Malaezu.ro

Sunt blogger acreditat la Webstock 2014

Scriam în toamna trecută de Webstock. Îmi începeam articolul cu un uşor regret că n-am ajuns acolo, iar apoi scriam despre conferinţele pe care le-am urmărit prin livestream. Ca să nu mai lungesc suspansul care a dispărut odată cu citirea titlului de mai sus, anul ăsta sunt blogger acreditat în cadrul celei de-a şaptea ediţii Webstock. Da, ştiţi voi, Webstock, cel mai mare eveniment de social media din România.

Pe 26 septembrie la JW Marriott Grand Hotel, comunitatea online din ţară se întâlneşte în cadrul celei de-a şaptea ediţii Webstock. Cel mai important eveniment de acest gen din România le oferă bloggerilor şi oamenilor din agenţii ocazia de a întâlni sau reîntâlni reprezentanţi de companie şi de a pune la cale diverse colaborări. Mai concret, unii dintre cei mai cunoscuți specialiști din domeniu vor aduce în prim plan tendințele care contează acum în comunicare și social media. Participanții vor afla care sunt oportunitățile momentului și cum să facă față provocărilor mai mult sau mai puțin neașteptate.

Prima parte a zilei conţine două conferinţe ce vizează noile trenduri şi poveştile inspirationale ale succesului reunite sub titlurile New Trends şi Inspired to inspire. Cea de-a doua parte este dedicată micro-conferinţelor, trei secţiuni diferite (Blogging & Social Media, Innovation in Communication şi Mobile Trends) împărţită fiecare în două sesiuni. Mai multe detalii despre program, plus o descriere amănunţită a subiectului dezbătut în cadrul fiecărei conferinţe găsiţi pe site.

În final avem şi Webstock Awards, gala de premiere a celor mai bune proiecte şi campanii online. Categoriile ediţiei de anul acesta sunt: Publishing, Utility, Visual, Blogging Campaigns, Special Projects, Facebook Applications, Bloggers Projects, Mobile Applications,  Corporate Blogs, Innovation, Social Campaigns in online, Video blogging. Cele 12 categorii vor fi jurizate de un grup de practicieni în marketing, comunicare, digital, social media și mobile.

Acum, adevărata mea problemă e următoarea: bloggerul din mine vrea să ia parte la sesiunea de conferinţe despre Blogging şi Social Media, însă studentul la Relaţii Publice parcă s-ar duce la Innovation in Communication. Pentru că sunt un începător atât într-ale bloggingului cât şi pe partea de PR (unde-s mai degrabă un fel de pre-începător), dar şi pentru că în final decizia va fi exclusiv a mea, îi rog pe aceia dintre voi care se simt în măsură să mă ajute şi pe mine cu un sfat. Mulţumesc, şi ne vedem la Webstock!

Despre 

Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

2 Comments

  1. Pishky

    17 august 2014 - 10:04 am
    Răspunde

    Eu zic să dai cu banul și așa scapi din impas :))!

    • Alexandru Ion

      17 august 2014 - 10:09 am
      Răspunde

      Am tras la sorţi când am dat bacul, nu eram hotărât ce să dau la proba a treia; am luat cea mai mare notă dintre toate probele acolo. Cred că-i o idee bună. Mersi! :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *