Malaezu.ro

Sunt cel mai inconştient om din lume…

Era trecut de miezul nopţii. Nu ştiu cu cât, poate cu doar două minute, poate cu o oră sau poate cu mai mult. Era greu să-ţi dai seama. Nu mai simţeam nimic, însă puteam resimţi totul. Resimţeam valurile mării, resimţeam adierea vântului, dar poate cel mai mult resimţeam inconştienţa de a fi copil; copil prostuţ. Mă gândeam, în timp ce lăsam culoarea să se scurgă peste privirea mea umezită de apele sărate ale Marii Negre, cât de nebuni sunt aceia ce, în toiul nopţii se aruncă în disperare în valurile mării. Iar atunci, exact atunci, când acele valuri îmi limpezeau cele mai ascunse dorinţe, am realizat că nebuni nu sunt aceia ce tânjesc către o baie nocturnă, ci aceia care nu ştiu cum e de fapt…

Ştiu: nu înţelege nimeni nimic. Să derulăm puţin înapoi şi să o luăm de la capăt. Acum mai bine de o lună scriam articolul ăsta prin care anunţam că Life in Color, cea mai mare petrecere cu vopsea din lume, ajunge în premieră în România. Ce a urmat apoi e departe chiar şi de cele mai fanteziste gânduri ale mele. M-am trezit în Constanţa, Mamaia mai exact, sau Plaja LOFT, ca să mergem şi mai aproape, stând în faţa unui ghişeu şi prezentându-mă. „Alexandru Ion mă numesc, sunt câştigătorul campaniei Blogal Initiative…” „Cât de tare!” o aud pe casieriţă exclamând. Aşa a început.

Pentru a înţelege cât mai bine ce a însemnat experienţa Life in Color am să vă rog să vă imaginaţi cea mai cleioasă, cea mai uleioasă, lipicioasă, slinoasă şi fosforescentă mâzgă posibilă. Gata? Eh, acum gândiţi-vă că ceea ce m-a izbit pe mine, ceea ce ne-a izbit pe noi toţi cei care am luat parte la eveniment a fost de două ori mai intens. Şi n-o zic ca să mă plâng. Mie mi-a nenorocit o pereche de pantaloni, una de adidaşi şi un tricou nou-nouţ, atât. Zic doar că poate există fete care s-au pregătit pentru aşa ceva. Nu vreau să mă gândesc cum a fost pentru ele să-şi cumpere haine noi, o geantă nouă, să stea ore întregi să se machieze, să-şi facă părul, să sufere pentru a fi frumoase, pentru că n-am înţeles niciodată de ce, dar o fată cu cât suferă mai mult cu atât e mai frumoasă. Şi apoi, închipuiţi-vă că după toate astea în doar o fracţiune de secundă, nu zic mai mult, te trezeşti acoperită de vopsea.

Eram atât de lipicios încât, credeţi-mă pe cuvânt, îmi era greu să-mi ridic picioarele desculţe de pe nisip; greu să mai înaintez până la malul mării, să cuprind cu palmele valul care vine, să-mi arunc puţină apă pe faţă, toate astea ca să îmi pot da seama exact în ce mizerie (literalmente) m-am băgat. Nu ştiu dacă aţi simţit vreodată mirosul cu pricina, însă eu efectiv duhneam a inconştienţă. Şi am zis că da, sunt cel mai inconştient om din lume. Sau poate al doilea, după cel care a avut ideea să organizeze aşa o nebunie.

Da, era trecut de miezul nopţii când m-a izbit primul val de culoare, când am intrat prima oară în apă să-mi limpezesc gândurile, când am realizat ce se întâmplă de fapt. Oricum se dusese până şi ultima picătură de parfum de pe gâtul meu de culoarea fosforului acum. A fost doar primul val, pentru că au mai urmat apoi. Şi ştiţi ce am zis după primul val? E suficient pentru mine, am văzut cum e, nu mai vreau. Şi ştiţi unde am fost când a venit următorul val? Desigur, înapoi în primele rânduri. Erau acele clipe în care tot ce-mi doream e să găsesc un taximetrist destul de orb încât să mă primească aşa la el în maşină, însă destul de treaz încât să mă ducă în siguranţă acasă. Atmosfera de pe plaja LOFT a fost întreţinută pe parcursul petrecerii de Roger Sanchez, Adventure Club, Ernesto Ferreyra, DJs from Mars, Dan Finţescu şi Olix (Partidul Kiss FM), cărora li s-au alăturat cei 6.000 de litri de vopsea.

Există momente în viaţă în care e bine să fii matur, responsabil, să-ţi încrunţi privirea pentru a-ţi putea îndeplini un scop. Dar există momente în viaţă în care toate acestea nu au nicio valoare. Poate că sună clişeic dar e o lecţie pe care eu am învăţat-o weekendul ăsta. Într-o lume a oamenilor maturi, rigizi şi acoperiţi de nuanţe de gri, aş alege întotdeauna culoarea. Pentru că despre asta e vorba, despre a te acoperi de culoare. Există momente în viaţă în care cele mai frumoase amintiri sunt clădite de nisipul de sub tălpi, de vopseaua de pe haine şi de puţină apă sărată. Şi-o mai zic o dată, poate pentru a mă convinge pe mine însumi că am dreptate: nebuni nu sunt oamenii care aleg să fie copii, ci copiii care renunţă să mai fie oameni. Life in color, ne vedem la anul! Mulţumesc.

Despre 

Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *