Malaezu.ro

Două reclame de la adidas pentru cei care concurează împotriva șanselor

Porția de piele de găină de azi vine de la adidas, care are o campanie super mișto numită odds by adidas. E vorba de sportivii cu handicap care și-au pierdut un picior și în mod normal n-ar mai putea să alerge. Pentru ei cei de la adidas promovează ideea unei perechi formată din doi pantofi sport pentru același picior.

Campania e una locală gândită pentru India, iar spoturile sunt absolut fermecătoare. Cel puțin al doilea spune o poveste fascinantă, din perspectiva unui pantof, cu părțile bune și rele pe care le aduce el în viața unui atlet (sau para-atlet). Iar vocea care narează întâmplarea, a actorului indian Kabir Bedi parcă adaugă și mai multă emoție. Luați-vă pachetele de șervețele aproape și uitați-vă la ce-au fost în stare oamenii ăia să facă.

Apropo de asta, azi se întorc în țară sportivii români care au participat la Jocurile Paralimpice de la Rio; și nu vin cu mâna goală, ci cu un bronz obținut la judo. O să aterizeze pe la ora 17 la Otopeni, dacă vreți să mergeți să-i felicitați.

 

Despre 
Blogger aici, konstructor la Kooperativa 2.0, dependent de social media, fan Arsenal și amator de filme și seriale. În timpul liber mai sunt și student la Relații Publice.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *