Malaezu.ro

Ţie cum ţi-a schimbat Facebook viaţa?

„Un copil intră cu bunica sa într-o librărie pentru ca femeia să-şi găsească o carte. Pentru a-l potoli pe cel mic, care se tot smiorcăia pe-acolo, femeia i-a dat o carte de poveşti. Copilul a luat cartea, s-a uitat, şi a început să dea cu degetul pe ea, apoi a început să plângă şi să spună că nu se măreşte poza.” Dan Chişu vorbeşte despre cum se schimbă generaţiile în funcţie de tehnologia care pune încet stăpânire pe vieţile noastre. Ţie cum ţi-a schimbat Facebook viaţa?

Nu mai ştiu câţi ani aveam când mi-am făcut cont pe Facebook. Probabil că există undeva nişte înregistrări cu data exactă, dar nu am stat să caut; nu asta face subiectul articolului meu. Mi-am făcut cont pentru că aveam nevoie la din ce în ce mai multe jocuri online. Mă jucam tot felul de prostii, eram manager de echipe de fotbal, lider de cetate, d-astea. Şi aveam Hi5, unde mă uitam la poze, şi Yahoo! Messenger unde vorbeam cu lumea. Şi atât.

Multă vreme am ţinut contul de Facebook doar pentru jocurile alea; aveam vreo 3-4 prieteni, pe care îi cunoşteam însă cu care nu vorbeam. Brandurile nu prea aveau pagină pe Facebook, iar cele existente nu erau active, aşa că nu aveam deloc un news feed încărcat. Poze nu puneam aici, doar pe Hi5, nu exista check-in, şi-mi aduc aminte că primul meu status pe Facebook a fost Crăciun fericit!  În prezent am peste 500 de prieteni, iar asta pentru că am o arie de selecţie destul de restrânsă; sunt un caz fericit. Din toţi 500, cunosc o mare parte dintre ei, să zic pe la vreo 450, însă personal cred că ştiu doar 100. Recent am activat opţiunea de follow, ceea ce mă face să fiu şi mai riguros cu privire la prietenii de pe Facebook.

A devenit un mod de viaţă abia atunci când am renunţat la Messenger-ul oferit de Yahoo!. Atunci am început să vorbesc exclusiv pe Facebook (deşi încă e principala aplicaţie de chat folosită, în prezent nu mai e şi singura), am început să adaug poze, să-mi dau check-in-uri, să îmi actualizez constant statusul. Dau like-uri doar paginilor care mă atrag şi nu am nicio reţinere să mi-l retrag în timp, dacă nu mai am aceleaşi aprecieri faţă de brandul respectiv. Interacţionez cu lumea şi nu am nicio problemă în a da like unei postări puse de o persoană cu care nu am vorbit niciodată; iar dacă îţi dau like la poză nu înseamnă că vreau să mă culc cu tine.

La scurt timp după ce mi-am cumpărat domeniul actual de blog, i-am făcut şi o pagină de Facebook. La fel s-a întâmplat şi după ce mi-am lansat romanul Viaţa într-o cutie de cartonTreptat, Facebook a ajuns un mod de promovare, nu doar o reţea unde să socializez cu prietenii. A devenit o parte, mai mare sau mai mică, din ceea ce reprezint astăzi. Mă folosesc de Facebook atât pentru a-mi promova munca de pe blog, pentru a îmi împărtăşi gândurile sau experienţele, pentru a recomanda un articol, un film sau o melodie bună, pentru a-ţi spune că-mi place cum arăţi într-o poză, sau că sunt de acord cu mesajul tau.

De ce ai citit toate astea? Poate pentru că te-au făcut să te gândeşti ţie cum ţi s-a schimbat viaţa odată cu utilizarea de Facebook. Cei de la Adevărul au realizat primul documentar românesc ce are ca subiect reţeaua de socializare a lui Zuckerberg. Acum, în timp ce faci o pauză din a învăţa pentru bac, îţi recomand să arunci un ochi peste el şi să te mai gândeşti o dată la cum era viaţa ta înainte şi cum este ea acum.

Comentarii

comments

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *