Malaezu.ro

Am văzut Un pas în urma serafimilor, filmul despre abuzurile de putere din Biserica Română

Un pas în urma serafimilor e filmul ăla românesc pe care l-am așteptat așa cum n-am mai așteptat de mult o producție autohtonă. Și ca să fiu sincer principalul motiv pentru treaba asta era fix subiectul, care are în centru Biserica Română și viața unui elev la un seminar de teologie.

Iar de-aici putem împărți oamenii în două mari categorii: cei care sunt interesați de subiect și curioși să vadă cum prezintă un film realitatea din bisericile țării și cei care consideră că ființa umană n-are dreptul să judece aspecte ce țin de divinitate. Dar nu celor din urmă încerc eu să le transmit niște idei acum, ci celor care fac parte din prima categorie.

Un pas în urma serafimilor e despre cum arată viața la un seminar teologic ortodox și e gândit astfel încât să te facă să înțelegi că nu toate lucrurile sunt perfecte în lumea preoției, deși mulți de pe-acolo cred că tot ce se întâmplă e dat de „rânduiala lui Dumnezeu”. E un film despre cum pot fi oamenii îndoctrinați către un ideal spiritual în timp ce li se interzice treptat să aibă propria gândire. E un film în care ți se spune clar că, deși religia și știința duc în final în același punct, e mai bine să crezi fără să-ți pui întrebări, că de obicei întrebările sunt pierdere de vreme.

E un film lung, de două ore jumate, dar un film în care 150 de minute am fost încercat de un sentiment profund de revoltă și dezgust față de tot ce implică acțiunile preoțimii. Vlad Ivanov portretizează cel mai bun antagonist pe care eu l-am văzut vreodată într-un film românesc, și am stat ceva să mă gândesc la alternative. Omul face un rol atât de bun încât îți vine să-l bați dacă-l prinzi pe stradă. E genul ăla de preot care-și manipulează elevii să-i facă pe plac sub pretextul voinței Domnului.

Nu te aștepta, totuși, să vezi abuzuri sexuale în film, pentru că nu despre asta e vorba; e vorba fix despre abuzurile de putere ale celor care se folosesc de divinitate pentru a-și atinge scopurile parșive. Și, deși nu credeam c-o să zic asta vreodată despre un film românesc, Un pas în urma serafimilor are fix intrigile și jocurile de culise necesare pentru a fi asemănat cu un House of Cards bisericesc.

E unul dintre cele mai bune filme românești văzute în ultimii ani și ține cont că afirmația asta vine de la unul care nu suportă cinematografia românească de festival. E printre puținele filme de pe la noi care m-a făcut să empatizez cu personajele, ceea ce mi se pare grozav.

Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

1 Comentariu

  1. Emil Calinescu

    27 septembrie 2017 - 12:18 am
    Răspunde

    Confunzi un pic: este vorba de intrigile de la un seminar teologic, nu de intrigile din cadrul bisericii. Ceea ce e un pic diferit. Dar pt SEO preferi sa scrii ABUZURILE DE PUTERE DIN BISERICA ROMANA…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *