Malaezu.ro

Saga Vikingilor, povestea demnităţii celor mai nordici războinici, ajunge pe marile ecrane

La sfârşitul primului mileniu, undeva în regiunile cele mai nordice ale continentului European, ţinuturi întregi erau stăpânite de celebrii vikingi. Însă atunci când pacea este înlocuită cu războiul iar dorinţa excesivă pentru putere ia locul demnităţii, teritoriile Scandinaviei nu mai sunt suficiente pentru o mână de rebeli ce se împotrivesc unui sistem barbar. Filmul regizat de Claudio Fäh ne prezintă povestea câtorva războinici vikingi ajunşi pe meleaguri străine.

Northmen: A Viking Saga îi are în prim plan pe Abjorn (Tom Hopper) şi echipa sa de vikingi care, în urma războaielor ce s-au ivit pe meleagurile natale, aleg calea mărilor. Furtuna îi aduce însă, aşa cum o zic chiar ei, atât în spatele linilor inamice, dar şi a celor paşnice. Naufragiaţi pe coasta unui ţinut străin, vikingii au ca singur scop obţinerea libertăţii lor, iar acest lucru va veni şi cu povara supravieţuirii.

Destinul, sau poate că puterea divină a zeităţilor ce ghidează în luptă un viking face în aşa fel încât în drumul războinicilor să se găsească frumoasa Inghean (Charlie Murphy), o domniţă nobilă ce pare a fi o foarte bună sursă economică atunci când tatăl ei va dori să plătească răscumpărarea. Problemele vikingilor apar însă atunci când în locul banilor, pe urmele lor sunt trimişi cei mai buni soldaţi regali, aşa-zişii lupi, conduşi în luptă de fraţii Hjorr (Ed Skrein) şi Bovarr (Anatole Taubman).

Ajutorul de care vikingii se bucură în această cursă pentru supravieţuire şi pentru liberate este însă privit de către nordici cu un scepticism uşor de înţeles: Ryan Kwanten este Conall, un călugăr creştin ce-şi are ascunzătoarea în pădurile locului şi care se arată dornic în a-i salva atât pe normanzi dar mai ales pe prizoniera lor. Astfel, sub noua formulă, o mână de vikingi pe cât de nebuni pe atât de curajoşi, un călugăr destul de priceput într-ale artelor marţiale şi o prinţesă ce pare a prezice necazurile înainte ca ele să se ivească pornesc într-o călătorie fulminantă către Danelagh, o regiune populată de semeni de-ai lor.

Peisajele cu care ne confruntăm pe parcursul celor aproape o sută de minute de film sunt excepţionale, câmpii vaste, munţi masivi şi periculoşi, ape dintre cele mai tulburi şi păduri mistuite de secrete. Saga Vikingilor dezvăluie publicului o poveste captivantă despre o generaţie aparte, cea a celor mai temuţi războinici ai nordului, o poveste despre încercările ce îi aaşteaptă pe aceştia departe de casă, undeva la orizonturile Scoţiei de astăzi.

Începând de vineri, 14 noiembrie, Ro Image vă aduce în cinematografele din toată ţara Northmen: Saga Vikingilor, film pe care am avut plăcerea să-l urmăresc aseară la Cinema City Sun Plaza. Mai jos aveţi şi trailerul subtitrat:

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și, desigur, fan Arsenal.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *