decât reuşit, a fost gândit impecabil. Mulţumesc! 

Despre 

Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *