Malaezu.ro

Un gameplay unic și trei camere complet diferite la 60 Minutes

Copleșit de multele grade din termometre, mi-am petrecut un weekend canicular într-un maraton de escape room-uri. L-am început vineri seară, la The Codex și l-am încheiat duminică, într-o provocare de trei jocuri diferite la 60 minutes. Începând cu o (încercare de) evadare din Prison Break, continuând cu ceva peripeții în Office Nightmare, poftele mele au atins apogeul odată cu intrarea în camera Black Magic. Două evadări ok-ish, însă și un insucces aparte, cam ăsta ar fi bilanțul zilei. Plus niște foarte faine sesiuni de dialog cu gazdele despre gameplay și esența jocurilor de escape room.

Am să iau pe rând fiecare cameră și am să vă povestesc ce-i de capul ei, urmând ca mai apoi să decideți voi care (sau dacă) vă atrage atenția. Înainte de toate, vă spun doar că toate cele trei camereu au fost gândite de un mare amator al jocurilor video; amator, mă-nțelegeți voi, c-a lucrat 15 ani în industrie și chiar știe câte ceva despre cum ar trebui să arate toată treaba asta.

1. Prison Break. Încep cu ea pentru că, desigur, ea a fost prima în care am intrat duminică. Are la bază un gameplay total diferit de celelalte camere de escape room, chiar dacă în final, scopul este același. Evadarea dintr-o închisoare urmează să fie făcută respectându-se metodele caracteristice unui astfel de decor: nu vom vedea lacăte puse aiurea sau puzzle-uri care să nu aibă vreo legătură cu contextul în care ne aflăm. Ni se vor pune la încercare îndemânarea și spiritul practic, însă jocul vine și cu o posibilitate interesantă: precum în închisorile autentice (cele din Statele Unite, că acolo se tot evadează), există și varianta ca unii membri ai echipei să scape, lăsându-și în urmă colegii.

Am reușit o evadare târzie, peste program, care nu prea ne face cinste, dar pot spune c-am avut parte de o experiență foarte faină înauntru; în ciuda faptului că nu le am eu cu deșurubatul și evadatul prin gurile de ventilație. Camera e de încercat neapărat, chiar dacă e plin Bucureștiul de escape rooms cu tematică de închisoare, aș spune că asta-i cea mai bună.

2. Office Nightmare. Știți jocurile alea clasice de escape room de pe calculator? Cele aflate la originea fenomenului live action dezvoltat de asiatici. Ei bine, Office Nightmare prezintă exact acel stil de joc în care scopul principal este acela de a căuta și de a potrivi elementele găsite. Camera prezintă o recuzită bogată, însă nu inutilă (precum în alte părți), care necesită asamblată cu grijă. E important să nu uitați ce-ați găsit prin cameră sau ce-ați făcut anterior, să fiți organizați în mod special și să aveți la baza evoluției voastre o bună comunicare.

Abordarea încercată în Office Nightmare se poate potrivi mai bine unor echipe de începători; nu vă lăsați păcăliți de tematica banală, căci decorul de la Ikea e de păstrat. De-aici am evadat în 53 de minute, semn că eram pe drumul cel bun înaintea ultimului joc.

3. Black Magic. Apăi dac-ar fi să mă bucur de ceva anume, clar că-n capul listei ar fi faptul c-am încercat camera asta în weekend. Black Magic vă întâmpină cu un miros caracteristic, un decor impecabil și o atmosferă ce surprinde exact cocioaba unei vrăjitoare. Am găsit pe parcursul jocului un puzzle cu care n-am mai avut de-a face până acum și care m-a lăsat cu gura deschisă. Cred că atmosfera de-acolo (fără să neglijez celelalte camere) este cea mai faină dintre cele create de cei de la 60 minutes; da, pot să spun și că e preferata mea!

Și pentru că am ajuns la final, înainte să spun timpul obținut în Black Magic, să-mi numesc și colegii exploratori: pe Raluca, pe Paul, pe (din nou) Raluca și, desigur, pe Emil. Evadarea a avut loc în 41 de minute, iar adresa a fost strada I. L. Caragiale, nr. 29. Băieții de la 60 minutes sunt noi pe piață, însă asta nu înseamnă că sunt de neglijat; plus că au niște cactuși tare ochioși care vă întâmpină la intrare.

11041215_1000725933293181_4316720604800199545_n

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.