Malaezu.ro

Soarta Unor Concluzii

E uimitor cât de multe se pot schimba, cât de rapid; lovim cu putere asfaltul rece, sau pământul moale de sub noi, în goana aceea nebună către evoluţie, iar atunci când o atingem, ne temem că ea nu arată deloc precum acea poză palidă ascunsă în imaginaţia noastră bolnavă. Atunci când noaptea se lasă, atunci când închidem ochii, atunci când întunericul ia locul strălucirii, încercăm din răsputeri să privim, să ne facem loc într-un abis al disperării, realizând că nimic nu e precum ne-am dorit, fiind prizonierii unei schimbări iminente.

Trece uşor, dar sigur, pe lângă noi, gloria unui nou an, un an ce s-a scurs, nu mai repede, sau mai lent, ci exact la fel ca toate celelalte. Un an ce ne-a găsit pe fiecare dintre noi captivi într-un joc crud, un joc sinistru, de căutare a propriei perfecţiuni, al unui ideal imposibil. Privim înapoi, în timp, strângem din ochi, şi încercăm să ne descoperim pe noi, cei de acum, legându-ne de ceea ce obişnuiam să fim cândva. Pentru că schimbarea ne loveşte pe toţi, mai mult, sau mai puţin, fie că vrem, ori nu. Atunci când căutăm succesul, ne lovim mai întâi de eşec, pentru că, pentru a putea fi mare, trebuie să fii mai întâi mic; atunci când căutăm iubirea, găsim, evident, suferinţa, iar atunci când tot ce vrem este şansa unui nou început, ne confruntăm cu încă un sfârşit.

Asta este ceea ce vrem acum, cu doar câteva zile înainte de acel sfârşit iminent: puterea de a o lua de la capăt. E o rutină, e doar ceva ce se repetă, an de an, imediat după Crăciun, cu toţii ne gândim la final, la concluziile triste ale unui an greu, privind cu jind către o nouă poartă ce urmează să ni se deschidă larg înainte. Încercâm din răsputeri să trecem dincolo de pragul unei uşi fictive, ne dorim să putem lăsa în urmă fiecare lacrimă, fiecare fior, sau emoţie ce am trăit-o cândva, doar pentru a o lua de la capăt, doar pentru ca, la nici un an distanţă, să ne dorim acelaşi lucru. Facem asta, este firesc, nu pentru că avem siguranţa că va fi totul exact aşa cum trebuie, ci pentru că ne este teamă să nu cumva să fie. Ne este teamă de perfecţiune.

Ne agăţăm cu dinţii de acest sfârşit, doar pentru că ştim că, indiferent ce vom face noi, acesta va sosi cândva, măturând fiecare gând macabru ce ne-ar fi putut trece prin cap. Dar atunci, care-i scopul? De ce să alegem să trăim de fiecare dată, an de an, fiecare sfârşit de poveste, când am putea la fel de bine să nu aşezăm niciodată acele concluzii triste? De ce să lăsăm în urmă greşelile noastre, de ce să ne uităm caracterul, undeva, pierdut în nisipurile necruţătoare ale timpului, când am putea, pur şi simplu, să acceptăm, să îmbrăţişam fiecare păcat, fiecare gând ce l-am purtat cândva? Mă repet: facem greşeli, nu pentru că suntem mici, sau neatenţi, nu pentru că am vrea să învăţăm ceva din ele. Facem greşeli pentru că ne este frică de perfecţiune, pentru că, da, perfecţiunea este plictisitoare.

Am trăit, nu eu, sau tu, ci noi toţi, un 2012 special, un an diferit de tot ceea ce a fost cândva, sau tot ceea ce va avea să vină. Unii dintre noi au căzut, în timp ce alţii s-au ridicat; unii dintre noi au căzut, s-au ridicat, şi poate au căzut din nou, din simplul fapt că-şi trăiesc viaţa într-un mod mai alert faţă de majoritate. Unii dintre noi au învăţat să iubească, în timp ce alţii au uitat să o facă, sau poate, doar au refuzat; unii dintre noi s-au perfecţionat, în timp ce alţii au decăzut în faţa destinului; sau poate totul este doar o iluzie, una ieftină, poate că nimic nu este aşa cum îl văd eu, sau cum îl vedeţi voi, poate că acela slab este mai puternic ca acela ce doar dă impresia de control, poate că acela ce zâmbeşte, ascunde în spatele unor buze crăpate o suferinţă apăsătoare.

Dar oricum ar fi, vă adresez vouă, tuturor, următoarea invitaţie: gândiţi-vă, şi faceţi-o bine, la ceea ce eraţi în urmă cu un an. Faceţi asta, şi descoperiţi cât de mult v-aţi schimbat voi, fiecare în parte, iar lumea întreagă odată cu voi. Gândiţi-vă doar, dacă a meritat, dacă sunteţi mulţumiţi de ceea ce aţi devenit, dacă, poate, şi cei din jur sunt (eu sunt egoistul suprem, aşa că nu mă prea interesează acest micuţ aspect). Dar indiferent de rezultat, tot ce-mi permit e să vă arunc, în treacăt, un sfat, o mică idee timidă: nu lăsaţi în urmă un trecut, oricât de dureros ar fi, oricât de mult v-aţi dori să scăpaţi de el, pentru că riscaţi să vă pierdeţi unicitatea, caracterul. Cum am mai spus: nu există schimbări în rău, la fel cum nu există schimbări în bine; există doar schimbări.

P.S.: Tot mi se învârte în cap, de la o vreme, o frază drăguţă, rostită în filmul The Dark Knight de Aaron Eckhart: „Fie mori erou, fie trăieşti suficient de mult pentru a deveni infractorul.” Cred că ar trebui să însemne ceva, nu?

P.P.S.: Deşi e cam târziu pentru asta, ţin să vă urez Crăciun Fericit, vouă, tuturor, un an nou exact aşa cum vă doriţi să fie, şi tăria necesară de a mai arunca un ochi şi pe site-ul ăsta, după ce mâncăm şi bem ca sparţii în vacanţa asta de iarnă. Ne citim cu bine în 2013, respect!

Comentarii

comments

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *