Malaezu.ro

Ştiu un Chinez român care va ajunge în Thailanda

Ei, da, ştiu că n-a înţeles nimeni nimic din titlul articolului, dar aia-i frumuseţea, să citeşti şi textul. Iar acum că v-am captat atenţia pot spune liniştit ce-am de zis, căci voi veţi aştepta să aflaţi care-i chinezul ăla român care pleacă în Thailanda; şi veţi citi asta pe blogul unui Malaez. Filiala asiatică domină, aş putea spune. Iar voi, doar citind introducerea asta, aţi aflat de trei ţări din Asia; şi nu, nu mă refer la România. Dar să redevenim serioşi, pentru că ne-aşteaptă vremuri grele, vorba lui Nor Negru: anul ăsta vedem ultima eclipsă de soare din România, că pe cea din 2027 e posibil s-o vedem de la ruşi.

Acum, care-i treaba cu Thailanda asta: păi eu ca un mare explorator de mall-uri ce sunt, am aflat o chestie foarte faină de la Mall Băneasa Shopping City (acolo unde mă mai duc să mă uit pe la nişte filme din când în când). Legenda spune că cei de acolo vor să trimită pe cineva tocmai în Thailanda, unde-i cald şi bine, nu ca la noi, de ninge în martie.

Şi care-i şmecheria? urmează să mă întrebaţi. Păi dacă aveţi un telefon mobil cu cameră foto, sau un alt aparat foto, nu e niciuna. Tot ce-aveţi de făcut e să vă duceţi în Băneasa Shopping City şi să vă faceţi o poză cu tuk tuk-ul de acolo; maşinuţa aia haioasă, măi! Faceţi poza, o urcaţi pe Facebook, Instagram sau Pinterest, puneţi hashtagurile #baneasashoppingcity, #ishopitravel şi #1selfie2thailand, daţi tag contului Băneasa Shopping City şi gata! sunteţi înscrişi în concurs. Aveţi pe linkul ăsta detalii suplimentare.

Asta e ceea ce tre’ să faceţi voi ca să mergeţi pe continentul asiatic, iar compania selectă cu care urmează să vă duceţi e formată din Ana Morodan, Alina Gherghe, Cosmin Tudoran, fotograful Cristian Vasile şi (aici voiam s-ajung) Chinezu! Deci v-am zis că ştiu un Chinez român care merge în Thailanda? V-am zis, n-am minţit. Domnul Cristian are însă o oareşcare problemă; nu una d-aia normală, ca tot omul, nu! Problema lui Cristian e una mai delicată, mai de femeie, aş putea spune: nu ştie cu ce să se îmbrace.

Şi-aici apare cea de-a doua provocare pe care voiam să v-o adresez, după cea cu poza: să-i recomandaţi şi voi lui Chinezu o garderobă demnă pentru Thailanda, un mesaj pe care să-l poarte pe tricou atunci când iese la plimbare pe-acolo. Sugestia mea pentru el e destul de clară, se vede încă din poză: Un Chinez român în Thailanda. Sau mai corect ar fi, pentru că e greu să te-nţelegi cu asiaticii, varianta în engleză: A romanian Chinesse in Thailand. Dar scris în tricolor, ca să se vadă originea.

Note to self: am încercat să editez scrisul ăla astfel încât să compună, pe rând, steagurile Chinei sau pe cel al Thailandei. Se vede oribil. De azi înainte voi aprecia mai mult culorile tricolorului nostru.

Comentarii

comments

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *