Malaezu.ro

#ȘcoalaFlanco: Atunci când 21 de oameni scriu împreună un singur articol

Din motive cât se poate de subiective (cum ar fi o restanță la facultate, de exemplu) am ratat primele două cursuri din #ȘcoalaFlanco powered by Kooperativa 2.0, însă m-am prezentat încrezător la cel de-al treilea. Vineri, în cadrul magazinului Flanco din Mall Promenada a avut loc cursul de #bloggingpesteașteptări, susținut de colegul Cristian Florea.

Întâi de toate m-a bucurat revederea cu câțiva oameni ai online-ului tare simpatici (cu care trag nădejde că mă voi vedea și la Webstock, la sfârșitul săptămânii ăsteia), dar și întâlnirea cu unele fețe noi, pe care sunt încântăt că le-am cunoscut. Vorbesc acum mai ales pentru cei care n-au reușit să fie prezenți în ziua cu pricina (pentru că știu c-a fost o listă lungă de înscrieri) și-am să încerc să prezint și să rezum ce s-a întâmplat atunci.

Prima parte a zilei a inclus prezentarea lui Cristi, un fel de how to basic cu privire la ce înseamnă fenomenul ăsta numit blogging, ce tipuri de bloguri există, la ce ajută ele și cum să le exploatezi astfel încât să-ți iasă planurile exact așa cum ți le-ai gândit. Și privind în jur mi-am dat seama cât de utile erau informațiile pe care le-a oferit Cristi celor prezenți, care ulterior s-au decis să se organizeze și să se apuce serios de treabă.

De exemplu, a vorbit despre 5 lucruri de care să ai grijă când îți fac un blog: să ai pagina „Despre„, să ai pagină de contact și să răspunzi la mailuri, o temă responsive, butoane de Social Media (către conturile de Facebook, Twitter, Instagram sau ce are fiecare) și să le dai cititorilor tăi ocazia de a se abona la articolele pe care le scrii.

Alte idei dezbătute au fost despre cum ai putea să creezi conținut de calitate pe blog sau cum să-ți construiești o comunitate în jurul blogului. Am vorbit puțin și despre ABC-ul campaniilor în blogosferă (triunghiul dintre agenție, blogger și companie) și ne-a prezentat 5 studii de caz despre campaniile în care a fost el implicat. Dincolo de prezentarea propriu-zisă, discuțiile au fost deschise, întrebările și-au primit răspunsuri, iar fiecare dialog oferea câte o nouă lecție pe care s-o înveți. Ceea ce mi-a plăcut teribil!

Apoi, cea de-a doua parte a zilei s-a învârtit în jurul unui exercițiu practic pe care, sunt convins, l-am apreciat cu toții. 21 de oameni și-au unit ideile și au realizat un articol comun pe blogul lui Cristi care a ieșit, exact cum se numea și cursul, peste așteptări. Articolul îl găsiți aici, însă altceva este ceea ce mă bucură pe mine în mod deosebit. După ce a fost gata l-am distribuit pe profilul meu de Facebook, întrebând oamenii dacă știu care este paragraful scris de mine. Majoritatea celor cu care am vorbit l-au identificat corect, ca fiind cel de-al doilea, ceea ce mi-a demonstrat mie că, așa cum sunt eu și cum scriu, am reușit să-mi formez un stil care să fie la rându-i recunoscut (și poate chiar apreciat) de ceilalți.

În rest, #ȘcoalaFlanco powered by Kooperativa 2.0 v-a mai pregătit alte două cursuri în luna octombrie. Pe 2 învățăm despre #brandingpesteașteptări de la Cristian China-Birta, iar pe 9, Vlad Dulea prezintă cursul despre #vloggingpesteașteptări.

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *