Malaezu.ro

Voltaj feat. Cabron, CRBL, Dan Bittman & George

Ieri cei de la blogderocker.ro mi-au oferit o invitaţie pentru concertul trupei Voltaj de la Polivalentă, fapt pentru care ţin să le mulţumesc. Spectacolul s-a numit Meci de Box, iar băieţii de la Voltaj au urcat pe o scenă asemănătoare unui ring de box, de unde au ţopăit frenetic două ore jumătate dintr-un colţ în altul. Cum a ieşit totul voi povesti mai jos. Dăm şi noi un play melodiei ăsteia înainte să ne apucăm de citit? Zic.

Concertul programat să înceapă la 19:30 a început de fapt pe la 20:00, din cauză că drumul către Sala Polivalentă era blocat de maşini care doreau să ajungă la concert. Eu ajungând ca băiatul punctual pe la 19:15 am observat cum timp de aproape o oră oamenii tot intrau în sală fără a părea că se vor opri vreodată.

Playlistul trupei a fost divers, menţinând în priză sala atât cu cântece vechi, gen Albinuţa, până la o melodie cântată în premieră. N-o să spun prea multe despre melodiile în sine, ci doar că din concert n-au lipsit piese precum Am fost un fraier, MSD2, Pata pe tine, Dă vina pe, Vara trecută sau 20 de ani.

Primul moment extra a fost atunci când pe scenă a urcat CRBL şi al său K-Boom. Un alt guest artist al celor de la Voltaj a fost inegalabilul Dan Bittman, care s-a întrecut cu Călin Goia în gălăgie, împărţindu-şi sala şi încercând să producă, pe rând, cât mai mult zgomot (n.red. zgomot = publicul care fredonează entuziast versurile celor de la Voltaj). Totul s-a desfăşurat pe ritmurile melodiei Banii Vorbesc, a celor de la Holograf. Unul dintre cele mai apreciate momente ale serii s-a produs atunci când pe scenă a urcat rapperul Cabron, alături de care cei de la Voltaj au cântat în premieră cea mai nouă piesă a lor, Vocea mea, ce urmează să apară pe piaţa muzicală în aproximativ o lună.

Cu toate astea, de departe cel mai emoţionant moment al serii s-a produs pe acordurile de pian ale melodiei Crede. Pe scenă şi-a făcut apariţia un puşti de aproape 12 ani, firav, pe care Călin l-a prezentat drept un mare talent. Băiatul s-a aşezat la pian şi a început să cânte, nu înainte ca toate luminile să se stingă. Vreau să intrăm puţin în lumea lui George! a spus Călin, făcându-ne astfel pe toţi să înţelegem că George este un nevăzător. Însă unul incredibil de talentat.

Alte lucruri pe care le-am reţinut după concertul de aseară au fost „roţile” pe care au intrat pentru o perioadă cei de la Voltaj pe scenă, deplasându-se şi cântând de pe nişte maşinării speciale, cu două roţi, dar şi camera video pe care Călin o avea lipită de microfon. Să-nţeleg, oare, că s-a filmat următorul videoclip Voltaj? În sală a fost prezent şi ambasadorul Indoneziei la Bucureşti, care s-a bucurat de un moment special de ovaţii.

Pentru pasionaţii de rock, multe articole interesante găsiţi pe Blog de Rocker; fanilor Voltaj le spun să mai aştepte o lună până la următoarea melodie care, la cum a sunat aseară, se anunţă deja hit; amatorilor de box care nu au fost aseară la Polivalentă le transmit că au ratat un meci superb. E primul articol cu tentă muzicală pe care îl scriu, şi o fac sub anestezia unei oboseli teribile, aşa că rogu-vă să fiţi blânzi! 🙂

Despre 

Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, un geek desăvârșit, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la comunicare.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *