Malaezu.ro

Respectul față de Simona Halep

Acum câteva zile mă întreba colega Ana ce cred despre Simona Halep. I-am zis că și-a atins apogeul atunci când a reușit să fie, chiar și pentru scurtă perioadă, numărul doi mondial. Îmi cer scuze, Simona, pentru gândul acela.

Așa cum știe deja tot internetul, azi dimineață Simona Halep a trecut în două seturi de sârboaica Jelena Jankovic (6-1, 6-2) și s-a calificat în finala turneului de la Cincinnati. Dincolo de victoria asta, Simona urcă de luni pentru încă o dată pe locul al doilea în clasamentul WTA. Iar în contextul a două turnee importante jucate consecutiv de româncă cu succes (după finala atinsă la Toronto), sunt șanse destul de mari ca apogeul Simonei să fie departe.

Halep joacă în finală cu Serena Williams; o să fie, cum zic americanii, one hell of a game. Altceva voiam să aduc în discuție, totuși. Respectul față de Simona Halep înseamnă, în primă fază, o renunțare la această susținere de carton pe care o oferă românul sportului românesc în general. Nu mai e nimeni stelist de mic acum, că Steaua nu se mai califică în Europa; nu-l mai felicită nimeni pe Bute că s-a întors în ring cu o victorie acum, că nu mai are o centură mondială atârnată de umăr. Despre asta vorbesc.

Al doilea pas în cadrul acestui respect oferit urmează să fie ceva mai concret: un fapt. Iar ca fapt, Dolce Sport, postul tv care transmite turneul feminin de tenis de la Cincinnati, a decis că Halep trebuie difuzată pe canalul principal; mutând astfel un meci de liga 1 dintre Astra și Iași pe Dolce Sport 2, iar confruntarea celor de la Real Madrid cu Gijon pe Dolce Sport 3. Ăsta ar fi (și este, momentan) un act de normalitate, o ordine a priorităților. Meciul e diseară, de la ora 22.

(sursa foto)

Între timp, în Liga 1:

sursa foto: sport.ro
sursa foto: sport.ro

Comentarii

comments

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *