Malaezu.ro

„Ţestoasele Ninja” sau „cum să salvezi New York-ul cu mult umor şi nişte pizza”

Mulţi dintre voi probabil că atunci când aud numele de Leonardo, Raphael, Michelangelo sau Donatello se gândesc la artiştii italieni renascentişti. Exact la ei s-a gândit şi April O’Neil atunci când şi-a denumit ţestoasele aşa, cu mulţi ani în urmă. Dar asta reprezintă acum doar o amintire; o amintire pe lângă care mai intervine şi factorul destin care ne arată că nimic în viaţă nu e întâmplător şi, deci, dacă salvezi viaţa unei broscuţe ascunse sub o carapace şi a unui şobolan de laborator azi, posibil că ei să-ţi salveze viaţa mâine.

Varianta 2014 a celebrelor Ţestoase Ninja le înfăţişează pe broscuţe, deşi încă adolescente, puţin mai consumatoare de steroizi. Efectul Hollywood, aş zice. Teenage Mutant Ninja Turtles a ajuns pe mâna regizorului Jonathan Liebesman care l-a transformat într-un blockbuster autentic. Johnny Knoxville, Alan Ritchson, Noel Fisher şi Jeremy Howard sunt, în ordinea numerelor de pe tricou, Leonardo, Raphael, Michelangelo şi Donatello, cele patru ţestoase mutante, ninja şi adolescente (conform cu titlul original dar şi cu prezentarea lor iniţială din film) crescute de Maestrul Splinter (voce Tony Shalhoub) în canalizarea newyorkeză sub responsabilitatea protejării metropolei americane.

Revenind puţin la acel factor destin, Ţestoasele Ninja reapar în viaţa lui April O’Neil (Megan Fox), fetiţa care cândva le-a salvat viaţa şi care a devenit acum jurnalist pentru Channel 6. Am putea la fel de bine spune că destinul în cazul de faţă e reprezentat de instinctul de reporter al domnişoarei-extrem-de-atrăgătoare-dar-care-nu-este-deloc-pusă-în-evidenţă-pentru-corpul-ei. Iar acum, fiţi sinceri, voi aţi crede pe cineva care ar veni să vă spună că a cunoscut nişte ţestoase de 1.80, vorbitoare de engleză şi care ştiu karate? Nu? Păi d-aia se duce de râpă presa în ziua de azi, că nu mai e credibilă.

Ţestoasele Ninja este filmul care păstrează linia clasică a poveştii, mizând pe confruntările şi relaţiile între personaje cu care am fost eu obişnuit în copilărie (adică, da, acelaşi Mikey glumeţ şi mereu pus pe şotii, de exemplu). Inamicul este eternul Shredder (William Fichtner), liderul Clanului Piciorului!? (FootClan în original), care vrea, ca orice entitate eviloasă din cinematografia americană, să exploateze bietele broscuţe şi să se folosească de ADN-ul lor mutant pentru a cuceri lumea.

Filmul este rapid; foarte rapid: şi ca poveste şi ca acţiune. Efectele sunt foarte bune, zic eu, filmul trebuie urmărit neapărat la IMAX, în Cinema City Afi Palace Cotroceni. Scenariul e bine gândit, replicile bine alese, acea ironie frăţească pentru care eu le simpatizam pe broscuţe e şi ea prezentă, la fel şi înţelepciunea şi rigurozitatea senseiului lor, Splinter. Ce mi-aş fi dorit mai mult să văd era pizza. Mult mai multă pizza. Broscuţele cu carapace intră în cinematografe de azi, 22 august, aduse de Ro Image, şi au promise şi o continuare, că doar aşa se face la un film de succes. Mai jos, trailerul subtitrat:

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și, desigur, fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *