Malaezu.ro

Ce ne dorim de la #primelejoburi: bani sau carieră?

S-a dezvoltat pe Twitter un hashtag numit #first7jobs, unde mai multe personalități înșiră care au fost primele lor joburi înainte să devină cunoscute. O chestie mișto, de altfel, unde vezi că foarte mulți dintre cei care azi se scaldă în faimă și bani au fost cândva niște simpli ospătari, spălători de vase sau vânzători de hot dogs.

Faza e că eu n-am cochetat niciodată cu joburile astea „de vară”. Le zic așa pentru că așa mi-au fost prezentate în urmă cu mai mulți ani, când ai mei îmi ziceau c-ar fi o idee bună să mă angajez și eu undeva pe timp de vară și să fac un ban. Nu-s de mine. Nu mă înțelegeți greșit, îi respect pe oamenii care fac asta și cred că ei contribuie la bunul mers al lucrurilor într-o societate; doar că pur și simplu nu s-a prins ideea de mine.

Mereu am gândit că decât să stau o vară întreagă și să servesc băuturi la o terasă, mai bine îmi pun mintea la contribuție și muncesc la ceva productiv pentru dezvoltarea mea personală, în direcția în care vreau eu să-mi construiesc viața. Cel mai probabil că treaba asta nu-mi aduce bani pe moment, dar dacă o fac cum trebuie sigur o să câștig ceva.

D-aia am ales să-mi petrec timpul liber o bună bucată din adolescență (inclusiv veri; în special veri) punându-mi imaginația la treabă pentru romanul ăsta pe care l-am publicat la 18 ani. D-aia am ales ca apoi să mă apuc de blogging fără vreo pretenție financiară și să consider toată treaba asta exact ca pe un job, cu responsabilitățile lui și cu timpul necesar alocat lui.

Așa că dacă ar fi să fac un top cu #primelejoburi pe care le-am avut, aș începe cu faptul c-am reușit să public un roman (nu-mi ziceți scriitor, e prea generic și nu mă consider), aș continua cu blogul care m-a responsabilizat super mult în ultimii ani și aș termina cu Kooperativa 2.0, locul unde-mi exprim creativitatea în prezent. Nu-i foarte mult, dar e fix de ce-am avut nevoie până acum. Și, chiar dacă există teoria aia conform căreia trebuie să schimbi multe locuri de muncă pentru a acumula cât mai multă experiență, cred că-i mai bine atunci când nu simți nevoia să schimbi locul de muncă pentru că el te motivează și te învață constant lucruri noi.

Am scris articolul ăsta ca o leapșă pe care am primit-o de la Bianca prin care ar fi trebuit să-mi povestesc #primelejoburi. Cum n-am avut prea multe, am zis să explic puțin cum văd eu lucrurile. Repet, nu e absolut nicio rușine în a lucra într-un restaurant, a fi vânzător, babysitter sau orice altceva credeți voi c-ar putea să vă coafeze pentru o vară în care să câștigați niște bănuți. Cred doar c-ar fi o idee mult mai bună să alegeți să vă urmați pasiunile, chiar dacă ele n-o să vă aducă banii pentru clubăreală în vara asta; dar sigur o să se dovedească a fi o treabă super productivă pe viitor, dacă vă țineți de ea.

Și, tot pentru c-am primit-o în regim de leapșă trebuie s-o dau și mai departe: așa că Marius, Cosmin, Daniela, aștept de la voi să-mi povestiți care au fost primele voastre joburi!

(sursa foto)

Comentarii

comments

Tagged in:, ,
Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

5 Comments

  1. Anonim

    16 august 2016 - 7:07 pm
    Răspunde

    Nu consider ca e o rusine sa ai un asemenea job nici toata viata. Uneori, situatia te impinge, alteori lipsa studiilor, alteori asta vrei.
    Viata e dreapta, dar poate pe alte parti. Poate nu ofera aceleasi sanse si oportunitati legat de job si studii, insa cunosc oameni simpli cu joburi simple, care duc o viata implinita.
    Chiar daca spui ca ii respecti pe cei cu asemenea joburi, un lucru de apreciat din partea ta, cred ca felul in care ai scris articolul (repetarea ideii ca ii respecti si ca nu e o rusine, plus unele exprimari), simt ca ii pozitioneaza pe restul cu o treapta mai jos. Poate doar mi se pare, asa ca am sa te cred pe cuvant ca ii respecti!
    Oricum, nu uita ca sunt oameni pasionati de munca ce tine de ospitalitate si restaurant. Si nu de putine ori, oamenii respectivi ajung sa conduca localul sau sa isi deschida unul.
    Felicitari pt deciziile luate si pentru felul in care ai ales sa iti construiesti viitorul.
    Si nu, nu sunt un ospatar, desi daca as renunta la ceea ce fac acum si as fi nevoit sa o iau de la 0, m-as face barista intr-o cafenea si as servi si as prepara cafeaua cu cea mai mare pasiune. Pana atunci, ma voi opri in cafenele si ii voi admira pe cei care fac sta cu pasiune.
    La urma urmei, fiecare cu drumul lui, nu?

    • Alexandru Ion

      17 august 2016 - 12:01 am
      Răspunde

      Ideea articolului e alta, la fel cum e și cea din spatele hashtagului de pe Twitter, acolo unde mai multe personalități au povestit ce joburi au avut înainte să devină celebre. Desigur că poți avea o carieră faină în orice domeniu (inclusiv barista, că tot ai pomenit, unde mi se pare extraordinar ce reușesc oamenii ăia), însă nu ăsta era subiectul. Ci pur și simplu ce-ai făcut tu înainte să faci ce faci azi. Și cred că prin simplul fapt că îi încurajez pe oameni să povestească asta înseamnă că respect acest lucru. 😀

      (Mi-am permis să editez eu greșelile pe care mi le-ai semnalat în cel de-al doilea comentariu, sper că nu te deranjează. N-am editat nimic altceva.)

  2. Anonim

    17 august 2016 - 9:04 am
    Răspunde

    E buna ideea de „leapsa” cu un mesaj de genul, mai ales in contextul in care tinerilor le e rusine sa porneasca de jos sau sunt descurajati sa inceapa de acolo.

    Multumesc de editarile din comentariu si mult spor la scris!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *