Malaezu.ro

Să ne batem joc!

Foarte rar scriu despre subiecte politice, din simplul fapt că mă situez într-o stare complexă de dezgust faţă de toţi escu-iţii României (plus Ponta). Sunt încă în punctul în care eu nu depind de ei, iar ei nu depind de mine, şi mă voi asigura că nu voi contribui la bunăstarea lor vreodată; legal vorbind, desigur. Dar asta e o cu totul altă poveste.

Dormeam foarte bine acum câteva zile când l-au săltat pe Năstase. Am deschis televizorul căutând redifuzarea unui meci jucat de generaţia de aur, însă toate programele erau în regim de breaking news cu ştirea asta. Când am intrat pe contul de Twitter am descoperit un fel de enciclopedie a glumelor pe seama lui bombonel. Căutând un film porno, am dat de Antena 3, unde nişte indivizi aveau parte de un orgasm mediatic de mai aveau puţin şi aduceau şi bocitoare în studio. M-am distrat copios, nu pe nenorocul lui Năstase, care a fost prins, dintre toţi nenorociţii ce fură în ţara asta, ci pe show-ul ce se făcea pe seama sa.

Derulând timpul înapoi, eram pe o bancă în parc când am aflat că l-au condamnat pe Gigi. Am primit vreo trei telefoane în decurs de zece minute, să mă anunţe de monstruozitate. Nu ştiam cum să reacţionez, sincer, aşa că i-am urat La Mulţi Ani! Vorbeam la telefon când a încercat Năstase să se sinucidă după prima condamnare. „S-a sinucis Năstase!” am zis eu în fugă, înainte să expire breaking news-ul. „Şi mai trăieşte?” a fost întrebarea pe care am primit-o de la interlocutor. Eram puţin mai mic atunci când Băselu i-a furat preşedenţia lui Geoană. Văzându-l cum se bucură, am rugat-o pe mama să schimbe de pe Minimax, că nu-mi plac desenele astea noi, şi să dea pe Animal Planet; era un documentar despre comportamentul maimuţelor în mediul lor natural. Tot pe Geoană l-am văzut.

Nu vreau să par mai nesimţit decât sunt, dar mi se zbate degetul mijlociu de fiecare dată când aud de subiecte politice. Mă îndrept totuşi către o latură ceva mai socială a problemei. Că l-au băgat la bulău pe Năstase, că au făcut la fel şi cu Gigi, e problema lor. O meritau, n-o meritau, au furat, şi ei, şi alţii, nu contează. Viaţa n-a fost niciodată corectă, astfel că unii plătesc şi pentru păcatele altora. Dar de la principiul ăsta, aplicat abuziv în România, până la degradarea oricărei urme de moralitate primitivă, e cale lungă.

Aceia ce mă cunosc posibil să-mi ştie deja punctul de vedere asupra situaţiei lui Becali, însă pentru cei ce nu o ştiu, îl repet încă o dată aici, cât de repede pot. Un om care e anchetat în patru dosare diferite, care primeşte patru condamnări diferite, pentru patru fapte diferite, e clar că nu e un om nevinovat. Băi, ceva, ceva, tot a făcut. Deci, da, merită să facă puşcărie. Şi chiar nu mă interesează pe mine de faptele bune făcute de Becali, ori de relaţia lui cu Dumnezeu. Are calităţile lui, însă în faţa legii ochii frumoşi şi credinţa din suflet nu au valoare. În faţa legii, minus cu minus nu dă plus. Becali şi-a acceptat păcatele în momentul în care a păşit în arest, şi le va ispăşi pe toate atunci când va fi eliberat. Până atunci îşi poate folosi credinţa oricum doreşte.

Problema apare atunci când legea, acea lege pe care am apreciat-o anterior pentru că a judecat corect o serie de fapte incriminatorii, abuzează de numele şi poziţia unui cetăţean ce postează înaintea sa. Aceeaşi lege care permite oricărui deţinut, conform unor norme şi criterii, să părăsească penitenciarul pentru un număr de ore pe zi, prestând muncă onestă pentru un angajator care cere serviciile sale. Repet: indiferent de nume, poziţie socială, sau alte trăsături personale, cât timp acele norme sunt îndeplinite, este dreptul unui deţinut să se bucure de oportunitatea sosită.

Clubul de fotbal Viitorul (parcă) Voluntari, condus de naşul Hagi, depune o solicitare la penitenciarul de la Poarta Albă, prin care cere un deţinut capabil să ocupe funcţia de consilier pe teme sportive în cadrul clubului. Iar cererea aceea avea câteva subpuncte despre cum ar trebui să arate „deţinutul ideal” care, precum într-un joc de mimă executat perfect, îl descriau pe Gigi. Totul perfect legal. Solicitarea este acceptată, iar penitenciarul trimite o scrisoare către clubul de fotbal, cu o listă de posibili deţinuţi ce respectă criteriile impuse; toate numele posibile şi imposibile, numai de Becali nu dădeai. Nici la litera B, nici la G, nici la S, gândindu-te că şi-a însuşit titulatura de sfânt între timp. Ei bine, despre această nedreptate vorbesc. Despre felul în care Becali se „bucură” de toate consecinţele faptelor sale ilegale, însă nu are posibilitatea de a beneficia de drepturile unui om aflat în situaţia sa.

Desigur că totul este perfect legal. Dar într-o ţară condusă cu picioarele de către un marinar desculţ, o ţară în care legile sunt făcute pentru a fi interpretate de cei puternici, atunci rămâne să ne înclinăm doar înaintea normelor morale. Cel mai trist, şi totodată adevărat, este faptul că am ajuns în punctul în care să concluzionăm că ţara asta are nevoie de principii morale, nu de legi scrise sub semnul conducătorilor cu priviri cruciş. 

Despre 
Blogger aici, konstructor la Kooperativa 2.0, dependent de social media, fan Arsenal și amator de filme și seriale. În timpul liber mai sunt și student la Relații Publice.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *