Malaezu.ro

Să Le Fie Ruşine!

A trecut o vară de când am scris ultima oară pe blog; lucrurile s-au schimbat între timp (cum era şi normal, de altfel): a venit vacanţa, aproape ca a trecut vacanţa , a început Campionatul European, s-a terminat Campionatul European, a început Olimpiada, şi în curând se sfârşeşte şi ea, a picat Băsescu, în curând o să revină… Cum ziceam, trăim într-o lume aflată într-o permanentă mişcare.

Nu ştiu de ce m-am oprit din a scrie, şi nici de ce am decis să mă reapuc acum; e probabil doar vina unei dorinţe interne, a unei stări sătule de a se exprima într-un mod vulgar, ineficient, în faţa unui ecran plin cu imagini vechi, lipsite de orice urmă de credibilitate şi adevar.

Acum, mult mai concret vorbind, este oare ceva în neregulă cu mine sau cu ei? Sunt eu atât de subiectiv şi iraţional, sau e o problemă cu imparţialitatea în ziua de azi? Da, mă refer la a 30-a ediţie a Jocurilor Olimpice, cea de la Londra, acolo unde, paranoicul din mine afirmă ca cineva a decis înainte de festivitatea de deschidere destinaţia fiecărei medalii în parte. Câte medalii, atâtea nedreptăţi, câte sporturi, atâţia arbitrii, să le spunem doar „depăşiţi de situaţie”.

O iau pe rând, într-o ordine complet aleatorie însă: încep cu echipa masculină de polo, repartizată într-o grupă total nebună, cu vicecampioana europeană Muntenegru, cu campioana olimpică Ungaria, cu câştigătoarea Ligii Mondiale Serbia, cu vicecampioana olimpică SUA, şi aşa-zisul outsider, Marea Britanie. Era greu, aproape imposibil, să reuşim ceva aici, dar meritam să încercăm. De altă parere au fost însă arbitrii care, după ce i-am zdrobit pe englezi chiar la ei acasă, s-au gândit că e deja prea mult, şi ne-au dezavantajat constant într-un al doilea meci echilibrat cu americanii (am urmărit partida şi ştiu despre ce vorbesc, iar cine consideră ca exagerez e invitatul meu să caute cronicile pe net). Am pierdut meciul, la fel şi pe următoarele, iar calificarea în sferturi nu a mai fost o opţiune pentru noi. Să le fie ruşine (arbitrilor), dar felicitări singurei echipe pe care România a trimis-o la Londra.

Continui, cu exemplul de la judo; înainte de asta, felicitările mele Alinei Dumitru pentru o performanţă extraordinară. Abia acum mă pot lega de lupta Corinei Căprioriu din finală, cu japoneza Kaori Matsumoto. După o luptă extrem de echilibrată, şi o intrare în Golden Score, sportiva noastră este descalificată direct pentru părăsirea covorului, decizie surprinzătoare, chiar şi pentru viitoarea campioană olimpică. Să fie asta, oare, rea-credinţă, sau doar incompetenţă? Să le fie ruşine (arbitrilor), dar felicitări Corinei, pentru argintul câştigat, şi pentru toată munca depusă.

Mai departe, alt sport, sabie, acolo unde sportivul nostru, Rareş Dumitrescu, a reuşit „performanţa” să fie furat de două ori. Ajuns în semifinale, Rareş a fost nevoit să suporte o multitudine de greşeli din partea unui arbitru care, ulterior, a fost exclus de la Jocurile Olimpice (cu ce folos, însă? ce e făcut e bun făcut). Finala mică e un nou prilej pentru arbitrii de a ieşi in evidenţă, lăsându-l pe campionul nostru fără nicio medalie, dar şi pentru adversarul său de a practica un contra-sport urât, lipsit de fair-play, deloc pe placul iubitorilor Jocurilor Olimpice. Să le fie ruşine (arbitrilor) dar felicitări, atât lui Dumitrescu, cât şi echipei sale (Tiberiu Dolniceanu, Alexandru Sirițeanu şi Florin Zalomir) pentru performanţa individuală şi argintul de la echipe.

În final, am să aduc în discuţie o nedreptate mai mult decât dură, din cadrul gimnasticii feminine, acolo unde formidabila Cătălina Ponor a reuşit să cucerească medalia de bronz la bârnă (conform exerciţiului executat), până ce a avut de-a face cu invidia, ura şi orgoliul american, al unei fete mult prea tinere pentru a şti cu adevărat ce înseamnă respectul şi onoarea. Vizibil supărată că a pierdut şi ultima medalie, tânăra sportivă (pentru ca ea este doar o sportivă, nu o gimnastă), la îndemnul antrenoarei, depune o contestaţie ce nu îşi avea locul, lăsându-le arbitrilor posibilitatea să întoarcă exact aşa cum trebuia soarta podiumului. Cătălinei îi este retrasă medalia obţinută corect, în timp ce americanca nu are puterea necesară pentru a se bucura de o medalie „furată”. Să le fie ruşine (atât americanilor care nu ştiu să piardă, dar şi arbitrilor care nu au tăria de caracter să fie corecţi până la capăt), dar felicitări Cătălinei, Larisei, Sandrei, şi celorlalţi membri ai echipei şi staff-ului de gimnastică al României.

P.S.: Un mare „bravo” pentru Sandra Izbaşa care a stat drept, medaliată cu aur, în faţa unei americance căzute în fund, la sărituri!

Comentarii

comments

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *